Tranzitarea Canalului Corint şi trecerea pe sub podul Rio-Antirio. Atracţii turistice şi navigaţie prin locuri deosebite.

Tranzitarea canalului Corint a fost unul din momentele mult aşteptate de cadeţi poate cu mai mult interes decât trecerea prin Bosfor. De către cadeţi dar nu neapărat şi de către echipaj care se află deja la a doua traversare din vara aceasta, este adevărat acum în sens invers, din Marea Egee spre Marea Ionică. După decenii întregi în care N.Ş.Mircea nu a avut oportunitatea să-l traverseze iată că anul acesta s-a reuşit „dubla”. Oricum, frumuseţea locului nu poate fi negată. Aşa că vineri dimineaţă la ora opt eram la intrarea în canal iar echipa pilotului urca la bord. Echipă deoarece pe lângă pilot a urcat şi un cîrmaci care a stat la timona navei pe tot parcursul trecerii prin canal. O imagine insolită şi uşor amuzantă putea fi văzută pe puntea dunetă. Cârmaciul grec, foarte mic de statură, a cerut o bancă pe care a stat căţărat pe toată durata tranzitării în timp de pilotul dar şi comandantul navei se aflau urcaţi deasupra comenzii de navigaţie pe puntea etalon pentru a avea vizibilitate cât mai bună fără a fi limitaţi de arborada şi catargele navei.

Foarte pe scurt, pentru cei care nu ştiu sau nu au timp să caute pe internet, Canalul Corint este un canal artificial care taie istmul Corint şi leagă Golful Saronic din Marea Egee de Golful Corint din Marea Ionică şi practic separă Peloponezul de restul Greciei continentale. Canalul are 6,3 kilometri lungime iar noi l-am parcurs în aproximativ 45 de minute. Durata traversării este diferită în funcţie de sensul navigaţiei deoarece există un curent destul de puternic. De exemplu, la precedenta traversare, dinspre Golful Corint spre Golful Saronic, N.Ş.Mircea la viteza maximă nu înainta cu mai mult de 4 noduri. Aşteptările tuturor au fost confirmate şi chiar depăşite. Intrăm într-un canal foarte îngust cu lăţimea de 21 de metri (destul de puţin pentru o navă ca a noastră, de altfel pentru evitarea oricăror posibile incidente bărcile au fost retrase din exteriorul bordajului) şi cu pereţi aproape verticali săpaţi în piatră, cu straturile geologice clar vizibile şi înalţi de peste 50-60 de metri. Nava noastră are înălţimea maximă de 45 de metri iar la trecerea pe sub cele câteva poduri de deasupra canalului rămânea o distanţă confortabilă. Am navigat cu motor, fără a fi remorcaţi, pe o apă limpede, uşor verzuie, care are o adâncime maximă de opt metri. Trecerea pe lângă pereţii de stâncă la o distanţă atât de mică încât aveai impresia că îi poţi atinge cu mâna sau vegetaţia şi copacii din zonele mai joase din ambele borduri au rămas în memorie drept fundaluri incredibile pentru velierul nostru. Fotografiile şi filmările vorbesc de la sine. Canalul a fost tăiat la sfârşitul secolului XIX între anii 1881 şi 1893 şi a fost considerat o realizare tehnică a acelor vremuri mai ales că scurta drumul navelor mai mici de transport cu aproximativ 400 de kilometri. În prezent canalul a devenit o atracţie turistică în sine a Greciei şi este tranzitat mai ales de navele turistice şi ambarcaţiunile de agrement. Chiar la ieşirea din canal două megaiahturi îşi aşteptau rândul la traversare.

Toată ziua am navigat prin Golful Corint sub un soare puternic şi o căldură sufocantă. Deşi termometrul nu arăta mai mult de 30-32 de grade, lipsa oricărei adieri de vânt nu făcea decât să înrăutăţească lucrurile. Dar programul se derulează normal. Căutând orice colţ de umbră cadeţii germani continuă lucrul la confecţionarea sacului de marinar cu propriile materiale aduse din Germania (în mod tradiţional la nava Gorch Fok pe timpul practicii fiecare cadet trebuie să-şi confecţioneze singur un sac de marinar), exersează nodurile marinăreşti şi au început uşor să se familiarizeze şi cu lupta împotriva incendiilor în timp ce ai noştri învaţă îndatoririle ofiţerului de cart şi continuă calculele cu sextantul.

Aproape de apus ne apropiem de o altă realizare tehnică remarcabilă, este vorba de podul Rio-Antirio cum este trecut pe hărţile de navigaţie deşi oficial se numeşte Charilaos Trikoupis după un fost prim-ministru grec din secolul XIX care a propus construirea podului în actuala locaţie. Este al treilea pod de acest fel în lume după lungime, aproape trei kilometri, 2880 de metri mai exact şi traversează Golful Corint în porţiunea cea mai îngustă de lângă Patras şi leagă oraşele Rio (o suburbie a Patrasului) din Peloponez de oraşul Antirio din Grecia continentală. Este a doua oară când nava noastră trece pe sub pod şi prima oară, tot în acest an, au fost ceva emoţii. În documentele nautice distanţa de la nivelul apei la pod este dată ca fiind de 45 de metri iar N.Ş.Mircea are 44 de metri aşa că existau mici îndoieli legate de trecerea în siguranţă pe sub pod. În realitate, podul este mai înalt cu câţiva metri decât se precizează în documente astfel că nu sunt nici un fel de probleme. Rămâne totuşi o realizare inginerească şi tehnică extraordinară admirată de tot echipajul şi o oportunitate de navigaţie prin locuri deosebite. Abia ieşiţi în Golful Patras vântul se stârneşte din senin, creşte în intensitate şi apar şi câţiva stropi răzleţi de ploaie confundaţi la început cu cei din spuma valurilor tot mai agitate care ajung la bord. Cerul se înnorează dar ploaia nu apare. Probabil că a fost doar un semn că am intrat, tehnic, în cea de a patra mare pe care o vom străbate în marşul nostru, Marea Ionică.

Pe scurt, acestea au fost evenimentele zilei de azi, 24 august. Aşadar, fericiţii care şi-au sărbătorit ziua de naştere la bord nu vor uita că anul acesta s-a întâmplat în Canalul Corint şi pe sub podul Rio-Antirio. Ei sunt cadetul german Marcus Uellner şi, cu voia dumneavoastră, subsemnatul.

Text şi foto: Bogdan Dinu

Comunicat de presă

BackShare: