Menu
Statul Major al Forțelor Navale
25 mai 2018
Comunicat nr. 42
Persoană de contact: Lt. Alexandru Turturică
Telefon: 0765 218 514

Academia Navală "Mircea cel Bătrân" preia preşedinţia Forumului Educaţional Naval al Uniunii Europene şi NATO

În premieră, Academia Navală „Mircea cel Bătrân” va fi gazda, în perioada 29 mai - 1 iunie, a celei de-a XXI-a Conferințe a Comandanților Academiilor Navale din Europa și NATO. Inițiată în urmă cu 42 de ani, Conferința Comandanților Academiilor Navale reprezintă forumul cel mai larg de dezbatere a problemelor de învățământ militar de marină, destinat armonizării obiectivelor și metodelor de formare a viitorilor ofițeri ai Forțelor Navale din Uniunea Europeană și NATO, în concordanță cu dinamica situațiilor geostrategice. Academia Navală „Mircea cel Bătrân” s-a alăturat acestei prestigioase organizații în anul 2008, reușind ca pentru ediția din 2018, anul Centenarului Marii Uniri, să fie desemnată, pentru prima dată în istoria sa ca instituție, organizatoare a acestei prestigioase manifestări. Totodată, Academia Navală „Mircea cel Bătrân” va prelua președinția forumului educațional naval pentru următorii doi ani de la Academia Navală a Statelor Unite ale Americii, gazda ediției din 2016.

Participanții din cele 20 de state din Uniunea Europeană și NATO cu interese maritime vor aborda subiecte din trei domenii fundamentale ale educației și formării ofițerilor de marină – educația universitară, formarea profesională și formarea de lideri militari – incluse în tematica generală a conferinței, Managementul Educației și Instruirii Navale. Cele trei mese rotunde organizate vor permite liderilor școlilor de marină din Uniunea Europeană și NATO să-și prezinte perspectiva națională și propunerile de creștere a eficienței proceselor de învățământ ale aliaților europeni și ai membrilor NATO în Domeniul Maritim.

În calitate de gazdă, Academia Navală „Mircea cel Bătrân” va avea ocazia să-și prezinte cu mândrie nivelul înalt calitativ al programelor de studiu derulate, precum și infrastructura educațională de ultimă generație, puse în slujba formării ofițerilor din Forțele Navale Române, din Garda de Coastă și din industria maritimă.

Jurnaliştii interesaţi să participe la activitate sunt aşteptaţi miercuri, 30 mai, ora 09.00, la sediul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”.

*****

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” este instituţia de învăţământ superior a Forțelor Navale, clasificată ca universitate de educaţie şi cercetare ştiinţifică. În ianuarie 2015, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior a acordat Academiei Navale calificativul superior, GRAD DE ÎNCREDERE RIDICAT.

Evenimente

BackShare: