Menu
Statul Major al Forțelor Navale
3 septembrie 2018
Telefon: 0744 359 518

Vizite oficiale în Split

A doua zi de escală în Split este dedicată în bună parte vizitelor oficiale, pe care delegația N.Ș. Mircea, conform programului și tradiției, urmează să le facă autorităților locale și militare. Membrii echipajului însă se pot bucura în continuare de tot ceea ce poate oferi orașul dalmat. Nu înainte însă de a ambarca la bord alimentele și proviziile pentru următoare etapă de marș.

Prima oprire a delegației române - alcătuite din comandorul Gabriel Moise, comandantul marșului, comandorul Mircea Târhoacă, comandantul navei, Aurel Georgescu, consulul României la Zagreb (din păcate nu există atașat militar al României în Croația, de această țară răspunde atașatul din Budapesta) și doamna Alina Danet, funcționar consular de la consulatul nostru onorific din Split – a avut loc la Centrul de pregătire al Forțelor Navale Croate, unde am fost primiți de comandorul Ivan Vukovic, comandantul centrului. A fost un bun prilej de cunoaștere reciprocă, a sistemului de pregătire a cadeților, diferit de cel din România.

A urmat vizita oficială la prefectura din Split, una dintre cele mai bine pregătite de până acum de către gazde, cu prezentări complete într-un cadru oficial, într-un spațiu de mari dimensiuni, cu declarații de presă și interviuri, cu alte cuvinte, a fost vizibilă intenția reprezentanților guvernului în Split, de a acorda evenimentului toată atenția. În absența prefectului, am fost primiți de subprefectul Ante Sosic și Damir Gabric într-o întrevedere care a durat mai bine de 45 de minute. La final, comandorul Gabriel Moise a susținut o declarație de presă și a acordat interviuri posturilor locale și naționale de televiziune.

Ultima oprire oficială a fost la sediul primăriei din Split, o clădire cu o istorie interesantă, o construcție frumoasă, care în timpul celui de-al doilea război mondial a fost sediul cartierului general al armatei italiene din zonă, iar după 1945 și până în 1990 a fost sediul Statului Major al Marinei Militare al fostei Republici Iugoslave. Am fost întâmpinați de domnul Igor Stanisic, președintele Consiliului Local Municipal, care ne-a declarat încântat că a primit până acum delegații de la trei nave aflate în escală, dar că N.Ș. Mircea este cea mai frumoasă. La final, am făcut o „escală” și la sediul celui mai nou consulat onorific al României din Croația (celălalt consulat, în afară de Zagreb, se află la Riejka), aflat într-o locație deosebită. A fost și ultima zi în care domnul Aurel Georgescu, consulul României, s-a aflat alături de noi și care a avut amabilitatea să ne declare: „Este o oportunitate deosebită vizita Navei-Școală „Mircea”, în portul Split, de promovare a imaginii României în acest an aniversar al Centenarului Unirii și am observat în întâlnirile pe care le-am avut în cursul acestei zile că autoritățile locale și cetățenii au fost interesați, au văzut ceva inedit și, într-adevăr, cu această vizită, imaginea României a avut foarte mult de câștigat în acest sens. Este bună o astfel de escală, consider că este util ca și în viitor în marșurile de instrucție care se vor efectua să se realizeze asemenea întâlniri cu autoritățile locale, cu posibilitatea ca cetățenii să viziteze nava.”.

Ca o curiozitate, velele N.Ș. Mircea din prezent sunt produse de o firmă de aici din Croația, Dustom Sails se numește, care a și postat pe facebook o fotografie cu nava noastră în escală la Split, de altfel aici sunt mai multe companii cu tradiție în confecționarea de vele.

Text și foto: Bogdan Dinu

Comunicat de presă

BackShare:   

Loading data ...