Menu
Statul Major al Forțelor Navale
6 septembrie 2021
Comunicat nr. 95
Persoană de contact: Lt. Alexandru Turturică
Telefon: 0744 359 518

Ceremonie restrânsă de predare-primire a conducerii Brigăzii 243 Radioelectronică și Observare „Callatis”

Luni, 6 septembrie 2021, la sediul Brigăzii 243 Radioelectronică și Observare „Callatis”  s-a desfășurat, în prezența șefului Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral Mihai PANAIT, ceremonialul militar de predare-primire a comenzii unității și a drapelului de luptă.

Ceremonia militară a debutat cu prezentarea onorului și raportul locțiitorului comandantului pentru informații, urmat de intonarea Imnului Național al României.

După o carieră de 15 ani în cadrul brigăzii, dintre care ultimii șapte ani la comandă, generalul de brigadă Adrian BRÎNZĂ, a fost împuternicit pe funcția de comandant al Comandamentului Comunicațiilor și Informaticii și a predat comanda unității și drapelul de luptă comandorului Marian CIOBOTARU, împuternicit pe funcția de locțiitor al comandantului

Activitatea s-a desfășurat într-un cadru restrâns, cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire și răspândire a virusului SARS-CoV-2.

****

Generalul de brigadă Adrian Brînză s-a născut pe 29 august 1967 în oraşul Huşi, judeţul Vaslui, a absolvit Liceul Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, în anul 1985, şi Şcoala militară „Leontin Sălăjan" din Braşov (actuala Academie a Forţelor Aeriene), arma radiolocaţie, în anul 1988. După avansarea în gradul de locotenent, a fost repartizat la Batalionul 1 Radiolocaţie Automatizat Ovidiu, unde a încadrat diferite funcţii tehnice şi de comandă de la baza carierei militare, specifice armei radiolocaţie şi automatizării conducerii şi fuziunii datelor din supravegherea aeriană. A participat la instalarea şi operaţionalizarea sistemelor de automatizare a conducerii radiolocaţiei DUNAEŢ (sistem de producţie poloneză).

Începând cu anul 1995, a îndeplinit, succesiv, funcţiile de comandant Punct Comandă Automatizat la Centrul 5 Radiolocaţie Ovidiu, şef Staţie radar P-37 la aceeaşi unitate, iar din anul 1998 a fost implicat în implementarea programului Radar FPS 117, participând la instalarea şi operaţionalizarea radarului FPS-117 Ovidiu.

În perioada 2002-2004, a urmat cursurile Facultăţii de Comandă şi stat major din Universitatea Naţională de Apărare, specialitatea Forţe aeriene. După absolvire, a fost avansat la gradul de locotenent-colonel şi a fost repartizat în comandamentul Statului Major al Forţelor Aeriene, în Biroul Instrucţie radiolocaţie, funcție din care a participat la definirea şi implementarea programelor Sistem de comandă-control aerian naţional (SCCAN) şi Sistem radar GAP FILLER.

Din anul 2006, a îndeplinit diferite funcţii în Centrul Radioelectronic şi Observare din Statul Major al Forţelor Navale, fiind, succesiv, şef Birou operaţii şi instrucţie, şef Secţie analiză, şef de Stat Major şi locţiitor al comandantului. În perioada 2006-2021, a participat la implementarea programului SCOMAR- MApN (Sistem de supraveghere maritimă la Marea Neagră) şi la transformarea structurală a Centrului Radioelectronic şi Observare.

La data de 01 noiembrie 2014, a fost numit comandant al Centrului 243 Radioelectronic şi Observare, unitate care ulterior, la data de 01 iulie 2017, a devenit Brigada 243 Radioelectronică şi Observare „Callatis”.

La data de 29 noiembrie 2018, a fost avansat la gradul de general de brigadă, prin decretul prezidențial nr.1061 din 29.11.2018, semnat de președintele României. Generalul de brigadă Brînză este căsătorit și are un fiu.

Comandorul Marian Ciobotaru s-a născut la 27 martie 1972, în localitatea Galați, judeţul Galați. În perioada 1986-1990, a urmat cursurile Liceului Construcții Mașini Navale din Galați, în perioada 1990-1995, a fost student al Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân”, Facultatea de Comunicații și Radioelectronică Navală, în perioada 1998-2002, a fost masterand la Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității ,,Ovidius” Constanța, iar în perioada 2010-2011, a urmat studii universitare de masterat ,,Conducere interarme-FN” la Facultatea de Comandă și stat major din cadrul Universității Naționale de Apărare ,,Carol I”.

Şi-a început activitatea ca șef al comunicațiilor la dragorul de bază 16. Ulterior, în anul 1998, a fost numit șef al comunicațiilor la puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu”, iar în perioada 2001-2004, a ocupat funcţii în statul major al Divizionului 146 Nave Minare-Deminare. În anul 2004, a fost numit comandant serviciu de luptă senzori și armamente la fregata ,,Regina Maria”, iar în perioada 2008-2016, a ocupat funcția de comandant secund, după care, la data de 1 iulie 2016, a fost numit comandant al Fregatei "Regina Maria".

A participat, în anii 2006, 2008, 2009, 2011 și 2013, la Operația NATO de apărare colectivă „Active Endeavour” (OAE), pentru monitorizarea traficului naval din zona de sud-est a Mării Mediterane. În perioada 28.03-18.04.2019, a participat la misiunea grupării navale permanente a NATO SNMG2, în Marea Neagră, încadrând funcția de comandant al fregatei „Regele Ferdinand”, iar în perioada 22.03-15.04.2020, a participat la misiunea grupării navale permanente a NATO SNMG2, în Marea Neagră, din postura de comandant al fregatei „Regina Maria”.

În perioada 14.07.2020 -27.06.2021, a participat la cursul Colegiului de Comandă al Marinei (Naval Command College-P171001), organizat la Colegiul de comandă-marină, Newport, Rhode Island, asimilat cursului postuniversitar de perfecționare în conducere strategică.

Este căsătorit și are o fiică.

Evenimente

BackShare: