Menu
Statul Major al Forțelor Navale
10 iulie 2018
Comunicat nr. 55
Persoană de contact: Lt. Alexandru Turturică
Telefon: 0765.2 18. 514

Au început înscrierile la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța își așteaptă, începând cu data de 9 iulie, candidații pentru înscrierea la examenele de admitere. Instituția de învățământ superior de marină, cu o tradiție de un secol și jumătate, scoate la concurs 873 de locuri pentru anul universitar 2018-2019. Dintre acestea, 90 sunt destinate viitorilor ofițeri ai Ministerului Apărării Naționale și 6 pentru cei ai Ministerului Afacerilor Interne. Pentru Secția civilă, Academia Navală pune la dispoziție 627 de locuri, dar și 150 pentru studiile programelor de masterat.

 Înscrierile pentru concursul de admitere se desfășoară în perioada 9-20 iulie pentru Secția militară, în perioada 9-17 iulie pentru Secția civilă și în perioada 9-23 iulie pentru studiile de masterat. Programul de lucru pentru depunerea dosarelor este între orele 09.00-15.00, în zilele lucrătoare, și în intervalul orar 09.00-12.00, în zilele de sâmbătă. Rezultatele finale vor fi afișate pe data de 21 iulie pentru Secția civilă, pe 22 iulie pentru cea militară și pe 27 iulie pentru studiile de masterat.      

Candidații admiși la Academia Navală vor avea șansa să primească, în urma concursului la matematică, organizat luni, 16 iulie, începând cu ora 10.00, una dintre cele 26 de burse de studii pentru învățământul cu frecvență.

Instituția de învățământ de marină pregătește, în prezent, peste 2.000 de studenți, care sunt îndrumați de către un corp didactic profesionist, cu experiența formării a sute de generații de navigatori militari și civili.

BackShare: