SEDIUL MUZEULUI MARINEI ROMÂNE

     EDIFICIU ARHITECTONIC DE PATRIMONIU
    Constituirea Flotilei Române în anul 1860, urmată de intrarea în serviciu a unor nave necesare misiunilor de apărare pe apă a granițelor țării, au presupus, printre altele, și o pregătire marinărească a echipajelor. Viitorii ofițeri urmau cursurile unor Academii Navale, mai ales, la Brest și Livorno. Dacă la început echipajele erau recrutate dintre tinerii locuitori ai malurilor apelor, se simțea nevoia unei pregătiri în instituții școlare corespunzătoare complexității ivite la bordul navelor ca urmare și a progreselor tehnice în acest domeniu.
    Drept urmare, în anul 1872, se înființează la Galați, Școala Flotilei care pregătea subofițeri de marină, pentru ca din anul 1881, tot la Galați, să se înființeze o școală de pregătire a specialiștilor necesari la bordul navelor, intitulată Școala Copiilor de Marină. Programele de dotări navale de după Războiul de Independență, au reclamat amplificarea pregătirii viitorilor ofițeri de marină fapt ce a determinat înființarea în anul 1896, a Școlii de Aplicație a Sublocotenenților de Marină. Aceasta a funcționat inițial la Galați, iar din 1901 a fost mutată la Constanța, într-o clădire aflată în vecinătatea teatrului ELPIS, viitor Teatru al Marinei, astăzi Teatrul de păpuși.
    Localurile improprii, dar mai ales necesarul tot mai mare de cadre cu o temeinică pregătire de specialitate, în condițiile în care și portul Constanța cunoaște extinderi și modernizări, au determinat autoritățile marinărești dar și notabilitățile orașului să se implice în alegerea unui teren potrivit construirii unei clădiri destinată pregătirii și instrucției marinărești.
    A fost ales perimetrul actual al muzeului, pe care, până în anul 1878, se afla Spitalul de Carantină al portului sau Lazaretul, cum era cunoscut în timpul stăpânirii turcești. În perioada 1880-1908, pe locul fostului Spital de Carantină a funcționat, după unele amenajări, Spitalul Militar, până în anul 1909 când s-a dat în folosință Spitalul Militar actual de pe B-dul Mamaia.
    Pe această suprafață de teren au început, la 25 iunie 1908, lucrările de construcție a Școlilor de Marină, realizate de antreprenorul A. Frank. Arhitectul, probabil, a fost Ion Socolescu, celebru în epocă, autor și al altor proiecte: Școala 12 (Muzeul de Artă) în 1892, Poșta veche în 1895, ridicată pe fundația unei biserici neexecutate, Spitalul Comunal în 1908. Stilul monumentalei clădiri al școlii era cel neoromânesc, așa cum precizează specialiștii.
    Alături de noua clădire în construcție se afla, deja, din anii de după 1878 o mică gară (actuala clădire pe a cărei structură s-a amenajat relativ recent Restaurantul Colonadelor) pentru pasagerii care se urcau în “Trenul de plăcere”. Calea ferată pleca din punctul în care se află astăzi statuia marelui inginer Anghel Saligny, mergând pe malul portului, apoi pe Bulevardul Al. Lăpușneanu de azi și se bifurca în zona actualului “Sat de vacanță”. Linia principală continua până în Mamaia, având gara în actualul local al Berăriei “Tic-Tac” din stațiune, după care linia se prelungea până în apropierea Câmpului de aviație de la Mamaia-sat (Hanul Piraților). Calea secundară de la bifurcație ocolea pe la nord Lacul Tăbăcărie pentru a ajunge vagoanele cu combustibil lichid la Uzina Electrică a orașului, aflată astăzi în apropierea Delfinariului.
    Edificiul muzeului actual se prezenta în 1909, la inaugurare, numai din tronsonul central a cărui delimitare se constată pe fațadă, urmând ca în prima parte a deceniului al IV-lea, din necesități funcționale ale Școlii Navale, cum se va numi după 1920, să se construiască corpurile laterale a căror structură a planșeelor să fie din beton și nu din grinzi de lemn cum a avut mult timp tronsonul de început.
     Odată cu corpul inițial s-a construit, în curte, o clădire mai mică, existentă și astăzi, în apropierea clădirii Liceului “Traian”, cu destinația de locuință a directorului Școlii și adăpost al trăsurii și atelajelor necesare.
    În perioada interbelică clădirea și anexele și-au justificat scopul pentru care au fost construite, marcând epoca de vârf a pregătirii teoretice marinărești în această clădire, atât pentru ofițerii Marinei Militare cât și pentru cea Comercială. În anul 1941, din cauza bombardamentelor aeriene sovietice, Școala Navală a fost evacuată în localitatea Movilița din județul Constanța, iar în aprilie 1944 în localitatea Tariverde, județul Constanța, apoi, în octombrie 1944, la Turnu Măgurele, unde și-a avut locația până în septembrie 1947, când revine în vechiul local din Constanța.
    După al doilea război mondial, această adevărată “catedrală” a pregătirii marinărești devine pe rând cazarma trupelor sovietice (1947-1948), din nou Școală Navală, până în 1954, iar până în 1961 va adăposti Comandamentul Marinei Militare, an după care acesta s-a mutat la Mangalia.

    Între anii 1961-1969, clădirea a fost pusă la dispoziția Consiliului Popular al Municipiului Constanța, devenind rând pe rând sediul Comitetului Municipal U.T.C., al Uniunii Județene a Cooperativelor Agricole de Producție, Întreprindereii de Fructe și Legume precum și al Administrației Pazei Contractuale.
    Într-una din vizitele șefului statului la Comandamentul Marinei din Mangalia, acesta a ordonat ca muzeul să fie mutat la Constanța, pentru marele public, într-o clădire adecvată. Desigur, nu putea fi un alt local mai potrivit decât cel al fostei Școli Navale, mutată între timp în cartierul Coiciu (strada Dezrobirii) unde se află astăzi Academia Navală “Mircea cel Bătrân” într-o clădire retrocedată Ministerului Apărării Naționale.
    Clădirea (corpul principal și anexa de pe latura de est) a fost amenajată într-un timp record, compartimentându-se spațiile, corespunzător necesităților unui viitor muzeu.
   Eforturile forțelor destinate materializării tematicii au permis ca la 3 august 1969, de Ziua Marinei, Muzeul Marinei Române, să fie inaugurat în prezența autorităților navale, militare și comerciale și a celor locale. Panglica inaugurală a fost tăiată de generalul-colonel Ion Gheorghe, șeful Marelui Stat Major. A urmat un adevărat asalt al vizitatorilor locali și al celor veniți pe litoral vara, români și străini, în condițiile în care intrarea era gratuită.
    Între anii 1972-1973, are loc o nouă amenajare constructivă a spațiilor interioare prin tencuieli și zugrăveli noi și îmbogățirea padimentului cu parchet nou. Expoziția nu a cunoscut transformări cu excepția realizării în aripa din dreapta a clădirii a Sectorului de Cercetări Subacvatice cu o tematică specifică, concepută de căpitanul Constantin Scarlat ofițer scafandru cu preocupări notabile în acest nou domeniu al arheologiei subacvatice. Clubul scufundătorilor, parte componentă a sectorului atrăgea un mare număr de copii din orașul Constanța realizând în același timp o amplă popularizare a muzeului, grație unicității sale dar și preocupărilor acestui inimos autodidact, ofițer al Marinei Militare.

     În noiembrie 1977, Muzeul Marinei intră într-o amplă acțiune de extindere, consolidare-modernizare și de îmbogățire a conținutului tematic, care a durat până în anul 1983. În acest răstimp clădirea a cunoscut prefaceri esențiale. Grinzile de lemn ale celor două plafoane a căror degradare se afla în starea prăbușirii iminente, au fost înlocuite cu grinzi și planșee de beton peste care s-au turnat covoare de mozaic. Au intrat în circuitul expozițional spații folosite anterior în scopuri administrative. Concomitent se construiește alăturat, pe axul central o clădire cu trei nivele al cărei subsol cunoaște amenajări speciale cu spații adecvate depozitării patrimoniului. Atât clădirea nouă cât și celelalte spații care au intrat în circuitul expozițional au mărit suprafața de expunere cu o treime față de vechea expoziție.
    Prin degajarea coloanelor de la intrarea în clădirea muzeului s-a revenit la imaginea inițială, fără a se interveni la elementele arhitectonice decorative care fac din această clădire un adevărat simbol al Constanței, alături de Cazino, Poșta Veche, Hotel “Carol” (actual sediu al Comandamentului Operațional Naval), farul “Genovez”, Biserica Elenă și “Casa cu Lei”, incluse în patrimoniul arhitectonic național.
    În lista monumentelor istorice din județul Constanța, aprobată de Ministerul Culturii prin Direcția Monumentelor Istorice București și aflată în evidența Centrului de Informatică și Memorie Culturală, localul fostei Școli de Marină din strada Traian este consemnat ca monument protejat la p.18, poziția 175.
    Menționăm că în lista monumentelor istorice aprobată prin Ordinul Ministerului Culturii și Cultelor nr. 2314 din 08.07.2004, clădirea principală în care funcționează în prezent Muzeul Marinei Române este consemnată astfel: poz. 569-CT-II-m-A-02859-Școala de Marină, azi Muzeul Marinei Române, strada Traian nr. 53.
    Calitatea de monument istoric de categoria “A” a clădirii Muzeului Marinei Române reprezintă însumarea mai multor componente valorice ale patrimoniului cultural de importanță națională:
- valoarea arhitecturală;
- vechimea (aproape 100 de ani);
- valoarea memorialistică (personalități reprezentative ale domeniului maritim);
- valoarea de simbol al orașului Constanța.

    SECȚIA MANGALIA A MUZEULUI MARINEI ROMÂNE
    Secția Mangalia a fost înființată în anul 2004 ca o necesitate a punerii mai accentuate în valoare a tradițiilor Bazei Navale, a portului și a șantierelor navale din localitate.

    Această primă filială a Muzeului Marinei Române va cuprinde o expoziție de armament și tehnică navală, organizată pe servicii de luptă, care urmează să fie amenajată în localul fostei Infirmerii a garnizoanei Mangalia de pe strada Portului.