Menu
8 iunie 2017


ARC PESTE TIMP

Doamna Alexandra Slavu, critic de artă, strănepoata generalului Nicolae Dimitrescu Maican, care, la sfârşitul secolului al XIX-lea, a deţinut funcţia de comandant al Marinei Militare Române, şi soţul domniei sale, sculptorul Grigore Slavu, au fost primiţi la sediul Statului Major al Forţelor Navale, joi, 8 iunie, de contraamiralul de flotilă Constantin Ciorobea, locţiitorul şefului Statului Major al Forţelor Navale.

Vizita a fost prilejuită de comemorarea generalului Maican (1846-1902), pentru a marca împlinirea a 140 de ani de la scufundarea monitorului otoman „Podgoriţa” (7 noiembrie 1877), de către marinarii aflaţi sub conducerea acestuia.

Cu această ocazie, a fost întocmit un plan de activităţi ce vizează readucerea în memorie a faptelor marinarilor din Războiul de Independenţă.

Acţiunile se vor desfăşura în prima decadă a lunii noiembrie la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, la Flotila Fluvială din Brăila, la Muzeul Militar Naţional „Ferdinand I” din Bucureşti şi la Monumentul eroilor din Războiul de Independenţă, aflat în comuna Ciupercenii Noi, de lângă oraşul Calafat.