Menu
Statul Major al Forțelor Navale
15 mai 2019
Persoană de contact: Asp. Sorina Băcanu
Telefon: 0752 029 494

Ieșirea pe mare cu fregata „Mărășești" a celor 20 de elevi vasluieni, participanți la programul „CADET ÎN FORȚELE NAVALE ROMÂNE”

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” găzduiește, în perioada 13 – 18 mai, programul „Cadet în Forțele Navale Române”. Destinat elevilor din mediul civil, programul are ca scop familiarizarea acestora cu activitățile desfășurate într-o instituție militară de învățământ. Anul acesta, 20 de elevi de la Liceul Tehnologic „Petru Rareș” din localitatea Vetrișoaia, județul Vaslui, însoțiți de două cadre didactice, au devenit „cadeți” pentru o săptămână. Aceștia, împreună cu studenți de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, dar și cu elevi de la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu” și de la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, vor desfășura o serie de activități în cadrul unităților de învățământ și vor efectua vizite la mai multe unități din garnizoanele Constanța și Babadag. De asemenea, „micii cadeți” vor participa la ceremonia de ridicare a Pavilionului și geacului la bordul unei fregate, vor vizita nava, vor lua parte la ateliere interactive și vor viziona o prezentare de tehnică și echipamente militare.

Comunicat de presă

BackShare:   

Loading data ...