Menu
Statul Major al Forțelor Navale
16 aprilie 2019
Persoană de contact: Asp. Sorina Băcanu
Telefon: 0752 029 494

Vizita ministrului apărării naționale în garnizoanele Constanța și Mangalia

MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE
Direcţia informare şi relaţii publice
tel./fax: 021 319 60 22
e-mail: presamapn@mapn.ro

Nr.75
16 aprilie 2019

Aceste informaţii sunt disponibile şi în internet, la adresa www.mapn.ro

 

Vizită de informare a ministrului apărării naționale în
garnizoanele Constanța și Mangalia

 

Ministrul apărării naționale, Gabriel Leș, a efectuat ‪marți, 16 aprilie, o vizită de informare în unități ale Statului Major al Forțelor Navale din garnizoanele Constanța și Mangalia. 

Seria de întâlniri a fost deschisă la comandamentul Brigăzii 243 Radioelectronică și Observare din Constanța, unde ministrul a fost informat despre misiunile şi obiectivele unității și i-au fost prezentate principalele echipamente şi elemente de infrastructură specializată din dotarea brigăzii și unităților subordonate. 

Ulterior, ministrul apărării naționale s-a întâlnit cu elevii, studenții și cadrele didactice de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, Școala Militară de Maiștri a Forțelor Navale „Amiral Ioan Murgescu” și Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, unde a vizitat sălile de curs, laboratoarele, simulatoarele și spațiile de cazare.

Agenda ministrului Leș a inclus și o vizită în Portul militar Constanța, unde a vizitat Fregata „Regina Maria”, Dragorul maritim 25 și Nava-școală „Mircea”. 

„Într-o societate din ce în ce mai divizată cum este, din păcate, cea în care trăim în prezent, mă bucur că am putut să văd aici, la malul mării, echipaje unite, formate din oameni valoroși și profesioniști care își iubesc cu adevărat Țara”, le-a spus ministrul Gabriel Leș marinarilor militari. 

Ministrul a urat „Bun cart înainte!” echipajului Navei-școală „Mircea”, care se pregătește să plece într-un marș istoric, pe ruta Constanța-Hamburg, efectuat cu prilejul împlinirii a 80 de ani de când aceasta a intrat în serviciul Marinei Militare Române, Hamburg fiind portul în care a fost construită această navă-simbol. 

De asemenea, ministrul apărării naționale a vizitat și Centrul 39 Scafandri, unde i-au fost prezentate misiunile actuale ale unității și planurile de modernizare a infrastructurii de pregătire și antrenament ale acestui centru unicat în România. 

Ministrul Leș s-a întâlnit, în continuare, în Portul Mangalia, cu militari din cadrul Divizionului 150 Nave Purtătoare de Rachete și Divizionului 50 corvete, cu care a discutat despre evoluțiile din zona de responsabilitate a Forțele Navale Române și despre necesitatea continuării programelor de înzestrare. 

„Suntem în cel de-al treilea an consecutiv în care alocăm Apărării două procente din PIB, de aceea asigur personalul Forțelor Navale că programele de înzestrare vor continua. Este evident că este nevoie de aceste investiții, fie că vorbim despre noile corvete multirol, despre absolut necesara modernizare a fregatelor, ori despre alte achiziții importante pentru buna funcționare a Marinei Militare. Avem susținerea Guvernului României pentru derularea acestor programe de înzestrare, pentru toate categoriile de forțe ale armatei noastre, care înseamnă și oportunități majore pentru relansarea industriei românești de apărare,” a declarat Gabriel Leș. 

La finalul zilei, ministrul a avut o întâlnire cu reprezentanți ai conducerii Clubului Amiralilor care funcționează în Constanța. În discuțiile cu amiralii în rezervă și în retragere prezenți, foști comandanți ai Forțelor Navale și comandanți ai unor structuri importante din Marina Militară, au fost abordate aspecte referitoare la situația geopolitică și de securitate din Regiunea Mării Negre, precum și perspectivele modernizării Armatei României, în general, și a Forțelor Navale în special.

Biroul de presă

 

BackShare:   

Loading data ...