Menu
Statul Major al Forțelor Navale
13 iulie 2018
Comunicat nr. 57
Telefon: 0744 359 518

Actualizarea bazei de date a Sistemului Național de Informații Hidrografice Maritime

Direcția Hidrografică Maritimă desfășoară, în perioada 9-20 iulie, activități de cercetare hidrografică și topo-geodezică a liniei țărmului Mării Negre, de la Sulina la Zaton, în contextul monitorizării schimbărilor de relief. Hidrografii militari au ca obiectiv completarea și actualizarea bazei de date, în vederea realizării hărţilor marine de navigaţie şi a documentelor nautice pentru zona de responsabilitate din Marea Neagră.

Pentru îndeplinirea acestei misiuni, specialiștii Direcției Hidrografice Maritime au la dispoziție șalupele „Topografica 1”, „Cătuneanu 2” și „Hidrografica 3”, autoutilitare-laborator topo-geodezic, ATV-uri, precum și aparatură mobilă de procesare a datelor.

Direcția Hidrografică Maritimă este autoritate națională în domeniul hidrografiei și reprezintă România în organizaţiile internaţionale cu care aceasta cooperează în domeniul hidrografiei maritime și a semnalizării maritime. Cele mai cunoscute produse și servicii, realizate de către hidrografii militari, sunt hărțile maritime de navigație și avizele pentru navigatori, dar specialiștii instituției desfăşoară și numeroase activităţi de cercetare ştiinţifică, recunoscute pe plan internațional.

Prima hartă marină românească, cunoscută sub denumirea de „Harta Cătuneanu”, a fost realizată în anul 1900 și a primit medalia de aur, în același an, la expoziția universală de la Paris. Un secol mai târziu, în anul 2002, Direcția Hidrografică Maritimă a realizat prima Hartă Electronică de Navigaţie (ENC) din România, un produs care furnizează navigatorilor informații georeferențiale și o imagine instantanee a situaţiei din spațiul de deplasare, prin integrarea informațiilor primite de la sistemele de poziţionare prin satelit şi de la senzorii de mişcare de la bordul navelor.

BackShare: