Menu
Statul Major al Forțelor Navale
18 decembrie 2018
Comunicat nr. 116
Persoană de contact: Lt. Alexandru Turturică
Telefon: 0744 359 518

Familia Forțelor Navale Române se mărește

O nouă serie de viitori soldați și gradați profesioniști, formată din 3 fete și 130 de băieți, a început luni, 17 decembrie, programul de pregătire la Școala de Aplicație a Forțelor Navale „Viceamiral Constantin Bălescu”, care se va desfășura în două module, instrucția individuală de bază și cea de specialitate. Scopul pregătirii viitorilor marinari militari este dezvoltarea deprinderilor individuale și colective necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor în timp de pace, în situații de criză și de război.

Instrucția de bază a soldaților profesioniști se desfășoară, în perioada 17 decembrie 2018 - 15 februarie 2019, și se constituie din două componente principale, instrucția pentru formarea deprinderilor de militar și instrucția multidisciplinară. Primul modul de pregătire se va încheia prin susținerea examenelor de absolvire și prin depunerea jurământului militar, legământul suprem față de Patrie.

Obiectivul instrucției individuale de specialitate, programată să fie executată în perioada 15 februarie 2018 - 12 aprilie 2019, este formarea specialiștilor pentru îndeplinirea cerințelor specifice postului încadrat, prin dezvoltarea deprinderilor de acțiune pentru executarea misiunilor de luptă.

După finalizarea programului de pregătire, militarii vor fi repartizați în unitățile militare din Forțele Navale Române, unde își vor desfășura activitatea specifică funcțiilor pe care le vor încadra.

Evenimente

BackShare: