Menu
Statul Major al Forțelor Navale
22 noiembrie 2016
Persoană de contact: Lt.col. Corneliu Pavel
Telefon: 0744.359.518
Comunicat nr. 99
O DELEGAŢIE A FORŢELOR NAVALE ROMÂNE LA SEDIUL O.S.C.E. DIN VIENA

La sediul Organizaţiei de Securitate şi Cooperare în Europa de la Viena, a avut loc cea de-a XIV-a reuniune anuală a delegaţiilor celor şase state riverane Mării Negre, semnatare ale Documentului privind Măsurile de Creştere a Încrederii şi Securităţii în Domeniul Naval la Marea Neagră (CSBMs). România a fost reprezentată de o delegaţie de la Statul Major al Forţelor Navale, condusă de către comandorul Victor Guidea.
Reuniunea a avut ca obiectiv principal evaluarea modului de implementare a prevederilor CSBMs în anul 2016, precum şi proiecţia principalelor activităţi pentru anul 2017, în Domeniul Naval al acestei iniţiative regionale. La sfârşitul reuniunii şeful delegaţiei Federaţiei Ruse, domnul Anton Mazur, care a deţinut preşedinţia grupului de lucru, a înmânat stiletul naval, simbolul iniţiativei, noului preşedinte al iniţiativei regionale, comandorul Serter Tuncaltan, şeful delegaţiei Forţelor Navale ale Turciei.
Documentul CSBMs exprimă angajamentul Bulgariei, Georgiei, României, Federaţiei Ruse, Turciei şi Ucrainei privind creşterea securităţii în regiunea Mării Negre şi reprezintă o contribuţie semnificativă la stabilitatea generală în Europa.