CAPITOLUL 07
ACTIVITATEA CONDUCERII MARINEI MILITARE A REPUBLICII POPULARE ROMÂNE
(1948 - 1965)
,,Poporul nostru a încredințat Forțelor noastre
armate sarcina de a păzi
cu vigilență hotarele țării, independența și suveranitatea sa de stat.
De strajă granițelor maritime și fluviale ale patriei noastre stau
Forțele Maritime Militare ale R. P. R.”
General-locotenent Leontin Sălăjan, 1954
Evoluția Forțelor
Maritime Militare ale Republicii Populare Române se circumscrie
condițiilor dificile în care a evoluat statul român în acea
perioadă, între semnarea Tratatului de Pace de la Paris (1947) și
retragerea trupelor sovietice din țară (1958), economia românească
fiind estorcată de către autoritățile sovietice de ocupație, în
ciuda apropierii ideologice între București și Moscova . Chiar și în
acest cadru însă, oficialitățile române au elaborat, în funcție de
contextul politic internațional și forma de guvernământ, o politică
navală relaționată cu starea economică de ansamblu a statului român,
redimensionarea conceptuală a modului de întrebuințare a forțelor
sale armate și noua orientare a politicii externe a României. În
context, cu toate piedicile și greutățile inerente noului cadru
politic în plină organizare, Comandamentul Forțelor Maritime
Militare s-a înscris pe linia afirmării individualității sale
distincte, Marina continuând să reprezinte o armă de elită a
oștirii.
Proclamarea Republicii Populare Române, la 30 decembrie
1947, a adus modificări organizatorice la nivelul conducerii Marinei
Militare. Astfel, în baza Ordinului M. Ap. N. nr. 510919 din 5
ianuarie 1948, comunicat prin Ordinul de Zi nr. 86 din 8 ianuarie
1948 al comandantului Marinei, denumirea de ,,Marina Regală” și
,,Comandamentul Marinei Regale” au fost înlocuite cu „Marina
Militară”, respectiv „Comandamentul Marinei Militare”. De asemenea,
a fost suprimată denumirea de „Nava Majestății Sale” („N. M. S.”).
Până la fixarea noii steme a țării și a pavilioanelor de război,
navele nu au mai arborat niciun pavilion sau marcă distinctivă,
având imprimată vechea stemă, care a fost înlocuită printr-un
tricolor simplu.
În conformitate cu Ordinul nr. 424 din 31 august 1948
al M. Ap. N. și Ordinul de Zi al C.M.M. nr. 138 din 1 august 1948,
comandorul Ioan Cristescu a girat comanda pe timpul detașării
comandorului Eugeniu Săvulescu la cursul de perfecționare de
specialitate pentru colonei organizat pe armată. Prin O. Z. al
C.M.M. nr. 139 din 9 august 1948 căpitan-comandorul Teodor Antonescu
a fost numit șef de Stat Major al Comandamentului Marinei Militare.
În ceea ce privește reorganizarea administrativă, în
luna septembrie 1948, Marina Militară a devenit ,,Regiune”,
creându-se depozite și centre de subzistențe și echipament și
administrându-se singură din punct de vedere al hrănirii, echipării
și cazării.
La 15 decembrie 1948 comandorul Ioan Cristescu a
preluat definitiv comanda Marinei Militare.
În anul 1948 Comandamentului Marinei Militare era
dislocat la București, mutat într-o clădire mai spațioasă, dar care
continua să aibă serviciile, trupa și garajele răspândite în
diferite zone ale capitalei. Din punct de vedere operativ, Marina
Militară nu avea în funcțiune decât o flotilă A. S. A. cu trei
echipamente de dragaj și două nave de siguranță, celelalte mijloace
fiind imobilizate pentru reparații. În aceste condiții, nu putea
acționa decât prin Flotila A. S. A., pentru executarea planului de
dragaj pe anul 1948 și prin cele două canoniere care staționau
alternativ la Constanța și Sulina, executând pilotajul navelor
comerciale. Navele existente în dotare (canonierele ,,Stihi” și
,,Ghiculescu”, torpiloarele ,,Zmeul” și ,,Zborul” și distrugătoarele
,,Mărăști” și ,,Mărășești” aflate în reparație) nu puteau fi
considerate apte pentru operațiunile unui război modern.
Distrugătorul „Mărăști”
Materialul greu de artilerie de
coastă era uzat, demodat și cu lipsuri în instalațiile de tragere, de conducerea
tragerii și de transmisiuni. Sistemul de observare al coastei era ca și
inexistent. Posturile de observare erau improvizate doar pentru instrucție. În
afara rețelei de comandament, rețelele de transmisiuni erau și ele inexistente.
În cadrul celor 15.000 de tone admise prin Tratatul de
Pace, comandorul Eugeniu Săvulescu propusese la mare un conducător de flotilă, 4
distrugătoare, un puitor de mine, 6 dragoare escortate și 6 nave de siguranță
(13.720 tone), iar la Dunăre 12 vedete fluviale și o canonieră (1.172 tone),
propunere neluată în seamă în mod practic. De asemenea, Comandamentul Marinei
Militare a propus ca Flotila de Hidroaviație să depindă organic de Marina
Militară, la 1 iunie 1948 aceasta intrând în subordinea C. A. L. M., trecerea
făcându-se, însă, numai din punct de vedere operativ și al educației politice.
Până la crearea condițiilor necesare subordonării totale Comandamentului Marinei
Militare, Escadrila de Hidroaviație a rămas în subordinea Comandamentului
Aeronauticii, din punct de vedere al instrucției și administrației .
Preocupată de dotarea Marinei cu nave noi, conducerea
Forțelor Maritime Militare, reprezentată de comandorul Eugeniu Săvulescu, a
reușit, la 25 iunie 1948, să completeze parcul navelor de mare cu navele
„Libertatea” și „Răsăritul”. Mijloacele de observare și legătură au fost, de
asemenea, îmbunătățite prin înființarea unui Post de observare la Sfântul
Gheorghe și două posturi de semnalizare optică la Constanța. Pentru o mai bună
instrucție, conducere și execuție în rețeaua de informare și observare de pe
litoral, la 17 septembrie 1948 Comandamentul Marinei Militare a înființat
Batalionul Observare Marină cu sediul la Constanța .
Interesul autorității Ministerului Apărării față de
refacerea Marinei a reieșit la 3 august 1948, când ministrul Apărării Naționale,
Emil Bodnăraș, a inspectat navele și unitățile Marinei Militare din Constanța și
s-a întâlnit cu toate cadrele superioare la bordul navei „Libertatea” .
Luna august a marcat și întocmirea primului plan de
lucru minimal al Marinei Militare și dispunerea executării coordonate a
acestuia. Comandamentul Marinei Militare a subliniat că, în ceea ce privește
situația cadrelor, dintr-un necesar de 432 ofițeri existau 339 (deficit 22%),
respectiv 426 maiștri militari și subofițeri din 577 (deficit 27%). Din cei 40
de ofițeri de stat major de marină, existau doar 14 (deficit 65%). Instrucția
trupei se realiza la Batalioanele de Infanterie Marină și Geniu Marină,
respectiv la Regimentul Artilerie Marină, în conformitate cu Directiva elaborată
de Secretariatul General din M. Ap. N., după recomandările Comandamentului
Marinei Militare. Instrucția și antrenamentul marinăresc aveau, însă, de suferit
îndeosebi din cauza lipsei navelor, materialelor de instrucție și a cadrelor
insuficiente și nu îndeajuns de pregătite. Din acest motiv, comandantul Marinei,
comandorul Ioan Cristescu, a propus ca, în perioada etapei companiei și a
batalionului, Batalioanele de Infanterie Marină și de Geniu Marină să fie aduse
într-o tabără pe litoral pentru a-și desăvârși instrucția legată de artileria de
coastă și de nave.
Cum Școala de Ofițeri de Marină avea, pe atunci, în
anul I 43 de elevi, recrutați însă dintre tinerii mai slab pregătiți, cu 4 clase
secundare (potrivit principiului politic al promovării persoanelor cu ,,origine
sănătoasă”), inapți pentru o temeinică și solidă pregătire științifică și
tehnică, Comandamentul Marinei a propus, pentru completarea numărului de
ofițeri, admiterea unui număr de 75 de elevi anual în Școala Navală, selecția
urmând să se facă pe baza a 7 clase de liceu. De asemenea, a propus desființarea
Corpului maiștrilor și înlocuirea acestora cu subofițeri angajați . Ulterior,
prin reorganizarea Academiei Militare, conform Decretului nr. 371 din 14
septembrie 1949, a luat ființă, în cadrul acestei instituții, Facultatea de
Marină.
O nouă organizare a structurilor Marinei a avut loc la
26 ianuarie 1949, când Gruparea Navală de Mare a fost redenumită ,,Forța
Maritimă”.
Potrivit Planului de acțiune pentru apărarea
litoralului maritim, document strict secret al Comandamentului Marinei, din 7
februarie 1949, Marinei Militare îi reveneau următoarele misiuni în această
zonă:
- concurarea la acțiunea informativă prin cercetare tactică maritimă;
- participarea la apărarea litoralului, intervenind cu navele în zona Constanța
și cu focul artileriei fixe de coastă în sectorul Vama Veche - Gura Bugazului;
- participarea la organizarea defensivă a zonei Constanța, pe apă și pe uscat;
- împiedicarea pătrunderilor pe canalele Sulina și Sf. Gheorghe și înfiltrările
în Deltă;
- participarea la organizarea navigației de război, asigurând informarea
nautică, accesul și ghidajul navelor în porturile Constanța și Sulina .
În conformitate cu Planul de muncă al Comandamentului
Marinei Militare și cu ordinul M. Ap. N., la 19 aprilie 1949 la Marele Stat
Major s-a transmis lucrarea cuprinzând propunerile comandamentului privitor la
organizarea maximală a Marinei Militare (de război și de pace) și programul
naval.
În conformitate cu Ordinul C. M. M. nr. 48181 din 28
iulie 1949, cu începere de la 1 august 1949 au intrat în vigoare noile denumiri
ale unităților Marinei Militare, astfel:
- Apărarea Litoralului Comandamentul Forțelor Maritime;
- Forța Fluvială Comandamentul Forțelor Fluviale;
- Forța Fluvială Detașament Spate C. F. M;
- Baza Maritimă Baza Forței Navale;
- Baza Fluvială Baza Forțelor Fluviale;
- Regimentul 1 Artilerie Coastă Sectorul Maritim nr. 3;
- Grupul Infanterie Marină Sectorul Maritim nr. 1;
- Batalionul Observare Marină Sectorul Maritim nr. 2;
- Batalionul Observare Marină Sectorul Fluvial nr. 1;
- Batalionul Geniu Batalionul Instrucție, Transmisiuni, Marină;
- Flota Maritimă Comandamentul Forței Navale;
- Școlile Marinei Școala Ofițeri Marină și Școala Submaiștri Marină.
Menționăm că, în luna iunie 1949, Comandamentul Marinei
a luat în primire de la Comandamentul Sovietic din Constanța localul Școlii
Navale din strada Traian nr. 53 (actualul sediu al Muzeului Marinei Române),
unde și-a reluat activitatea Școala de Ofițeri de Marină .
În conformitate cu ordinul M. A. N. nr. 6067 din 25
august 1949, la 26 august 1949 comandorul Ioan Cristescu a predat comanda
Marinei Militare comandorului Emil Grecescu , acesta coordonând imediat întregul
comandament în conformitate cu Ordinul Marelui Stat Major nr. 409193/1949, prin
care Marinei Militare i s-au fixat sarcinile pentru organizarea Apărării
Litoralului. Aceasta avea în vedere și pregătirea unor serii de militari prin
înființarea Serviciului militar cu termen redus, potrivit dispozițiilor
transmise de Marele Stat Major cu nr. 125900/1949.
Pentru întărirea capacității de apărare a litoralului,
Comandamentul Marinei a dispus, în luna august 1949, începerea lucrărilor de
punere în stare de eficiență a tuturor bateriilor de coastă, prin repararea
tunurilor de 150 mm și 152 mm, baterii care nu mai funcționaseră din anul 1944.
În același an, Comandamentul Forțelor Maritime s-a
mutat în localul din Bulevardul Republicii din Constanța, în fosta locația a
Brigăzii 25 Moto, care s-a instalat în tabăra de la Basarabi.
Clădirea în care a funcționat Școala de Maiștri de Marină
Cu începere de la 1 decembrie 1949
conform Ordinului M.St.M. nr. 52409 din 5 noiembrie 1949 și Hotărârii
ministrului Apărării Naționale, o serie de unități militare din Dobrogea au fost
subordonate, din punct de vedere administrativ, Comandamentului Marinei
Militare.
În conformitate cu Ordinul Marelui Stat Major nr.
512990/1950, între 18 și 24 ianuarie 1950 Comandamentul Marinei Militare a
organizat, la Constanța, o convocare a marilor unități de marină din Dobrogea,
în cadrul căreia s-a executat un joc de război pe hartă cu simplă partidă cu
tema Apărarea unei porțiuni de litoral. Jocul de război a fost condus de
comandorul Emil Grecescu, comandantul Marinei Militare. Pe baza concluziilor
trase în urma acestui exercițiu, Statul Major al Comandamentului Marinei
Militare a întocmit Instrucțiunile pentru apărarea litoralului. În perioada
următoare, între 6-9 martie 1950, Comandamentul Marinei Militare a organizat și
condus o convocare în cadrul pregătirii tactico-operative la care a participat
colectivul de conducere al Forțelor Fluviale. În acest cadru s-a executat jocul
de război cu tema Sprijinul flancului unei M. U. terestre rezemat pe fluviu. În
urma acestui exercițiu și pe baza învățămintelor deduse s-au întocmit
Instrucțiunile pentru utilizarea tactică a Forțelor Fluviale.
Între 14-28 aprilie 1950 Comandamentul Marinei Militare
a organizat, la Constanța, în cadrul pregătirii operativ-tactice, un nou joc de
război cu simplă partidă cu tema Apărarea Litoralului Maritim contra unei
încercări de debarcare inamice, la care au participat colectivele de conducere
ale Comandamentului Forțelor Maritime, Apărării Litoralului, Forței Navale,
Brigăzii 25 Moto și Escadrilei de Hidroaviație.
În urma acestor aplicații și ținându-se cont de
perspectiva doctrinară, pe baza învățămintelor desprinse din participarea
Marinei Române la cel de-al doilea Război Mondial, cât și pe baza ipotezelor
elaborate de reprezentanții Marinei Militare, obiectivele operaționale vizate
într-o viitoare confruntare armată erau următoarele: menținerea comunicațiilor
proprii între porturile naționale, menținerea comunicațiilor cu exteriorul prin
Bosfor, interceptarea comunicațiilor inamice, apărarea coastei împotriva
eventualelor acțiuni ofensive inamice, atacul coastelor și porturilor inamice,
izolat și în cooperare cu armata de uscat .
La 23 iulie 1950 ministrul Forțelor Armate,
general-colonelul Emil Bodnăraș, însoțit de ministrul adjunct și șef al Marelui
Stat Major, general-locotenent Leontin Sălăjan și de un grup de personalități
politice române și sovietice, a vizitat Forța Navală. Cu acest prilej s-au
ambarcat la bordul navei „Libertatea” cu care au ieșit în mare, escortat de
distrugătorul „Mărășești” și canoniera „Stihi”. Oaspeții au apreciat progresele
făcute de Comandamentul Marinei în direcția organizării și refacerii Forțelor
Maritime.
General-colonelul Emil Bodnăraș, ministrul Forțelor Armate
în mijlocul ofițerilor și soldaților marinari. 1950
Interesul autorităților de stat față
de pregătirea cadrelor Marinei a reieșit și cu prilejul desfășurării aplicației
cu trupe organizată de Comandamentul Marinei Militare între 5-11 octombrie 1950,
cu tema Apărarea litoralului maritim împotriva incursiunilor și debarcărilor
inamice, la care au participat Comandamentul Forțelor Maritime cu marile unități
și unitățile din subordine, Comandamentul Flotilei de Dunăre, Divizia 6
infanterie, un regiment de aviație și o escadrilă de vânătoare, trupe de
securitate și trupe de grăniceri din zonă. În cadrul aplicației, comandamentele
și unitățile în dislocarea lor operativă au fost inspectate de către ministrul
Forțelor Armate, general-colonelul Emil Bodnăraș și miniștri adjuncți, însoțiți
de numeroși generali și ofițeri superiori români și sovietici.
Aplicația, prima de acest gen executată în Dobrogea, a
permis verificarea gradului de pregătire de luptă a trupelor și statelor majore
.
Între 11-16 decembrie 1950, la Comandamentul Marinei
Militare s-a desfășurat convocarea de pregătire operativă a grupelor comandant
și șef Stat Major. Cu această ocazie, șeful de Stat Major al comandamentului a
prelucrat Directiva M.St.M. pentru desfășurarea pregătirii operative în anul
1950/1951, precum și Directiva pentru desfășurarea pregătirii de luptă pentru
anul 1951.
De precizat că, în luna august 1950, sediul
Comandamentului Marinei Militare a fost mutat din Strada Aristide Briand nr. 6
în Bulevardul 6 Martie nr. 1 din Constanța, comandantul Marinei susținând
creșterea operativității în domeniul comunicațiilor. În consecință, s-au
instalat centrale telefonice semiautomate și manuale A. P. T. cu telefoanele
respective la 70% din unitățile de marină, cea mai importantă lucrare fiind
instalarea, în condiții moderne de cablaj sub plumb, a centralei de 8/50 numere
în noul local al Comandamentului și introducerea circuitului militar
București-Constanța în centrala Marinei din noul local .
În această etapă a reorganizării forțelor,
Comandamentul Marinei Militare a fost obligat să se conformeze nu doar ordinelor
și dispozițiilor transmise de Marele Stat Major, ci și unor sugestii venite din
partea consilierilor sovietici, mai ales în ceea ce privea orientarea și
educația politică. Comandanții Marinei - contraamiral Florea Diaconu (1952-1954)
și comandor Mihail Nicolae (1954-1958) - au urmărit însă permanent refacerea
Forțelor Maritime, în interesul creșterii capacității apărării naționale.
Din anul 1955, divizioanele cuprinzând navele maritime
și apărările maritime au fost subordonate Comandamentului Forțelor Maritime
Militare .
În conformitate cu Ordinul ministrului Forțelor Armate
ale R. P. R. nr. C. L. 0056 din 25 mai 1958, privitor la restructurarea cadrului
de pace a Forțelor Maritime Militare, în perioada 5-30 iunie 1958 s-a realizat
reorganizarea Comandamentului Forțelor Maritime Militare pe următoarele
compartimente:
- Comandă (comandant al Forțelor Maritime Militare, membru militar în Consiliul
Militar, locțiitori ai comandantului Forțelor Maritime Militare, Secretariat);
- Stat Major;
- Direcția politică;
- Muzeu militar;
- Secția politică a Comandamentului Forțelor Maritime Militare;
- Secția cadre;
- Secția financiară;
- Secția control financiar intern a Comandamentului Forțelor Maritime Militare;
- Șeful apărării antiaeriene;
- Locțiitorul comandantului pentru pregătire de luptă și învățământ;
- Inginerul Forțelor Maritime Militare;
- Serviciul chimic;
- Direcția tehnică;
- Locțiitorul comandantului pentru construcții, întreținere porturi și cazare;
- Șeful Spatelui .
Comandantului Forțelor Maritime Militare i se
subordonau nemijlocit comandanții Flotilei de Dunăre, Bazei 214 Maritime
Militare, Bazei 258 Maritime Militare, șeful Direcției Hidrografice Maritime,
comandantul Brigăzii 222 Apărare Raion Maritim, șeful Tribunalului Militar și
șeful Procuraturii Militare .
După 1 iunie, pregătirea operativ-tactică în Marina
Militară s-a desfășurat în conformitate cu Instrucțiunile speciale întocmite de
Comandamentul Marinei Militare și aprobate de Marele Stat Major cu nr. 232144
din 23 mai 1958, rezultate din nevoia de a angrena mai intens Forțele Maritime
în conducerea pregătirii operativ-tactice a unităților din subordine și de a
adapta directiva Statului Major la noua situație creată de nevoia de antrenare
în teren a marilor unități și unități din compunerea Forțelor Maritime.
Evoluția Marinei Militare a fost marcată de retragerea
forțelor sovietice, în urma hotărârii din 24 mai 1958, adoptate în cadrul
consfătuirii de la Moscova a Comitetului Politic Consultativ al statelor membre
ale Tratatului de la Varșovia, când s-a aprobat propunerea guvernului sovietic,
în acord cu guvernul român, cu privire la retragerea de pe teritoriul României a
trupelor sovietice, acest lucru stabilindu-se pentru perioada 15 iunie-15 august
1958 .
În anul 1961, prin Directiva ministrului Forțelor
Armate Nr. CL 0020 din 14 aprilie, Marina Militară a fost reorganizată în
întregime, majoritatea unităților de luptă și de asigurare tehnico-militară
fiind dislocate în garnizoana Mangalia. Prin această organizare, au fost reduse
în întregime comandamentele de mari unități, iar unitățile și formațiunile de
toate categoriile au fost subordonate direct Comandamentului Marinei Militare.
În conformitate cu Directiva ministrului Forțelor Armate ale R.P.R. nr. CL 0020
din 14.04.1961, la 1 ianuarie 1962 Comandamentul Marinei Militare și
formațiunile anexă erau dislocate în garnizoana Mangalia, la comandă aflându-se
contraamiralul Gheorghe Sandu - comandant și contraamiralul Victor Bogdan - șef
de Stat Major .
În perioada 12-13 februarie 1962, în portul și rada
Mangalia, sub comanda șefului de stat major al Marinei Militare, contraamiralul
Victor Bogdan s-a desfãșurat exercițiul tactic cu tema Scoaterea forțelor de sub
loviturile inițiale și lichidarea urmărilor atacului atomic, la care au
participat Comandamentul Marinei Militare, Divizioanele 146 Dragoare de Bază
(comandant căpitan de rangul 3 M. Mungiu), 50 Vânători Submarine (comandant
căpitan de rangul 2 Gabrian D.), 19 Dragoare de Radă (comandant căpitan de
rangul 3 Hârjan A.), 93 Vedete Torpiloare (comandant căpitan de rangul 3 Pitea
N.), Detașamentul 147 Salvare Avarii (comandant căpitan de rangul 3 Păsărin),
Batalionul 110 Transmisiuni (comandant căpitan de rangul 2 Marcu N.), Batalionul
105 Radiotehnic (comandant căpitan de rangul 3 Pipaș N.), Corpul 12 Școală
Echipaje (comandant locotenent-colonel Drăghia P.), Compania 207 Geniu
(comandant locotenent major Andrieș N.), Compania 292 Protecție Antichimică
(comandant căpitanul Oprișan N.), Detașamentul 310 Întrețineri Portuare
(comandant căpitan de rangul 2 Nicolae C.), Baza 349 Autotransport (comandant
locotenent-colonelul Rusu V.), Compania 264 Pază (comandant căpitanul C. Șiuluc)
.
La 21 februarie 1962, comandantul Marinei, viceamiral
Gheorghe Sandu, a înaintat ministrului Forțelor Armate propuneri cu privire la
reorganizarea forțelor maritime, prin înființarea a două comandamente de mari
unități (unul la mare și celălalt la fluviu), cărora să li se subordoneze
unități operative și de asigurare tehnico-materială corespunzătoare. Totodată,
propunerile Comandamentului Marinei Militare au vizat și o reorganizare proprie
necesară unei dislocări în București .
În baza Ordinului Statului Major nr. CL 0064 din 28
martie 1962, în cursul anului de instrucție a fost desființat Serviciul
Gospodărie al Comandamentului Marinei Militare, efectivele și tehnica acestuia
fiind predate Detașamentului 327 Asigurare Tehnico - Materială. În baza
aceluiași ordin, Compania Pază a C. M. M. a trecut în subordinea Diviziei 42
Maritime (înființată în același an, 1962, structura fiind continuatoarea
tradițiilor Diviziei de Mare, mare unitate care fusese desființată la sfârșitul
războiului), cu dislocare în Mangalia . Noul stat de organizare a prevăzut
pentru comandament reducerea efectivelor cu 15 ofițeri (47 de ofițeri și 2
subofițeri), dislocarea sa rămânând în continuare la Mangalia, deși în stat era
prevăzută garnizoana București. Au fost desființate Serviciile Geniu și Chimic,
iar Sectorul Construcții și Întrețineri Porturi a fost trecut ca stat anexă la
C. M. M. .
Prin această directivă, Marina Militară a cunoscut o
amplă reorganizare, majoritatea unităților de luptă și de asigurare
tehnico-materială fiind dislocate în garnizoana Mangalia. Prin organizarea
ordonată au fost reduse în întregime comandamentele de mari unități, unitățile
și formațiunile de toate categoriile fiind subordonate direct Comandamentului
Marinei Militare. Efectivele au fost reduse cu 3.818 militari, din care 666
ofițeri, 411 subofițeri, 462 gradați și 2.279 soldați, precum și 259 angajați
civili .
Se cuvine amintită aici organizarea Diviziei 42
Maritime, mare unitate care în anii care au urmat a desfășurat misiuni și
aplicații reprezentând Marina Militară română la nivel internațional, sub
conducerea sau supervizarea comandamentului Marinei Militare. Organizarea
structurii la înființare era următoarea:
a) Comandamentul Diviziei 42 Maritime;
b) Unități de nave:
- Divizionul 146 dragoare de bază;
- Divizionul 19 dragoare de radă;
- Divizionul 50 vânătoare submarine;
- Divizionul 129 nave auxiliare;
- Nava școală ,,Mircea”.
c) Unități de uscat:
- Batalionul 106 radiotehnic și transmisiuni;
- Compania 292 protecție antichimică;
- Compania 207 geniu marină;
- Raionul 159 hidrografic;
- Batalionul 321 deservire nave;
- Batalionul 310 întreținere port;
- Baza 349 autotransport;
- Atelierul 344 revizii, reparații nave, armament și arme sub apă;
- Depozitul 305 carburanți-lubrifianți .
Prin Ordinul Marelui Stat Major nr. 0068/29 martie 1962
Biroul Cercetare al Comandamentului Marinei Militare a fost transformat în
Secție de Cercetare, iar prin Ordinul nr. 001926/07.12.1962, au fost înființate,
ca depinzând de comandament, Serviciul Chimic și Serviciul Geniu. Prin Ordinul
M. St. M. nr. 0064/28.03.1962, Baza Tehnică de Transmisiuni și Radiotehnic din
subordinea Comandamentului Marinei Militare a fost desființată, materialele
fiind predate Depozitului 340 Basarabi și 326 Cernavodă.
În perioada 3-6 aprilie 1962 a avut loc convocarea de
pregătire a grupelor comandantului și șefului de Stat Major al Marinei Militare,
cu tema Organizarea și ducerea acțiunilor pe mare pentru apărarea litoralului
maritim și sprijinul trupelor de uscat, în perioada inițială a războiului, în
condițiile întrebuințării armelor nucleare și rachetelor, la care au participat
locțiitorii comandantului Marinei Militare, șefii de secții din Statul Major al
Marinei Militare, șeful Secției Cadre și specialiști ai comandamentului,
comandanții unităților de nave, șefii de stat major și locțiitorii politici ai
acestora, comandanții școlilor militare precum și locțiitorul politic,
comandanții unităților de uscat, șefii de stat major și locțiitorii politici.
Participanții și-au însușit caracteristicile și principiile de bază ale
folosirii armamentului modern pentru nimicirea desantului maritim al inamicului,
pentru prima dată, la această convocare fiind rezolvate probleme noi, precum
Executarea unei contra-debarcări în capul de pod creat de inamic.
În zilele de 9-11 aprilie 1962 s-a desfășurat aplicația
de antrenament pentru prelucrarea legăturilor de cooperare dintre statele majore
ale Marinei Militare ale Republicii Populare Române, Flotei Marinei Militare a
R. P. Bulgare și Flotei U. R. S. S. din Marea Neagră. Din partea Marinei
Militare române au participat la aplicație Statul Major al Marinei Militare cu
50 de ofițeri și două grupe operative formate din patru ofițeri (una pe lângă
Statul Major al Flotei U. R. S. S. din Marea Neagră la Sevastopol și una pe
lângă Statul Major al Flotei Maritime Militare a R. P. Bulgaria la Varna),
precum și nodul de transmisiuni al Comandamentului Marinei Militare cu întregul
efectiv și mijloacele din dotare. Pe timpul aplicației, Statul Major al Marinei
Militare și nodul de transmisiuni au acționat din raioanele Mangalia și
Dulcești.
Între 25-28 aprilie a avut loc o ieșire cu flota în
rada Costinești, sub comanda contraamiralului Bogdan Victor, la care au
participat 2 dragoare bază, 2 vânătoare de submarine, 12 dragoare de radă, 6
vedete torpiloare, 2 remorchere și 2 șalupe maritime. Scopul exercițiului a fost
de organizare și asigurare a locului de staționare a unei grupări de nave într-o
radă neamenajată și antrenarea navelor și divizioanelor de nave în executarea
misiunilor în comun și în cooperare, în vederea participării la rada comună de
la Caliacra. Aceasta s-a desfășurat în perioada 6-18 mai 1962, sub conducerea
șefului de Stat Major al Flotei U.R.S.S. și a presupus staționarea în comun a
navelor Marinei Militare a Republicii Populare Române, Flotei U.R.S.S. din Marea
Neagră și Flotei Marinei Militare a R. P. Bulgaria în rada Caliacra. Marina
Militară română a participat cu 2 dragoare bază, 2 vânătoare de submarine, 11
dragoare de radă, 6 vedete torpiloare și 4 nave auxiliare care au constituit o
grupare de nave condusă de șeful de Stat Major al Marinei Militare,
contraamiralul Bogdan Victor, ajutat de o grupă operativă formată din ofițeri
din cadrul Comandamentului Marinei Militare. În timpul exercițiului s-au
executat asigurarea intrării și ieșirii submarinelor din bază, organizarea și
asigurarea locului de staționare a unei grupări de nave într-o radă neamenajată
și asigurarea deplasării unui convoi pe drumuri costiere și de larg .
În perioada 18-23 iunie 1962 s-a desfășurat aplicația
de cooperare între flotele aliate din Marea Neagră cu tema Sprijinul trupelor de
uscat pentru cucerirea zonei strâmtorilor, în perioada inițială a războiului,
sub conducerea locțiitorului comandantului Flotei U. R. S. S. din Marea Neagră,
viceamiralul S. E. Ciursin. Marina Militară română a participat, sub comanda
contraamiralului Gheorghe Sandu, cu Comandamentul Marinei Militare, Divizia 42
Maritimă, comandant căpitanul de rangul 2 Munteanu D., comandamentul Diviziei, 2
dragoare de bază, 2 vânătoare de submarine, 5 dragoare de radă, 6 vedete
torpiloare, nave auxiliare, Regimentul 110 Transmisiuni), Brigada 24 Fluvială,
comandant căpitanul de rangul 2 Georgescu C. (Comandamentul Brigăzii, 5 dragoare
de radă, 8 vedete dragoare fluviale, nave auxiliare), două grupe de legătură,
una pe lângă Statul Major al Flotei U.R.S.S. din Marea Neagră, cealaltă pe lângă
Statul Major al Flotei Militare bulgare.
Aplicația s-a desfășurat în partea de vest a Mării
Negre, din acțiunile întreprinse reieșind faptul că au fost perfecționate
metodele de cooperare a celor trei flote participante la aplicație, fiind
necesară o mai mare atenție la analiza inamicului cu forțe proprii.
În anul 1962 Comandamentul Marinei Militare dispunea de
196 ofițeri, 49 subofițeri, 143 soldați, 19 gradați și 107 angajați civili,
amintind aici următorii:
- contraamiralul Sandu Gheorghe, comandantul Marinei Militare ;
- căpitanul de rangul 3 Păculea Nichita Petre, șef Birou Secretariat.
Statul Major
- contraamiralul Bogdan Ioan Victor, șef de Stat Major (în 1963 a fost și
locțiitor al comandantului Marinei Militare) ;
- căpitanul locotenent Popa Constantin Emil, adjutant.
Secția Operații
- căpitanul de rangul 3 Matiu Gheorghe Gheorghe, șeful Secției Operații
(locțiitor al șefului de Stat Major).
Secția Organizare Militară
- căpitanul de rangul 2 Răducu Constantin, șef secție;
- căpitanul de rangul 3 Drobotă Ioan Constantin, locțiitorul șefului Secției.
Secția Pregătire de Luptă
- căpitanul de rangul 1 Rădulescu Vasile Mihai, șeful Secției;
- căpitanul de rangul 2 Negoescu Alexandru, locțiitorul șefului Secției.
Secția a 6-a
- căpitanul de rangul 3 Duca Constantin Vasile, șeful Secției;
- locotenentul major Crețu Radu Petre, Șeful Biroului Documente Secrete.
Secția Politică
- căpitanul de rangul 1 Pricop Vasile, Șeful Secției;
- căpitanul de rangul 3 Dinu Năstăsache, locțiitorul șefului Secției.
Colectivul redacțional al ,,Gazetei ostășești”
- căpitanul de rangul 3 Stoica Gheorghe, redactor șef;
- căpitanul de rangul 3 Giolgan Constantin, secretar responsabil de redacție;
- căpitanul locotenent Pop Andrei, ofițer cu problemele pregătirii de luptă;
- căpitanul de rangul 3 Siclovan Romulus Romulus, ofițer cu problemele vieții de
partid;
- căpitanul de rangul 3 Scafeș Ion, ofițer cu probleme muncii de propagandă și
cultură.
Secția Cadre
- căpitanul de rangul 2 Constantin Sandu Alexandru, șeful Secției;
- maiorul Bălăceanu Petrache Lupu, locțiitorul șefului Secției.
Secția Control
- locotenent-colonelul Tomescu Ioan Nicolae, șeful Secției.
Locțiitorul Comandantului Marinei Militare pentru Tehnică
- contraamiralul ing. Marteș Vasile Grigore.
Statul Major
- căpitanul de rangul 2 Munteanu Duțu Dumitru, șef de Stat Major;
- căpitanul de rangul 2 Mihăescu Traian, ofițer 1 (locțiitorul șefului de Stat
Major și ajutor pentru asigurare tehnico-materială).
Spatele Marinei Militare
- colonelul Baciu Teodor, șeful Spatelui;
- căpitanul Bălan Constantin, ofițer 1, locțiitorul șefului Spatelui.
La 18 noiembrie 1963 în baza H. C. M. nr. 920,
contraamiralul Gheorghe Sandu a predat comanda Marinei Militare contraamiralului
ing. Grigore Marteș . Comandamentul Marinei Militare avea la acea dată
următoarea compunere:
- căpitanul de rangul 3 Păculea Nistor, șeful Secretariatului.
Statul Major
- contraamiralul Bogdan Victor, șef de Stat Major (locțiitor al comandantului);
- căpitanul locotenent Popa C. Emil, adjutant;
- căpitanul de rangul 3 Matiu Gheorghe, șeful Secției Operații (locțiitor al
șefului de Stat Major);
- căpitanul de rangul 2 Radu Nicolae, locțiitorul șefului Secției Operații;
- căpitanul de rangul 3 Mărășescu Dumitru, șeful Secției Cercetare;
- căpitanul de rangul Dușa Aurel, locțiitor al șefului Secției Cercetare;
- căpitanul de rangul 1 Negoiță Ioan, șeful Secției Radiotehnică și
Transmisiuni;
- căpitanul de rangul 3 Ionescu Jenică, locțiitor;
- căpitanul de rangul 2 Răducu Mircea, șeful Secției Organizare Mobilizare;
- căpitanul de rangul 3 Drobotă Dumitru, locțiitor;
- căpitanul de rangul 1 Rădulescu Mihai, șeful Secției Pregătire de Luptă;
- căpitanul de rangul 2 Negoescu Mircea, locțiitor;
- căpitanul de rangul 2 Duca Vasile, șeful Secției a 6-a;
- căpitanul de rangul 1 Pricop Iosif, șeful Secției Politice;
- căpitanul de rangul 3 Dinu Ștefan, locțiitor.
Redacția ,,Flota Patriei”
- căpitanul de rangul 3 Stoica Gheorghe, redactor-șef;
- căpitanul de rangul 3 Giolgan Constantin, secretar responsabil de redacție;
- căpitanul locotenent Pop Andrei, ofițer cu problemele pregătirii de luptă;
- căpitanul de rangul 3 Șiclovan Romulus, ofițer cu problemele vieții de partid;
- căpitanul de rangul 3 Scafeș Ion, ofițer cu problemele muncii de propagandă și
cultură;
- căpitanul de rangul 2 Constantin Alexandru, șeful Secției Cadre;
- maiorul Bălăceanu Petrache Lupu, locțiitor;
- locotenent-colonelul Șerban Alexa, șeful Secției Financiare;
- locotenent-colonelul Tomescu Ioan Nicolae, șeful Secției de Control.
Spatele Marinei Militare
- colonelul Baciu Teodor Teodor, șeful Spatelui;
- căpitanul Bălan Nicolae Constantin, locțiitor;
- căpitanul de rangul 1 ing. Anghelescu D. Gheorghe, șeful Secției Construcții
și Întreținere Port.
Efectivele Comandamentului Marinei Militare însumau 123
ofițeri, 23 subofițeri, un gradat, șase soldați și 55 angajați civili, la 27
aprilie 1963, încadrarea Marinei cu ofițeri fiind de 91,4%, deficit 8,6% .
Între 12-14 martie 1963 s-a desfășurat aplicația de
cooperare în Marea Neagră cu tema Sprijinul flancului trupelor terestre care
acționează de-a lungul litoralului prin asigurarea debarcării unui desant
maritim tactic și prin transporturi de trupe pe mare, condusă de șeful de Stat
Major al Flotei U.R.S.S. din Marea Neagră, contraamiralul N. Smirnov. Din partea
Marinei Militare a Republicii Populare Române au participat Statul Major al
Marinei Militare și nodul de transmisiuni, cu un efectiv de 256 ofițeri,
subofițeri, militari în termen și angajați civili; Statul Major al Diviziei 42
Maritime; câte o navă din compunerea divizioanelor de nave subordonate Diviziei
42 Maritime; două grupe de legătură formate din trei ofițeri fiecare (una
dispusă pe lângă Statul Major al Flotei U. R. S. S. din Marea Neagră, la
Sevastopol, iar alta pe lângă flota bulgară, la Varna). Misiunile încredințate
Marinei Militare române au fost rezolvate corespunzător, fiind necesară
îmbunătățirea informării vecinilor și unităților subordonate, pentru micșorarea
timpului necesar pregătirii documentelor de conducere și lucrul
transmisioniștilor în condiții de bruiaj puternic .
În perioada 6-18 mai 1963 a avut loc ieșirea în rada
comună cu Flota U.R.S.S. din Marea Neagră și F. M. M. a R. P. Bulgaria, la
Sozopol, sub conducerea șefului de Stat Major al Marinei Militare române,
contraamiralul Bogdan Victor. La această ieșire au participat 41 de nave de
luptă și 12 nave auxiliare din cele trei flote. Marina Militară română a
participat cu 10 nave de luptă și 3 nave auxiliare. Exercițiul a presupus
antrenarea comandanților și echipajelor navelor în pregătirea și executarea unor
acțiuni de luptă specifice claselor de nave existente în Marina Militară, în
cadrul operației de desant. Pe timpul a acestei activități comune, Divizionul
174 Dragoare Radă a primit misiunea și a executat dragaj real în raionul Sulina.
Răspunzând cooperării aliate în bazinul Mării Negre,
Comandamentul Marinei Militare a participat la aplicația operativ-strategică de
comandament și Stat Major cu mijloace de transmisiuni care s-a desfășurat în
perioada 31 mai-11 iunie 1963, sub conducerea comandantului Forțelor Armate
Unite, mareșalul Grecico. La aplicație, Marina Militară română a participat cu o
grupă operativă formată din 141 ofițeri, subofițeri, militari în termen și
angajați civili, condusă de comandantul Marinei Militare, contraamiralul Sandu
Gheorghe. Aplicația s-a desfășurat pe teritoriul Bulgariei, în raioanele Varna
și Burgas , partea română fiind apreciată pentru reușita misiunii.
În pregătirea forțelor pe plan intern, în perioada
23-25 iunie 1963 a avut loc aplicația de Comandament și Stat Major cu forțe pe
două eșaloane cu simplă acțiune și inamic marcat cu tema Sprijinul de către
Marina Militară a trupelor de uscat aflate în ofensivă de-a lungul litoralului,
în perioada inițială a războiului, prin transporturi executate pe calea mării și
prin nimicirea grupărilor navale inamice care acționează asupra litoralului și
comunicațiilor maritime proprii, condusă de comandantul Marinei Militare,
contraamiralul Sandu Gheorghe. La exercițiu au participat Comandamentul Marinei
Militare și nodul de transmisiuni cu un efectiv de 195 de ofițeri, subofițeri,
militari în termen și angajați civili, precum și 15 mijloace de transport auto,
din care trei autostații radio. Au mai fost implicate în aplicație Divizia 42
Maritimă și Brigada 24 Fluvială. Acțiunea s-a desfășurat pe mare, între paralele
Sulina și Vama Veche și pe Dunăre, între Brăila și Sulina .
În perioada 6-14 august 1963, Marina Militară a
executat un marș de cunoaștere a teatrului de navigație din bazinul de NE și E
al Mării Negre, pe itinerariul Mangalia – Sevastopol – Batumi - Mangalia, sub
conducerea șefului de Stat Major al Marinei Militare, contraamiralul Bogdan
Victor. La acest marș au participat ofițerii cu navigația din Marina Militară .
Prin Ordinul M. St. M. nr. 1304 din 8 noiembrie 1963 a
fost introdusă în statul Comandamentului Marinei Militare funcția de secretar al
Comitetului de Partid, șeful Spatelui Marinei trecând în subordinea directă a
comandamentului.
În perioada 10-14 martie 1964 s-a desfășurat
antrenamentul pentru prelucrarea transmisiunilor de cooperare între Statele
Majore ale Marinelor Militare ale Republicii Populare Române, R. P. Bulgaria și
Flotei U. R. S. S. din Marea Neagră. Șeful operațiunilor a fost comandantul
Marinei Militare, contraamiralul ing. Grigore Marteș, exercițiul având ca temă
Sprijinul trupelor frontului în acțiunile de cucerire a zonei strâmtorilor în
perioada inițială a războiului. Marina Militară română a participat cu
Comandamentul Marinei Militare (cu un efectiv de 75 ofițeri și subofițeri),
statele majore ale Diviziei 42 Maritime și Brigăzilor 29 Vedete și 24 Fluviale,
nodurile de transmisiuni ale Marinei Militare și marilor unități, două nave
destinate legăturilor și două grupe de legătură (una pe lângă Statul Major al
Flotei U. R. S. S. din Marea Neagră, la Sevastopol și una pe lângă Statul Major
al F. M. M. a R. P. Bulgaria, la Varna .
O altă pregătire a forțelor de luptă s-a desfășurat în
perioada 2-9 iulie 1964, sub forma unei aplicații tactice de cooperare între
marile unități de nave și aviație în acțiuni pe comunicațiile inamicului cu tema
Asigurarea deplasării unui convoi, organizarea și executarea cooperării între
Brigada de Vedete și Aviație în acțiuni pe comunicațiile inamicului, condusă de
comandantul Marinei Militare, contraamiralul ing. Grigore Marteș. Exercițiul s-a
executat în raionul cuprins între Vama Veche și Sulina, pe mare, și între
Tulcea, Sulina și Sf. Gheorghe, pe Dunăre și au participat Comandamentul Marinei
Militare în rol de direcție a aplicației, cu un efectiv de 116 ofițeri, Divizia
42 Maritimă, Brigada 29 Vedete și Brigada 24 Fluvială .
În luna martie 1965 a avut loc aplicația de antrenament
cu transmisiuni în cadrul cooperării Statelor Majore ale flotelor ruse, bulgare
și românești cu tema Asigurarea transporturilor maritime în perioada inițială a
războiului, condusă de șeful de Stat Major al Marinei Militare, contraamiralul
Bogdan Victor. Din partea Republicii Populare Române au participat o grupă
operativă a Comandamentului Marinei Militare cu 63 de ofițeri și 16
autovehicule, Regimentul 110 Transmisiuni, nodurile de transmisiuni ale marilor
unități, nave de marcaj, posturi de observare și două grupe de legătură (una la
Sevastopol și una la Varna). Exercițiul a avut loc în partea de vest a Mării
Negre.
CONCLUZII
După cel de-al doilea Război Mondial, România a fost
lipsită, în primii ani postbelici, de flota maritimă și, într-o mare măsură, de
cea fluvială, datorită preluării navelor românești de către flota Uniunii
Sovietice.
În această perioadă, autoritățile comuniste de la București au fost nevoite să
accepte consilieri militari sovietici care influențau modul de organizare și
dotare a Marinei Militare. Mai mult, s-a trecut la politizarea structurilor
Marinei Militare prin obligarea tuturor cadrelor de a face parte din P. M. R. și
U. T. M.
Cu toate aceste greutăți, generate de amestecul brutal
al sovieticilor, Marina Militară a continuat să reprezinte o armă de elită în
cadrul Armatei Române și să garanteze suveranitatea și integritatea teritorială
a României.
Odată cu reintrarea în dotare a monitoarelor, a fost
constituită Flotila de Dunăre, care, în anul 1959, a fost numită Brigada
Fluvială. La mare, în urma modificărilor organizatorice din perioada 1948-1949,
gruparea de nave maritime s-a transformat într-o unitate de sine stătătoare,
care a funcționat până în mai 1951 sub denumirea de Comandamentul Forțelor
Maritime.
De reținut că, începând din anul 1949, Marina Militară
a fost înzestrată cu noi nave de luptă, construite fie în șantierele navale
românești, fie în U. R. S. S. S-a încercat, astfel, asigurarea unei dotări
satisfăcătoare a Marinei Militare în condițiile trecerii sale din starea de
război în starea de pace, dar și a menținerii tensiunilor militare și politice
între blocul statelor democratice și blocul statelor cu democrație populară.
Comandamentul Marinei Militare s-a preocupat și de
încadrarea navelor de luptă cu personal bine pregătit. În acest sens, a
continuat recrutarea cadrelor din zonele limitrofe Dunării și Mării Negre,
concomitent cu reorganizarea învățământului de specialitate.
În toată această perioadă, au fost organizate acțiuni
de pregătire în colaborare cu Flota sovietică de la Marea Neagră și cu F. M. M
ale R. P. Bulgaria. Scopul acestora era de a pune bazele unei colaborări
militare practice în bazinul Mării Negre, între flotele statelor comuniste, și
de pregătire în eventualitatea unui atac dinspre Marea Mediterană și Strâmtori.
