Menu
Statul Major al Forțelor Navale
31 martie 2026
Comunicat nr. 21
Persoană de contact: Lt. Alexandru Turturică
Telefon: 0724 820 002

Casa Regală, vizită în Forțele Navale Române

Șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Mihai Panait, a primit marți, 31 martie, în garnizoana Constanța, vizita oficială a Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei României, și a Alteței Sale Regale Principele Radu. 

Agenda vizitei a debutat la bordul navei-școală „Mircea”, ambasadorul onorific al României pe mările și oceanele lumii, simbol al tradiției și excelenței în formarea generațiilor de studenți și elevi militari. În acest cadru, oaspeții au avut oportunitatea de a descoperi spiritul și valorile care definesc generațiile de marinari militari și de a afla detalii despre marșurile internaționale de instrucție executate de nava-școală „Mircea”.

Vizita a continuat la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” unde Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală s-au întâlnit cu studenții instituției, precum și cu elevii Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” și Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”. Dialogul cu tinerii cadeți a evidențiat importanța cultivării unei tradiții solide, fundamentate pe onoare, disciplină și spirit de sacrificiu. De asemenea, în cadrul vizitei au fost prezentate și facilitățile de pregătire și instruire de pe platforma de învățământ a Forțelor Navale.

Activitățile desfășurate în portul militar Constanța și la Academia Navală au constituit un prilej bun pentru evidențierea capabilităților și misiunilor categoriei de forțe, precum și pentru consolidarea legăturii dintre instituțiile militare și valorile fundamentale ale societății românești.

Evenimente

BackShare: