„În dicţionarul meu, cuvântul «imposibil» nu există.”
Napoleon Bonaparte

Ajaccio, 4 iunie

Micii corsicani de pe NS Mircea

La primele ore ale dimineţii de duminică 4 iunie, în ziua în care creştinii ortodocşi şi catolici deopotrivă sărbătoresc „Sfânta Treime”, NS Mircea a părăsit portul Ajaccio din Insula Corsica, luând drum spre Portul Vigo, următoarea etapă din acest marş de instrucţie.
Escala din Ajaccio, capitala Corsicii, a fost eminamente una tehnică, de refacere a echipajului şi de refacere a plinurilor navei.
Din păcate, pentru partea de reprezentare pe care o face de regulă Mircea în porturile de escală, în perioada 3-4 iunie, o delegaţie a MApN a participat la o ceremonie oficială de comemorare a eroilor români din Primul Război Mondial decedaţi în prizonierat şi înhumaţi în Cimitirul eroilor din localitatea Soultzmatt, regiunea Alsacia. Din această cauză, oficialii români acreditaţi în Franţa...n-au ajuns în însorita Corsică.
În prima zi a escalei la Ajaccio, a fost lansat primul număr al revistei cadeţilor de la bord încercare care va depăşi cu siguranţă timiditatea începutului, de a scrie despre experienţele de pe Mircea.
Corsica aparţine Franţei din 1768, deşi corsicanii nu s-au considerat niciodata francezi ci oameni liberi, dar prin spirit este mai degrabă italiană. Este a treia cea mai mare insula a Mediteranei de vest şi cea mai puţin populată.
Pentru tinerii cadeţi de la bord, Ajaccio a fost o reîntâlnire cu istoria, cu limba şi civilizaţia franceză cărora poate le-au dat mai puţină importanţă la orele din liceu. Locul de naştere al lui Napoleon Bonaparte, Ajaccio respiră esenţa spiritului corsican reprezentat de acesta şi oraşul este practic împânzit de mărturiile prezenţei lui Napoleon aici. Nu ne-am lăsat însă nici noi mai prejos şi Napoleon al nostru, locotenentul Nicolae Aurel Napoleon, a fost printre primii marinari români de pe bric, care a ajuns la Casa memorială a lui Napoleon Bonaparte. Și dincolo de ineditul numelui, am apreciat cunoştinţele lui despre personalitatea ilustrului lui predecesor.
Plimbându-se prin Casa memorială a lui Napoleon Bonaparte şi prin Cetatea din Ajaccio, tinerii studenţi şi elevi de la bordul navei au uitat preţ de câteva ore de Mircea, de răul de mare, de torsul zgomotos al motorului navei şi au evadat în lumea sfârşitului de secol XVIII, plimbându-se imaginar prin saloanele societăţii franceze de atunci, printre baluri, intrigi, iubiri pasionale şi războaie, deopotrivă. Amestecul de cultură franceză şi italiană dă un farmec aparte acestei părţi de Corsica, iar capul de maur – care exprimă luptătorilor pentru libertate şi independenţa - se regăseşte pe Pavilionul Corsicii, în sigla companiei de feriboaturi şi reprezintă un laitmotiv pentru ceea ce defineşte zona.
Maica Tereza spunea că: „Trec o singură dată prin viaţă. Tocmai de aceea, orice lucru bun pe care îl pot face trebuie să-l fac acum… pentru că nu voi mai trece din nou pe aici.” Ne-am raliat şi noi acestei maxime şi n-am ratat din traseul nostru vizitarea Muzeului Fesch şi a Citadelei, două dintre obiectivele importante ale zonei.
Pe aleile încărcate de istorie şi năpădite de buruieni acum din Citadela din Ajaccio, am încercat să auzim strigătele de deznădejde ale prizonierilor închişi aici în decursul vremii, am auzit pasul cadenţat de la schimbarea gărzilor şi foşnetul produs de discursul generalului Charles de Gaulle, ţinut la Ajaccio pe 8 octombrie 1943, discurs de mulţumire pentru efortul şi lupta corsicanilor de a deveni primul teritoriu francez eliberat de sub dominaţia nazistă.
Altfel, Ajaccio a fost şi locul unde ne-am convins încă o dată de frumuseţea peisajului mediteranean, de plajele frumoase şi de pasiunea oamenilor pentru bărci şi navigaţie. Și tot aici am ridicat pavilionul navei ascultând deopotrivă „Deşteaptă-te române” şi „Marseieza”.
După trei zile în Ajaccio, micii corsicani de la bordul lui NS Mircea sunt pregătiţi pentru o nouă etapă din acest marş de instrucţie. Ne îndreptăm spre Vigo, unde programul escalei va include printre altele şi vizita Academiei Navale Spaniole. Până atunci însă Mircea să pregăteşte să-şi întindă velele şi să se folosească de forţa vântului în drumul spre Gibraltar. Și, ne pregătim de o nouă etapă de marş în care vom avea momente în care vom avea rău de mare, vom căuta compania unui coleg sau vom dori să ne refugiem pe insule de singurătate, sau vom căuta cu înfrigurare sateliţii care să ne ajute să spunem poate un „La mulţi ani”, cuiva drag de acasă, să povestim impresii de pe Mircea sau pur şi simplu să auzim o vocea plăcută a unei persoane dragi rămasă acasă. Pe Mircea se fac şi desfac amiciţii şi prietenii, pe Mircea reînvăţăm să ne bucurăm de un răsărit de soare, să ne întristăm când colegul căruia doream să-i spunem ceva este ocupat, pe Mircea trebuie să învăţăm să lucrăm în echipă şi tot pe Mircea învăţăm să ne bucurăm şi să plângem deopotrivă.
„Dragostea nu priveşte cu ochii, ci cu mintea.”, William Shakespeare. Până la următoarea corespondenţă, de la bordul lui Mircea vă transmitem dragoste, speranţă şi încredere! Și asemenea mottoului cu care am deschis corespondenţa, nici la bordul lui Mircea nu există cuvântul «imposibil», cu toate că...