2 august 2024
Persoană de contact: Lt. Alexandru Turturică
Telefon: 0724 820 002
Nava-Școală „Mircea” în drum spre Bodrum
Iniţierea în secretele sextantului, la ieşirea din Strâmtoarea Messina
A 31-a zi a marșului de instrucție a fost una plină de noi lecții pentru studenții Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”. În dimineaţa zilei de 27 iulie, aceștia au învățat mai multe despre utilizarea sextantului, părţile sale componente şi modul în care funcţionează de la căpitanul Ștefan Scutelnicu, ce a îmbinat teoria cu practica într-un curs ținut la prova navei.
Cadeții aveau deja câteva cunoștințe despre acest instrument. Unii l-au studiat în anul I, la disciplina „Bazele navigaţiei”, iar alții au făcut cunoștință cu el în timpul mobilităţii din programul Erasmus+ de la Academia Navală „Nikola Vaptsarov” din Varna, Bulgaria.
Chiar dacă utilizarea lui nu este ușoară, cadeții și-au dat interesul și au reușit să acumuleze multe informații utile. Căpitanul Ştefan Scutelnicu: „Cred că am reuşit să le captez atenţia pentru că a fost ceva nou de introdus în „arsenalul” lor de cunoştinţe. Le-am prezentat componentele principale ale sextantului, erorile care apar şi le-am explicat partea de măsurători efective la soare. Va veni şi momentul să facem măsurători noaptea, la aştrii nopţii. Starea mării este un factor important. Pentru măsurători cât mai precise este nevoie să fim cât mai stabili, să avem un echilibru cât mai bun, însă aceste măsurători nu vor fi făcute întotdeauna în condiţiile cele mai bune, iar studenții trebuie să învețe să se adapteze.”
Student caporal Carmen Bondea: „Am învăţat componentele, cum se foloseşte acest sextant. Este un moment foarte frumos, sper să practicăm ceea ce învăţăm şi să aflăm lucruri noi.” „Este o experienţă care necesită atenţie şi dexteritate, dar şi foarte mult echilibru pentru a realiza o măsurătoare foarte precisă. De asemenea, ne ajută pe noi ca viitori ofițeri ingineri de marină să ne dezvoltăm cunoştinţele în domeniul navigaţiei astronomice şi să învăţăm să navigăm în orice condiţii” – ne-a declarat şi studentul caporal Medina Diaconu. Studentul caporal Robert Onete a completat: „Pentru prima dată am reuşit să folosesc sextantul în mod practic şi nu doar teoretic şi pot spune că este diferit de ceea ce am învăţat. Utilizarea sextantului ar trebui să fie cunoscută de toţi marinarii sau cel puţin de cei aflaţi la începutul carierei.”
Concurs de cultură generală la bordul Navei-Şcoală „Mircea”
După o zi de instrucţie fără pauze, sâmbătă seara a venit şi momentul relaxării la bord, pentru cadeţi şi membrii echipajului, în timp ce velierul nostru îşi continua navigaţia noaptea pe Marea Ionică, spre Bodrum. Sub ce formă? A unui concurs de cunoştinţe despre navă, dar şi de cultură generală!
Organizatorul, căpitanul Ştefan Scutelnicu, a pregătit 30 de întrebări, şapte despre cunoaşterea navei, restul din domenii variate. Au participat opt echipe formate din câte trei membri. O echipă a fost formată din soldaţii gradaţi profesionişti, una din maiştrii militari de la bord, iar alte șase au fost formate din studenţii Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”. Atmosfera a fost frumoasă, plină de entuziasm, competitivitate, colegialitate şi susţinere zgomotoasă din partea colegilor. Locul trei a fost câştigat de echipa studenţilor electromecanici, locul doi a revenit echipei artileriştilor, iar concursul a fost câştigat de echipa de la navigaţie. Pentru departajarea primelor două locuri a fost nevoie de o întrebare suplimentară adresată de ofiţerul secund al navei, căpitanul Napoleon Nicolae. Echipele câştigătoare au fost premiate şi felicitate, dar la sfârşitul serii, pentru că suntem pe o navă într-un marş de instrucţie, s-a auzit invariabila comandă: „Carturile de marş la post!”
Botez marinăresc în Marea Ionică
Momentul cel mai aşteptat, cu puţină nelinişte de către unii, cu bucurie şi veselie de alţii, a avut loc în Marea Ionică, la aproximativ 50 de mile sud de insula Zakynthos, în cea de a 33-a zi a marşului de instrucţie. Chemaţi prin surprindere la puntea centru, cadeţii au dat de zeul Neptun, rol jucat de maistrul militar clasa a II-a Florin Diaconu (titular de drept al rolului aici la bord în ultimii ani) şi alaiul său de nimfe şi piraţi, care a pornit la „botezarea” fiilor mării şi „certificarea” lor ca marinari adevăraţi. În fruntea listei de inițiere s-a aflat chiar comandantul navei, căpitan-comandorul Silviu Marius Moraru. Acesta a fost urmat de studenții români şi străini, ofiţeri, maiştri militari până la ultimul matelot. Apă de mare sărată, aruncată cu putere din furtunele de incendiu, o băutură specială, vaselină şi, mai nou, făină, acestea au fost ingredientele pe care au trebuit să le suporte fiii şi fiicele mării în timpul botezului marinăresc. Mai mult, tot conform tradiţiei, fiecare a primit o diplomă care să certifice şi să le amintească că au devenit marinari adevăraţi în Marea Ionică, la bordul velierului nostru, în vara anului 2024.
Seara cadeţilor
În seara zilei de duminică, cadeții au organizat o petrecere pentru ei şi echipajul Navei-Şcoală „Mircea”. Este pentru prima dată când studenţii organizează o astfel de activitate în timpul unui marş de instrucţie. «Avem plăcerea de a vă invita să petreceți o seară memorabilă cu prilejul recepției studențești organizate prin grija și efortul studenților anului II ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, aflați în stagiul de practică, la bordul Navei Școală Mircea”», astfel suna invitația tipărită. Bun gust, veselie, muzică şi dans, într-o ţinută elegantă după cum remarca şi comandantul Navei-Şcoală „Mircea”, căpitan-comandorul Silviu Marius Moraru: „Am încercat să dăm o notă de eleganţă prin impunerea unei ţinute şi restul lucrurilor au venit cumva de la sine.” Studentul caporal Lavinia-Irina Blăjuţ şi studentul caporal Andrei Semco au interpretat câteva melodii, iar membrii ansamblului „Dulce plai dobrogean” al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” i-au invitat pe cei prezenţi la dans. Cadeţii străini au participat şi ei şi s-au bucurat de ritmurile muzicii româneşti, inclusiv cadetul turc Berkay Ogut, spaniolul Luiz Garcia Lopez sau bulgarii Ekaterini Penkova şi Dimitar Chotov. A fost o seară frumoasă la bordul Navei-Şcoală „Mircea”, în Marea Ionică, în drum spre ultima noastră escală.
În Bodrum am intrat în dimineaţa zilei de 31 iulie, salutând turiştii din frumoasa staţiune de pe riviera turcească cu cadeţii pe vergi. Au fost cinci zile de navigaţie de la Palermo până la Bodrum şi am lăsat în siajul velierului Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” 760 de mile prin Marea Ionică şi Mediterană. Rămânem aici timp de patru zile. În seara de 3 august vom pleca spre Constanţa.
Corespondență transmisă de Bogdan Dinu
BackShare: