În căutarea Andromedei, la finalul ultimei etape de navigație cu vele

Navigăm, în continuare, cu vele, de ieri de la ora 17, am străbătut mai mult de 65 de mile, singuri, în largul Mării Adriatice, coborând tot mai mult spre sud, este adevărat cu o viteză mai redusă de doar 5-6 noduri pentru că vântul a scăzut în intensitate. Jos în cazarma cadeților toată dimineața căpitanul Sergiu Șerban le-a predat cadeților constelațiile astronomice, i-a plimbat printre stele cu nume ciudate pentru ei - Casiopea, Andromeda, Pegasus, Crucea Nordului, Vega, Altair, Ursa Mare, Orion, Aldebaran, Taurus - cât să mai uite de căldura și umiditatea din aer. Desenate pe tablă, copiate conștiincios în caietele de practică de către cadeți, repetate și silabisite răbdător de către instructor, numele stelelor și constelațiilor sună ciudat pentru cei neinițiați în navigația astronomică, mai ales că nu au deasupra capului cerul înstelat. Poate, în seara aceasta, târziu să o poată face de pe puntea dunetă. Până atunci, însă cunosc și învață să lucreze cu navisfera. În bordul babord al cazărmii, cadeții germani au o lecție despre războiul din Golf, predată de căpitan-comandorul Christian Riechelmann.

Ca de obicei pe mare, deși navigăm cu vele, nu ne putem bucura de liniște, totul se derulează pe fundalul sonor al sunetului marțagonului la bord, acele lovituri de ciocan care înlătura rugina și vopseaua veche ca să facă loc celor din echipaj care vopsesc și piturează peste tot. Îi vezi contorsionați în cele mai imposibile locuri, chiar și în afara bordajului, pe sub balustrade, cabestane chiar și în bărcile cu rame, oriunde există metal sau lemn adică peste tot pe navă, șlefuiesc, lăcuiesc, vopsesc sub soarele Adriaticii. Nava arată impecabil, dar acesta este prețul pe care îl plătesc membrii echipajului, soldați gradați profesioniști în mare parte, marinari, pentru ca N.Ș. Mircea să-și păstreze aspectul marinăresc care îi impresionează pe vizitatori în porturile de escală.

Îl rog pe studentul caporal Marian Vlad să urce sus la crucetă pentru câteva fotografii. Generos - postul lui în arboradă este la rândunică așa că este obișnuit cu priveliștea de sus – îi cedează locul colegului său Robert Balika, care a insistat mult și, în final, a primit permisiunea să urce până la măr. Cum în arboradă postul lui este la contragabier -  a treia velă de jos – îi înțelegem nerăbdarea de a ajunge acolo sus în cel mai înalt loc de pe navă. Însoțit de răbdătorul și calmul maistru militar clasa a II-a Marian Vârlan, așa cum face cu toți doritorii, dar și prilej să mai verifice starea echipamentelor instalate sus pe catarge – urcă la înălțimea maximă de pe navă, atât în arborele prova, cât și în arborele mare, la măr cum se spune, adică la 44 de metri deasupra punții. Când coboară este fericit, i s-a îndeplinit una din marile dorințe, altfel spus, a fost momentul lui acolo sus privind suveran peste întinderile albastre ale Adriaticii. Înălțimea, singurătatea, orizontul albastru, senzația de „stăpânul lumii sau al apelor”, priveliștea, toate constituie un amalgam de emoții și sentimente greu de înțeles poate pentru cei care nu le-au trăit. Peste ani și ani, atunci când vor fi de mult ofițeri în Forțele Navale sau viața îi vor purta în alte locuri și profesii, aceasta va fi amintirea cea mai puternică din marșul de instrucție și din viața lor de marinari și nu privațiunile, oboseala sau căldura și disconfortul din cazarmă. Iar când se vor reîntâlni peste ani la aniversările promoției sau la evenimente legate mai mult sau mai puțin de N.Ș. Mircea, una din primele fraze rostite cu mândrie și nostalgie va fi: „Postul meu era la rândunică sau la zburător sau la verfavorul contragabierului”, etc. Cum spuneam, astfel de momente le aparțin numai lor.

La ora 16, se aude din nou comanda „La front pe vergi!”. Vântul a căzut aproape de tot, iar viteza navei nu trecea de un nod, așa că se ordonă strângerea velelor și reluarea navigației cu motor. Suntem aproximativ în mijlocul Mării Adriatice, travers 30 de mile de țărmul Italiei. În mai puțin de o oră, toate velele sunt strânse. La final, aspirantul Laura Zburlea mă roagă să le fac o fotografie tuturor membrilor echipajului de la cele două faruri, ofițeri, maiștri militari, gabieri, ai bordului sau detașați de la alte unități, drept amintire. Un gest frumos, pentru că la anul unii dintre ei nu se vor mai regăsi în echipaj, unul dintre maiștrii militari a intrat la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și din toamnă va începe cursurile, maistrul militar clasa a II-a Marian Vârlan va trece în rezervă, unii dintre cei detașați vor urma alt drum, așa că va fi nevoie de forțe proaspete la bord. Așadar, o fotografie de familie a tuturor celor de la manevra velelor la finalul ultimei etape de navigație cu pânze a acestui marș de instrucție. După 24 de ore de navigație, doar cu ajutorul vântului, am parcurs 108 mile marine. Spuneam că a fost ultima etapă cu vele, fapt confirmat și de comandorul Mircea Târhoacă, comandantul navei, dar sperăm totuși să mai prindem puțin vânt la plecarea din Insula Creta, deși șansele, conform prognozei, sunt minime. Vom vedea. Din experiență însă, știm că în Marea Egee, pe drumul de întoarcere, vântul este potrivnic, bate cu putere din nord și cam la fel este și în Marea Neagră. Oricum, comandantul navei este foarte mulțumit de numărul zilelor în care am navigat doar cu vele, net superior marșului din iunie și comparabil sau chiar mai bun cu cel de anul trecut, când nava a participat și la regată.

 „Mașina jumătate înainte!” ordonă comandantul la ora 17 și, de undeva de la travers de Bari, de care ne despart peste 30 de mile, ne așternem la drum spre sud-est cu o viteză constantă de șapte noduri spre Strâmtoarea Otranto. S-a lăsat întunericul și acum putem admira un cer înstelat, feeric, cum numai de pe mare sau din vârful munților se poate vedea. Ne bucurăm de el în timp ce cadeții români descoperă stelele și constelațiile și trec dintr-un bord în altul în căutarea Andromedei.

Text și foto: Bogdan Dinu

Comunicat de presă

BackShare: