22 mai 2026
Persoană de contact: Lt. Alexandru Turturică
Telefon: 0724 820 002
Echipajul fregatei „Regina Maria”, aflat în Marea Mediterană, a marcat Ziua Eroilor
Echipajul fregatei „Regina Maria” – 222, aflat în Marea Mediterană, în cadrul Operației EUNAVFOR MED IRINI, a marcat Ziua Eroilor și sărbătoarea Înălțării Domnului, printr-o ceremonie militară și religioasă desfășurată la bordul navei.
În cadrul activității, militarii au păstrat un moment de reculegere în memoria eroilor români căzuți pe câmpurile de luptă, în confruntările navale și pe timpul executării misiunilor internaționale, în semn de respect față de sacrificiul făcut pentru apărarea independenței, suveranității și integrității teritoriale a României.
Ceremonia a continuat cu oficierea serviciului religios dedicat eroilor neamului, moment în care au fost rostite rugăciuni în memoria tuturor militarilor români care s-au jertfit de-a lungul timpului pentru apărarea valorilor și intereselor naționale, și cu executarea apelului solemn.
De asemenea, în semn de omagiu adus marinarilor și militarilor care și-au pierdut viața în slujba patriei, comandantul fregatei „Regina Maria”, comandor Mitel Alexandru, însoțit de locțiitorul pentru zbor, comandor Petre Pavlov, au aruncat în apele Mării Mediterane o coroană de flori.
Prin desfășurarea acestei activități, militarii fregatei „Regina Maria” au reafirmat respectul față de valorile și tradițiile Armatei României, precum și recunoștința față de sacrificiul eroilor români, indiferent de locul în care își execută misiunile.
Corespondență transmisă de sublocotenent Eduard Brad, ofițerul de informare și relații publice de la bordul navei
BackShare:

























