Menu
Statul Major al Forțelor Navale
5 august 2019
Persoană de contact: Asp. Sorina Băcanu
Telefon: 0752 029 494

Examene pe N.Ș.Mircea, la ancoră lângă insulele Skyros și Limnos

Am continuat să navigăm prin Marea Ionică, am trecut de strâmtoarea Kithyra și Antikythira, am ajuns din nou în Marea Egee și apoi, prin Arhipeleagul Cicladelor, prin strâmtorile cunoscute deja Kithnou și Kafireea, am continuat să urcăm spre nord, prin albastra Egee. Dimineața zilei de marți ne găsește ancorați în estul Insulei Skyros, cea mai mare din Arhipeleagul Sporadelor, pe un fund de 33 de metri și la 8 cabluri distanță de coasta insulei. Există și un motiv pentru staționarea noastră la ancoră aici și anume cea de a doua etapă a școlii ramelor. Șapte armamente pentru cele două bărci, armate de această dată numai de către studenții Academiei Navale Mircea cel Bătrân, își exersează talentul și priceperea la rame, sub conducerea maiștrilor militari și a instructorilor, în timp ce elevii de la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale Amiral „Ion Murgescu” au emoții mari pentru că susțin, în același timp, colocviul de practică marinărească.

Îmbrăcați în ținuta regulamentară de examen, intră pe rând la careul ofițeri și se prezintă în fața celor două comisii de examinare în fața cărora trag cele două bilete de examen. În dreapta se află căpitan-comandorul Răzvan Broască, maistrul militar principal Ionuț Comună și maistrul militar clasa a II-a Cristian Gâzea, șeful de echipaj, care îi chestionează pe subiecte ce țin de noduri marinărești, semnale cu sifleea și soneria, lucrări de matelotaj, în timp ce la masa din stânga comandorul Gabriel Duță, căpitanul Flaviu Kmen și locotenentul Răzvan Moga, ajutați de planurile navei, verifică cunoștințele elevilor despre cunoașterea navei.

La cald am luat și pulsul primelor rezultate și impresii, imediat după ce interlocutorii noștri au părăsit careul ofițerilor, locul unde are loc examinarea. Eleva Ioana Bota: „Am avut emoții ca la orice examen, dar totul a decurs bine, și sper că am obținut note destul de bune.Cele mai dificile subiecte au fost cele din mecanică, pentru mine, deoarece sunt de la specializarea navigație. Nodurile sunt ușoare pentru că le-am învățat destul de repede și cred că m-am descurcat bine și la celelalte subiecte.” Și elevul caporal Marius Negulescu este mulțumit de modul în care a decurs examenul: „Pot spune că examenul a decurs destul de bine raportat la biletele de examen pe care le-am tras, cred că am avut și noroc. Pe de altă parte, presupun că fiecare dintre noi, pe durata acestui marș de instrucție a acumulat destule noțiuni din fiecare domeniu care a constituit disciplină de examen. Nu cred că a existat un subiect mai dificil decât altul, toate au avut același nivel de dificultate și, cu puțin interes din partea fiecăruia, cred că se poate trece foarte ușor acest examen. La partea de siflee, semnale, noduri nu am avut absolut nicio problemă, doar la cunoașterea navei am avut mici dificultăți. Sper din tot sufletul să obțin cel puțin nota 9, dacă nu chiar și 10.” Elevul George Grigore: „M-am descurcat destul de bine, am luat nota 8 la cunoașterea navei, 9 la marinărie și 10 la lucrarea de matelotaj. Mai dificile au fost subiectele de la cunoașterea navei.” Evident nu toată lumea a obținut notele visate dar concluziile le formulează pentru noi căpitan-comandorul Răzvan Broască, instructor la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale Amiral Ion Murgescu: „Examenul de practică a decurs în condiții bune și foarte bune. Elevii s-au prezentat bine la examen, cu cunoștințe proaspăt acumulate, destul de bine închegate și au obținut rezultate bune și foarte bune. Media generală la examen a fost de 8,5. Subiectele cele mai dificile pentru elevi au fost cele de la disciplinele de specialitate și cunoașterea navei, lucruri teoretice. La partea practică trebuie să spun că s-au descurcat mult mai bine. Sunt foarte mulțumit de activitatea elevilor, fapt apreciat și de comanda navei, mai ales că după examen toți elevii s-au schimbat în ținuta de instrucție și au ieșit și au tras o tură cu barca cu rame pe mare ca să nu uite că sunt marinari, totuși. Sunt o serie bună și, cu această ocazie, vreau să îi felicit pe absolvenții școlii din acest an care miercuri, au avut festivitatea de absolvire.”

Miercuri dimineața ne găsește tot ancorați, dar lângă o altă insulă grecească, de data aceasta Limnos din nordul Mării Egee. Același scenariu însă, de data aceasta, studenții de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” susțin colocviul de practică marinărească, în timp ce elevii fac școala ramelor. Peisajul este diferit față de Skyros, suntem mai departe de țărm, la aproximativ cinci mile; insula este lipsită de munți dar, în esență, programul pentru cadeți este același, doar rolurile s-au inversat. Acum este rândul studenților să aibă emoții. „Am susținut azi colocviul de practică, am fost pregătiți în toate aceste luni prin carturile la motoare, eu fiind la specialitatea electromecanici, și nu a fost dificil, în schimb subiectele legate de noduri și siflee au fost ceva diferit. Pe tot parcursul marșului instructorii au foarte implicați în pregătirea noastră și asta s-a văzut și la examen.”, aflăm de la maistrul student Cătălin Pagu. Dacă tot am amintit de electromecanici să aflăm și punctul de vedere al căpitanului Flaviu Kmen, membru în comisia de examinare și instructor superior de la Academia Navală Mircea cel Bătrân pentru acest marș de instrucție și fost șef mecanic al navei: „Ca o primă impresie, am constatat foarte multă tensiune, elevii și studenții au fost puțin agitați, este ziua în care trebuie să ne spună ei despre navă, până acum, timp de trei luni de zile am încercat să le spunem noi. Până acum ei au pus întrebări, acum este momentul în care noi suntem obligați să le punem întrebări, să vedem ce au reușit să acumuleze, în această perioadă de timp, pentru a deveni tineri lupi de mare. Cel mai dificil pentru ei este orientarea pe navă. Încerc să îi învăț să coreleze între o schemă, un plan și lucrul practic, să-și dezvolte această abilitate de a transpune pe hârtie ceea ce văd cu ochii lor la bordul navei. Personal mă declar mulțumit. Acest marș de trei luni de zile a avut efectul scontat, am încercat să-i ”plimb” mult pe navă pentru că, cel mai important lucru pentru un viitor marinar este să cunoască echipamentele și nava în sine, este prima grijă a oricărui marinar. Din punctul meu de vedere, cred că ușor mai bine s-au comportat studenții, dar toți s-au implicat foarte mult în însușirea și dezvoltarea acestor cunoștințe.”

„Într-un fel, colocviul de azi a fost o provocare deoarece ne-a pus la încercare toate abilitățile pe care le-am dobândit în acest marș de instrucție, de la practica marinărească în sine, noduri, semnale cu soneria până la specialitatea fiecăruia. Eu sunt la navigație, deci am avut parte de navigație astronomică astăzi, navigație costieră, diferite regulamente de navigație. De asemenea, am avut parte de întrebări legate de cunoașterea navei, a fost o probă foarte interesantă. Totuși cel mai greu a fost la disciplina de specialitate.”, ne-a declarat studentul caporal Dragoș Drăgan după examen. „Am avut emoții – completează și student caporal Bianca Agache – eram pregătită, doar că este altceva atunci când ești în fața instructorului sau profesorului. Cel mai greu mi-a fost la materia de specialitate, acolo unde sunt mai multe date și informații despre navigație, nave, semnale. Am avut timp să învățăm, mai mult, cu două zile înainte chiar am avut timp special la dispoziție să repetăm. În general, consider că a fost un marș lejer, dar și aglomerat în același timp, am avut destule activități.” Studentul caporal Sabin Lazăr: „Am fost foarte emoționat înainte de examen, ca la orice examen de fapt. Acum m-am liniștit pentru că am terminat, am văzut că nu a fost atât de greu pe cât am crezut, m-am pregătit destul de mult înainte și cred că din această cauză m-am descurcat destul de bine la examen. Nu a fost dificil mai ales că, fiind pe navă de trei luni, am învățat cam tot ceea ce ne-a picat la examen și nu cred că cineva o să aibă probleme la acest colocviu.”

După ce ați citit impresiile studenților să vedem acum ce punct de vedere are și comandorul Gabriel Duță, șeful practicii de la bord: „Au fost două zile intense, mai ales pentru elevi și studenți, și apreciez că s-au pregătit în vederea susținerii acestui colocviu de practică. Am verificat deprinderile practice, cu precădere, de asemenea și cele teoretice, obligatorii pentru îndeplinirea obiectivelor de instruire. Acum, la evaluare am observat un nivel bun de pregătire, ceea ce am avut de spus și transmis pare că s-a ”prins”, a ”încolțit” în mintea acestor tineri marinari, eu sunt mulțumit. Sper ca și comandantul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” și cel al Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu” să aprecieze ca pe un rezultat bun acest stagiu de practică la bordul N.Ș.Mircea. Categoric acest stagiu și evaluarea de la final pot fi îmbunătățite, ar fi o aroganță din partea noastră să considerăm că am atins un nivel de instruire și evaluare foarte bun, am identificat câteva lecții pe durata acestui marș, am descoperit de exemplu că ar fi trebuit să introducem studenții în carturi la comanda de navigație mai devreme, ceea ce, cu siguranță, vom face în marșurile viitoare. Sunt elemente punctuale care vor constitui bagajul nostru de lecții învățate pentru marșurile următoare.”

Școala ramelor, etapa a doua, aici în Marea Egee, lângă două insule superbe le-a plăcut tuturor cadeților, chiar dacă unii dintre ei au mai avut ocazia să se afle într-o barcă cu rame. „A fost ceva mai plăcut decât în prima etapă a școlii ramelor din arhipeleagul maltez deoarece a fost mai aproape de țărm aici, lângă Skyros, am putut să ne apropiem, să vedem insula mai de aproape. Ne-am continuat pregătirea pe care am început-o la Stațiunea de Pregătire Marinărească de la Palazu, eu personal am mai avut ocazia să exersez și la Varna, la tabăra lor de instrucție și, din acest punct de vedere, pot spune că a fost o continuare plăcută a experienței mele. Toți colegii mei au avut parte cel puțin de o astfel de ieșire pe lac cu barca la Palazu, deci știau în mare despre ce este vorba, dar să fii în mijlocul mării cred că a fost o experiență interesantă, am avut parte și de valuri, de curenți, deci a  fost o provocare pentru toată lumea, mai ales la întoarcere împotriva curentului. Cred că le-a plăcut tuturor.”, ne spune studentul caporal Dragoș Drăgan. „Chiar mi-a plăcut la școala ramelor – aflăm și de la studentul Bianca Agache – a fost o experiență, mai ales că am fost într-un armament al bărcii împreună cu cadeții străini care aveau alt stil decât al nostru, dar ne-am înțeles bine și totul a decurs normal.”

Joi deja treceam înapoi prin Strâmtoarea Dardanele și Marea Marmara. N.Ș.Mircea parcurgea, pentru a câta oară, strâmtorile turcești în drum spre casă, în timp ce pe punțile exterioare cadeții bricuiau, poate pentru ultima dată în acest marș, în buna tradiție a apei de mare, nisip și bucății de tendă. Și ca un ultim detaliu de remeber istoric, cu o seară înainte pe când stăteam la ancoră lângă insula turcească Bozcada, am încercat să refac fotografiile de la primul marș de instrucție din 1939 cu echipajul, ofițerii, maiștrii militari sau cadeții în varianta din 2019, alb-negru sau color, în același loc de pe puntea dunetă, cu mici variații cerute de poziția soarelui. Ceea ce a ieșit puteți aprecia dumneavoastră în această corespondență și cea viitoare. Cu siguranță vor rămâne printre cele mai valoroase amintiri din acest marș istoric.

 

Text și foto: Bogdan Dinu

Comunicat de presă

BackShare:   

Loading data ...