Menu
Statul Major al Forțelor Navale
17 iunie 2018
Telefon: 0744 359 518

Vizita ministrului apărării naţionale în obiective ale Forţelor Navale

Mihai Fifor, ministrul apărării naționale, a vizitat sâmbătă, 16 iunie, sediul Comandamentului Flotei aflat, în prezent, într-un amplu proces de reabilitare. 

Clădirea monumentală, cu o istorie de aproape 140 de ani, construită cu rafinament în stil neoclasic, este un simbol nu doar al Marinei Militare, ci și al Constanței.

Ministrul Apărării Naționale a precizat că va asigura întregul său sprijin, atât prin asigurarea fondurilor, cât și prin soluții pentru parcurgerea tuturor etapelor procedurale și administrative, pentru ca lucrările de reabilitare să fie finalizate în cel mai scurt timp, pentru a putea asista cât mai curând posibil la tradiționalele ceremonii de Ziua Marinei din sediul pe deplin funcțional al Comandamentului Flotei și nu de pe o terasă provizoriu amenajată.

De asemenea, Ministrul Apărării Naționale a  efectuat o vizită și  la Spitalul Militar de Urgență "Alexandru Gafencu" din Constanța. Ministrul Apărării Naționale a punctat faptul că, deși spitalul este una dintre cele mai vechi instituții de acest fel din țara noastră (atestat documentar ca entitate medicală din 1882 și înființat oficial de Ministerul de Război în 1919), este o unitate medicală cu o viziune modernă față de actul medical, un colectiv valoros, conectat la cele mai noi evoluții în domeniu și o bază materială solidă.

BackShare:   

Loading data ...