La vest de Biscaya prin Oceanul Atlantic spre Lisabona

La ieșirea din portul Southampton ne încrucișăm cu uriașa nava de croazieră Britannia și ne salutăm reciproc cu trei sunete de sirenă. Măreția navei de pasageri, mai înaltă decât un bloc cu zece etaje și a cărei umbră ”acoperă” integral pentru un timp N.Ș.Mircea, nu prevestește decât măreția navigației noastre prin Oceanul Atlantic, la vest de Golful Biscaya și Peninsula Iberică, timp de aproape o săptămână. Vremea a fost frumoasă cât timp de îndepărtam spre sud de coasta britanică și traversam în a doua zi linia imaginară a farului de la Ouessant, de pe coasta franceză, de unde începe Golful Biscaya. Acum, la întoarcerea spre casă, navigăm în Oceanul Atlantic mult mai la vest față de prima noastră trecere prin Biscaya, în drum spre Brest, și avem adâncimi de peste 4500 de metri sub chilă. Punctul maxim va fi puțin peste meridianul de 10 grade vest de Greenwich, la schema de separare a traficului de la Capul Finistere din colțul de nord-vest al Peninsulei Iberice.

          Cadeții continuă munca la lucrările de matelotaj, care trebuie să fie gata până la escala noastră din Malta, care nu mai pare așa de departe acum. Se spune că nu ești marinar adevărat dacă nu treci pe la N.Ș.Mircea, iar realizarea acestor împletituri, preșuri, covorașe, împreună cu altele, intră în categoria,, generic numită a lucrărilor de matelotaj, din parâme de diferite dimensiuni și diametre.

          Este o experiență inedită pentru toți cadeții, fete și băieți deopotrivă. ”Mă descurc destul de bine la lucrarea de matelotaj, sperăm să o terminăm în două zile – ne spune studentul caporal Denisa Rostogol. Am de făcut un covoraș, nu cred că se mai fabrică astfel de produse manual, dar este o experiență unică. Lucrarea o fac împreună cu colegul meu Bogdan Drimuș. A fost mai dificil cu procurarea materiei prime din parâmele mai groase, să le desfacem, dar ne-am descurcat destul de bine, având în vedere că am primit ajutor de la domnul căpitan Gabriel Sandu”.  ”Sunt în grafic cu lucrarea de matelotaj, noi aproape am terminat”, ne spune și studentul caporal Maria Corciova, care continuă: „Avem de făcut câteva tablouri cu noduri marinărești, lucrăm în echipă cu maistrul militar principal Costel Crăciun, unii sunt mai buni la înodat, alții la lipit, fiecare cu talentul lui. Mi-aș fi dorit ca marșul să fie și mai lung, pentru că eu aș mai fi rezistat câteva luni la bord, îmi place.” ”Tot la un covoraș lucrez și eu – ne declară studentul caporal Robert Matache – împreună cu domnul maistru militar principal Ionuț Comună și stau foarte bine, ne-a învățat să facem câteva lucruri, de la împletit până la aducerea la forma finală.” Lucrurile stau puțin diferit pentru studentul caporal Ionuț Fodoruț de la specializarea electromecanică: ”Toți cei de la specializarea mea au primit lucrări de matelotaj de executat, la fel ca ceilalți, dar eu am de finisat una dintre bărcile de 10+1 ale navei, o lucrare destul de grea, este în desfășurare și mai avem ceva până să fie gata, nu o fac singur dar ne descurcăm și cu asta.”

Pentru a sparge monotonia zilelor de sfârșit de săptămână, învață și semnalizarea cu ajutorul pavilioanelor. Împărțiți în două grupuri, la pupa și la prova, sub îndrumarea înstructorilor, locotenentul Andra Nedelcu și căpitanul Gabriel Sandu, studenții, atât ”puntiștii”, cât și ”mecanicii”, deslușesc semnificația și poziționarea pavilioanelor cu brațele, prin mișcări stângace la început și confirmări din partea colegilor, dar tot mai sigure, pe măsura repetării. Fiecare dintre ei trece cel puțin o dată prin codul de semnale, chiar și cadetul turc Murat Tetik se descurcă onorabil la prima încercare. ”Este puțin complicat, dar nu este ceva ce nu putem învăța. Lucrurile au decurs destul de bine, am avut personal care ne-a instruit, am reușit chiar și noi electromecanicii să învățăm codul pavilioanelor, ne-am descurcat și pe partea asta. Pentru mine, cartul la sala mașinilor este mai plăcut decât pe punte, mi se pare că facem lucruri mai interesante decât codul pavilioanelor, dar asta probabil este o chestie subiectivă.În arboradă locul meu este la verfavorul rândunicii, cea mai înaltă poziție, ocupată, iată de un mecanic, priveliștea este incredibilă de acolo și este un lucru care merită făcut, adică în marșul acesta merită să urci în arboradă până la cel mai înalt nivel”, ne mărturisește studentul caporal Ionuț Fodoruț, specializarea electromecanic.

Comandorul Gabriel Duță, șeful de Stat Major al Divizionului 306 Nave Școală Instrucție și șeful practicii în acest marș de instrucție, dar care a îndeplinit ani de zile funcția de ofițer cu comunicațiile la bordul N.Ș.Mircea, intervine și le explică, cu răbdare, de ce trebuie să cunoască și această modalitate de semnalizare și de comunicare în epoca noastră digitalizată și nu ne referim aici doar la tradiție. Deși, până la urmă, suntem pe un velier școală, iar această activitate se încadrează perfect în ”peisajul” bordului. De aceeași părere este și studentul caporal Maria Corciova: ”A fost destul de amuzant, pentru că fiecare dintre noi a trebuit să semnalizeze cu cele două pavilioane, a fost și interesant, pentru că eu cred că ne va ajuta când vom ajunge la nave și din ce ne-a spus domnul comandor Duță, ar fi bine ca fiecare dintre noi să le cunoască.”

La reciprocitate, în zilele următoare elevii și cadeții puntiști au ”vizitat” compartimentul mașini, sub conducerea căpitanului Flaviu Kmen, fostul șef mecanic al navei și actualul instructor de la Academia Navală, astfel încât cadeții să cunoască întregul ”univers” al navei, indiferent de specializare. ”Viitorii ofițeri mecanici și cei puntiști trebuie să cunoască toate aspectele și este nevoie ca puntiștii să se acomodeze și cu specializarea electromecanică, iar mecanicii cu specializarea de punte. Până la urmă, suntem cu toții ofițeri și un minim de informații trebuie să existe la fiecare categorie. Și ofițerii de punte trebuie să știe ce se întâmplă jos, ca să știe ce ordine să dea. Studenții de la specializarea electromecanică de care mă ocup sunt foarte buni, vor fi viitorii șefi mecanici sau ofițeri specialiști ai Forțelor Navale. Sunt o serie foarte bună. Cartul pe care ei îl execută la motoare îl fac, în primul rând, pentru a se acomoda cu sistemele electroenergetice navale, cu diesel generatoarele, cu motorul principal, cu toată tehnica de care vor răspunde peste aproximativ doi ani. Activitatea lor se bazează, în principal, pe supravegherea tehnicii și pe identificarea anumitor probleme sau situații neprevăzute, care pot apărea în timpul unui marș. Tehnica de aici este de o generație mai veche, adică motorul principal este din 1966 și neprevăzutul poate apărea în orice moment, este clar.” ne-a precizat căpitanul Flaviu Kmen.

Este importantă și cunoașterea motorului principal și a disel-generatoarelor, pentru că, din păcate și spre părerea noastră de rău, a tuturor celor de la bord, din motive pe care le-am mai explicat de câteva ori, majoritatea timpului se navigă cu motor și nu cu vele. Toată statistica, numărul orelor de navigație cu motor sau cu vele, ziua sau noaptea, o să o avem la finalul marșului. ”Deocamdată, nu am avut decât mici probleme, mărunte, care apar la orice navă în marș, nimic ieșit din comun.Nu mă refer doar la motorul principal, sunt foarte multe alte echipamente și instalații care formează un întreg ansamblu și toate trebuie să funcționeze, în primul rând, pentru siguranța echipajului,pentru confortul lui și, evident, pentru a ajunge din punctul A în punctul B”, a mai completat căpitanul Flaviu Kmen. Pare o ironie să vorbim în această corespondență despre mecanici, când navigăm atât de mult cu vele în Oceanul Atlantic și îmi amintește de disputa dintre ”bulinari” și ”nebulinari”, din prima călătorie pe ape a navei din 1939, respectiv dintre cei care doreau doar navigația cu vele și cei care preferau motorul și confortul oferit de acesta, așa cum era descris în albumul scos de comandorul August Roman, primul comandant al navei, la întoarcerea din primul marș de instrucție.

Ce și cât au învățat studenții până acum la bord pe timpul acestui voiaj de instrucție aflăm acum de la locotenentul Andra Nedelcu, instructor de la Academia Navală Mircea cel Bătrân: ”Pe timpul celor două luni de practică, studenții și-au însușit deprinderile practice în ceea ce privește navigația estimată și costieră, noțiunile acestea deja le-au asimilat pe parcursul primului an de studiu la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, așa că acum le-a fost mult mai ușor să determine poziția navei cu două relevmente simultane, chiar și cu două relevmente succesive sau cu trei relevmenete simultane și succesive. De asemenea, au asimilat noi informații referitoare la sistemul de balizaj pentru navigația în siguranță a navei. O noutate pentru ei a fost sistemul internațional de pavilioane, precum și determinarea condițiilor hidro-meteo. S-au mai familiarizat cu COLREG-ul, pentru a evita coliziunea navei. Noutatea absolută a fost partea de navigație astronomică, pentru a determina poziția navei prin măsurători la aștri, au folosit sextantul (un instrument optic folosit la navigația astronomică). În momentul actual, studenții pot determina poziția navei, ora răsăritului și apusului soarelui. Cel mai dificil pentru ei, din observațiile mele, au fost constelațiile. Le este foarte greu sau rețin cu dificultate, ordinea și modul de amplasare a constelațiilor dar, după ce le-am prezentat partea teoretică, încercăm, pe timpul carturilor de noapte, să vizualizăm bolta cerească și constelațiile, aceasta fiind partea practică.”

          În seara zilei de marți, eram în dreptul Capului Finistere și depășeam astfel Golful Biscaya. Ne însoțește, pentru o vreme, o balenă. Nu este prima pe care o vedem în acest marș, iar un porumbel călător se odihnește un timp la bord, în timp ce pe navă se răspândea mirosul de pâine proaspăt scoasă din cupor. În anul 1939, pe același drum de întoarcere în țară, N.Ș.Mircea întâmpina în Golful Biscaya ”valuri tari și contrarii”, cum se consemna în jurnalul de bord. Nu a fost cazul și acum, în anul 2019, când am avut parte de un vânt bun de vele, din pupa este adevărat, așa că, de luni de la prânz, când eram aproape de jumătatea golfului Biscaya, am întins velele (mai puțin Gabierul de la Arborele Mare și Contraranda și Picul Randei de la Artimon) și am rămas în navigație fără motor, dar cu vînt bun, timp de mai multe zile, cu o singură ”repriză” de navigație cu motor, mult după ce am trecut de Biscaya. Din când în când, în funcție de tăria vântului, mai strângeam velele Rândunică și Zburător sau ridicam straiurile și Randa sau Contraranda. Viteza navei a fost bună, între 5 și 8 noduri, ceea ce nu e deloc rău. Fără să vrem, natura și marea ne-au ajutat să refacem, nu doar această parte de itinerariu, ci și navigația cu vele din largul coastei portugheze, așa cum se întâmpla acum opt decenii și se consemna și în jurnalul de bord.

Text și foto: Bogdan Dinu 

Comunicat de presă

BackShare: