SCURT ISTORIC
AL COMANDAMENTULUI FLOTILEI FLUVIALE
„MIHAIL KOGĂLNICEANU"

Forţele fluviale ale României îşi au originea în flotilele organizate de către marii domnitori ai Munteniei, Moldovei şi Transilvaniei (Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul), pentru sprijinul forţelor terestre (în special prin transportul trupelor şi atacul cetăţilor riverane) şi pentru menţinerea Dunării, ca o măsură esenţială în păstrarea independenţei şi suveranităţii. Dezvoltarea forţelor fluviale ale celor două principate iese în evidenţă în secolele al XVIIIlea şi al XlX-lea. încurajarea comerţului românesc pe Dunăre şi mare, amenajarea şi dezvoltarea porturilor şi crearea nucleului unei marine civile, au necesitat înfiinţarea şi organizarea flotilelor militare în Muntenia şi Moldova. În 1830, în cele două principate se decide achiziţia primelor nave de luptă (caiace înarmate). Prin înfiinţarea acestor unităţi, au fost create condiţiile pentru organizarea unei marine militare, proces care se va definitiva în perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza. între anii 1859 şi 1861 s-a acţionat pentru unirea flotilelor din Moldova şi Muntenia şi organizarea unei structuri navale comune. Unirea Principatelor a deschis seria unor reforme cu caracter militar.

La 22 octombrie 1860, prin înaltul Ordin de Zi nr. 173 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cele două componente navale ale Ţării Româneşti şi Moldovei au fost unite în Corpul Flotilei de Dunăre, cu reşedinţa la Ismail şi forţe dislocate într-o serie de localităţi de-a lungul Dunării: Chilia, Galaţi, Brăila, Giurgiu şi Calafat. în 1864 a început dotarea cu nave a Flotilei, lansându-se la Giurgiu, prima navă cu propulsie cu aburi - „România".

Între anii 1877-1878, Flotila, care avea în compunere canoniera „Fulgerul", nava „România", iahtul „Ştefan cel Mare", şalupa „Rândunica", mai multe şlepuri şi baterii de artilerie de coastă deservite de peste 300 de marinari, participă la acţiuni militare în cadrul Războiului de Independenţă, reuşind scufundarea monitoarelor turceşti „Duba-Seifi" şi „Podgoriţa", instalarea barajului de mine de la Nedeea, fiind printre primele marine din lume care a folosit torpile cu şcondru şi mine fluviale.

După câştigarea independenţei de stat a României, marina militară s-a dezvoltat pentru a face faţă noilor cerinţe ale situaţiei politico-militare: siguranţa navigaţiei pe Dunăre, apărarea graniţelor şi a Dobrogei. începând din 1883 şi până în 1908, prin programe navale succesive, în compunerea Flotilei au intrat canoniere, monitoare şi vedete blindate, şalupe torpiloare, etc. Dotarea cu nave noi ridica probleme legate de bazarea lor în portul Galaţi. Pornind de la această situaţie, s-a luat hotărârea creării unui port militar la Ţiglina. Concomitent cu construirea acestui port au fost construite şi alte obiective aferente: depozite de muniţie, de mine, de torpile, cazărmi pentru echipaje şi clădirile necesare Arsenalului. Pe măsura dezvoltării sale, Marina Militară română a cunoscut repetate schimbări organizatorice. O primă restructurare mai importantă datează din anul 1886 când a fost votată, de către Parlament, Legea pentru organizarea Flotilei şi serviciului portuar, pe baza căreia s-a înfiinţat Comandamentul Flotilei de Război.

În anul 1896, Regele Carol I a promulgat înaltul Decret nr. 1093 pentru organizarea Flotilei şi Instrucţiunile pentru punerea în aplicare, prin care se stabilea o nouă structură organizatorică. Se creau, astfel, Divizia de Mare şi Divizia de Dunăre, Depozitul echipajelor, Apărarea fixă şi mobilă a porturilor, Şcolile de marină, Arsenalul Marinei.

La data de 01.04.1896 a intrat în vigoare „Tabloul de repartizarea ofiţerilor Flotilei pe corpuri şi servicii în anul 1896-189T cu numărul 1299 din 13.03.1896, primul stat de organizare al Diviziei de Dunăre.

În anii următori au fost adoptate noi măsuri pentru buna funcţionare a forţelor navale. Astfel, prin Legea pentru organizarea Marinei Militare din 28 mai 1898, denumirea de Flotilă de Război s-a schimbat în Marină Militară, formată din cele două mari unităţi: Divizia de Dunăre, cu comandamentul la Galaţi şi Divizia de Mare, cu baza la Constanţa. între 1906-1907, în dotarea Diviziei de Dunăre au intrat opt vedete fluviale construite în Marea Britanie şi patru monitoare, construite la Trieste şi asamblate la Arsenalul Marinei din Galaţi: ,Mihail Kogălniceanuy\ „I.C. Brătianu", „Alexandru Lahovary „Lascăr Catargiu " care au format Escadra de Dunăre.

În 1913, Divizia de Dunăre participă la acţiuni militare în cadrul celui de-al Doilea Război Balcanic, prin misiuni de pază a podurilor şi a unor obiective din zona Sulina, Cernavodă-Feteşti, precum şi debarcări de trupe.

În anul 1916, la intrarea României în Primul Război Mondial, forţele navale fluviale organizate în Escadra de Dunăre au dat semnalul intrării României în război, prin atacul unui grup de trei vedete fluviale asupra navelor austro-ungare din portul Rusciuk, iar între 1916-1918 au sprijinit trupele de uscat prin trageri directe şi indirecte la Turtucaia, Silistra, Rasova, Flămânda şi Topalu.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Divizia de Dunăre a purtat lupte în sectoarele Galaţi - Isaccea, Tulcea şi Chilia Veche - Periprava - Sulina, un rol important avându-1 în respingerea atacurilor sovietice de la Chilia Veche şi Periprava. în septembrie 1944, navele fluviale, trimise la Izmail, sunt capturate de sovietici. Divizia de Dunăre va continua însă să existe, reuşind ca până în anul 1948, cu vedete şi şalupe dragoare, să redeschidă navigaţia pe fluviu.

La 1 aprilie 1940 se înfiinţează Batalionul de Infanterie Marină care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a făcut parte din Detaşamentul Maritim Sulina, cu misiuni de apărare a Deltei şi a gurilor Dunării.

În 1952, Divizia de Dunăre se transformă în Flotila de Dunăre, cu sediul la Giurgiu, iar în 1960, aceasta de desfiinţează.

La 1 aprilie 1962 se înfiinţează Brigada 24 Fluvială, cu comandamentul în garnizoana Tulcea, iar între anii 1973-1984 intră în serviciu vedetele blindate generaţia a Il-a, vedetele dragoare, vedetele blindate generaţia a III-a şi diferite nave de sprijin logistic.

În decembrie 1979 Comandamentul Brigăzii 24 Fluviale a fost dislocat la Brăila, iar în ianuarie 1983 se înfiinţează Brigada 27 Fluvial-Maritimă la Tulcea, care ia în subordine şi Batalionul 307 Infanterie Marină (redislocat din 1973 la Babadag).

Între anii 1993-1996 se reînvie tradiţia navelor de tip monitor prin lansarea la apă şi intrarea în serviciu a monitoarelor ”Mihai Kogălniceanu", ”I.C. Brătianu” şi ”Lascăr Catargiu", care vor constitui Divizionul 67 Monitoare.

La 30 martie 1995 se reînfiinţează, la Brăila, Flotila de Dunăre „Mihail Kogălniceanu", compusă din Brigada 24 Fluvială şi Brigada 27 Fluvial-Maritimă, care aveau în subordine unităţi de nave purtătoare de artilerie, vedete dragoare, unităţi logistice, de transmisiuni, de infanterie marină şi scafandri de luptă.

În anul 2000, Flotila de Dunăre îşi schimbă denumirea în Flotila Fluvială „Mihail Kogălniceanu", urmând ca după numai 5 ani, în martie 2005 să se transforme în Componenta Fluvială şi să intre în subordinea Comandamentului Operaţional Naval. Un an mai târziu, în mai 2006, se restructurează şi devine Serviciul Fluvial al Comandamentului Flotei, cu rol în coordonarea activităţii Divizionului 67 Nave Purtătoare de Artilerie şi Divizionului 88 Vedete Fluviale, acesta din urmă având în compunere 2 secţii, la Brăila şi Tulcea. Începând cu 1 noiembrie 2015, la 155 de ani de existenţă a Marinei Militare Române, Serviciul Fluvial se transformă în Comandamentul Flotilei Fluviale având în subordine divizioanele de nave fluviale şi Batalionul 307 Infanterie Maritimă.

În anul 2016, Comandamentul Flotilei Fluviale a preluat tradiţiile istorice ale Diviziei de Dunăre şi denumirea onorifică „Mihail Kogălniceanu", iar data de 01.04.1896 a devenit zi aniversară.

La 1 august 2017, Divizionul 131 Nave Sprijin Logistic, cu dislocarea la Brăila şi o secţie la Tulcea, a intrat în subordinea Comandamentului Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu".

Un an mai târziu, la 1 iunie 2018, ca urmare a schimbărilor majore survenite în mediul de securitate din regiunea extinsă a Mării Negre, dar şi a noilor direcţii privind transformarea şi înzestrarea Forţelor Navale şi a Armatei României, Batalionul 307 Infanterie Marină se transformă în Regimentul 307 Infanterie Marină.

În prezent, Comandamentul Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu" are în subordine Divizionul 67 Nave Purtătoare de Artilerie „Comandor Virgil-Alexandru Dragalina”, Divizionul 88 Vedete Fluviale „Amiral Gheorghe Sandu” şi Regimentul 307 Infanterie Marină „Heraclea”, care completează spectrul tactic al forţelor fluviale, prin acoperirea domeniului de desant amfibiu.