Menu
Statul Major al Forțelor Navale
11 iunie 2018
Telefon: 0744 359 518

Bricul „Mircea” văzut din Marea Adriatică

Portul italian Bari, escală a Navei-Școală „Mircea” în spirit latin

Ambasadorul României, Nava-Școală „Mircea”, a îndeplinit cu succes prima misiune de reprezentare a țării și a Marinei Militare, din timpul marșului de instrucție, după ce a acostat în portul din „călcâiul” Italiei, unde a fost așteptat de către oficialii Consulatului General al României în Bari. Timp de trei zile, vizitatorii velierului nostru au avut ocazia să admire atât frumusețea navei, rod al muncii a zeci de generații de marinari militari, cât și ținuta impecabilă a celor ambarcați pentru acest marș de instrucție. Impecabil a fost și „Mircea”, fapt ce se datorează îndeplinirii sarcinilor în detaliu de către marinarii militari, care au avut grijă ca nava lor să se prezinte la cele mai ridicate standarde estetice și tehnice, inspirând, astfel, eleganță, profesionalism și respect.

Bricul „Mircea”, așa cum este cunoscut pentru urechile românilor, a reușit, în drumul său spre Italia, să facă o impresie excelentă și în largul mărilor, nu numai în apropierea coastelor. Un moment, ce poate fi dat ca exemplu, a fost acela în care activitățile de urcare în arboradă, bricuit și întreținere a navei au fost întrerupte pentru a saluta militarii de la bordul fragatei germane F221, cu care velierul nostru s-a întâlnit în timpul navigării sale în Marea Adriatică. Cadrul respectiv a fost unul important pentru românii de pe nava-școală pentru că numărul de bordaj ne-a amintit de fregata românească „Regele Ferdinand” și am avut din nou ocazia să ne simțim aproape de casă, însă pentru cadeții și instructorii germani, ambarcați cu noi, a fost, cu siguranță, unul special, aceștia având ocazia să revadă o parte din ceea ce înseamnă țara, dar poate și viitorul lor.

Staționarea celor 186 de militari, elevi și studenți, în Bari, nu a constat numai în vizite oficiale efectuate de către reprezentanții navei pentru a mulțumi în numele bunei colaborări, ci, alături de diplomații care reprezintă comunitatea română din zonă, am vizitat cu toții orașul, dar și cele mai populare și atractive obiective turistice din împrejurimi. Astfel, emoția de a atinge pământul, după opt zile de navigat în cinci mări europene, a fost amplificată datorită locurilor fascinante ale acestei bucăți a Italiei.

După ce echipajul a arătat aprecierea gazdelor, prin intermediul întâlnirilor de la bord, dar și al celor din oraș, cadeții români, încurajați și felicitați de către Consulul General al României în Bari, chiar și înaintea ridicării ancorei, au salutat marinărește de pe vergi și au strâns vântul în vele pentru a ajunge la următoare destinație, Portul Tivat din Muntenegru, unde, cuprinși de spiritul „Mircea”, vom da dovadă seriozitate și profesionalism, reușind să menținem plăcută impresie pe care nava și echipajul său au reușit să o facă în urmă cu trei ani, atunci când velierul românesc a ancorat pentru prima dată într-un port muntenegran.

Astfel, misiunea noastră onorabilă continuă, iar curajul și încrederea cu care ne îmbărbătăm, zi de zi, își au ca sursă dorința de a trezi sentimentul de mândrie în rândul celor de acasă.

 

Cu cele mai bune sentimente,

Echipajul și cadeții Navei-Școală „Mircea”

Comunicat de presă

BackShare:   

Loading data ...