Menu
Statul Major al Forțelor Navale
23 ianuarie 2019
Telefon: 0744 359 518

Dialog cu viitorii marinari din Mangalia

Alegerea carierei de urmat după absolvirea şcolii generale sau a liceului nu este întotdeauna un lucru simplu şi lipsa informaţiilor despre un domeniu sau altul poate amplifica această dificultate. Pentru a sprijini elevii în deciziile pe care le vor lua la absolvirea acestora, reprezentanții Forțelor Navale au desfășurat în perioada 22-23 ianuarie activități de orientare socio-profesională, de promovare a imaginii Forţelor Navale şi a profesiilor militare de marină în liceele şi şcolile generale din municipiul Mangalia.

Astfel, elevii din clasele a VIII-a şi a XII-a de la Liceul teoretic „Callatis”, elevii din clasa a VIII-a de la Şcoala Gimnazială nr.5 „Gala Galaction” şi de la Şcoala Generală nr.3, dar şi elevii din clasa a XII-a de la Colegiul Economic din Mangalia au navigat imaginar printre organizarea şi misiunile Forţelor Navale, rolul acestei categorii de personal în cadrul structurii de securitate naţională, misiunile internaţionale la care participă unităţile Forţelor Navale şi experiența marșurilor de instrucție executate de Nava Şcoală Mircea. Nu lipsite de interes pentru elevi, în perspectiva alegerii profesiei viitoare, au fost informaţiile oferite despre instituţiile de învăţământ de marină şi despre admiterea în Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa, Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu” și Academia Navală „Mircea cel Bătrân”.

O echipă de profesionişti, în componenţa căreia s-au aflat ofiţeri şi maiştri militari de marină, piloţi de elicopter, specialişti în meteorologie sau în relaţii publice, a transformat aceste întâlnire în experienţe unice şi utile, care le-a oferit elevilor toate informaţiile necesare pentru a lua în considerare ca opţiune de viitor marina, o categorie de forţe unde se pot forma ca oameni şi ca militari. Şi pentru că spiritul marinăresc şi respectul pentru tradiţii sunt elemente fundamentale în Forţele Navale, prezentările au avut şi o parte practică, care a constat în prezentarea tradiţiilor navale, a nodurilor marinăreşti şi a lucrărilor de matelotaj.

Dincolo de informațiile tehnice oferite elevilor – care au putut afla că orice visează să facă în viaţă, pot face acest lucru în cadrul Forţelor Navale - , discuțiile au reliefat faptul că indiferent de nivelul de studii avut la un anumit moment, orice absolvent de liceu poate accede în Forțele Navale, fie ca soldat profesionist – dacă n-a reusit să depășească etapa bacalaureatului, fie ca elev al Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu” sau student al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”.

A fost prima activitate de orientare socio-profesională desfășurată în acest an, de marinari în municipiul Mangalia, dar cu siguranță nu va rămâne o inițiativă singulară.

BackShare:   

Loading data ...