28 iulie 2026
Comunicat nr. 48
Persoană de contact: Lt. Alexandru Turturică
Telefon: 0724 820 002
Forțele Navale Române marcheaza Ziua Imnului Național
Forțele Navale Române vor marca miercuri, 29 iulie, Ziua Imnului Național al României prin participarea la ceremonii militare și religioase organizate în garnizoanele Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea, Babadag și București.
În garnizoana Constanța, activitatea se va desfășura pe Faleza din fața Comandamentului Flotei, începând cu ora 09.00.
Marinarii militari din garnizoana Mangalia vor sărbători Ziua Imnului Național, începând cu ora 09.00, la Complexul Monumental din Piața Republicii.
Militarii Flotilei Fluviale vor participa la ceremoniile care vor avea loc în Brăila, la Ansamblul Comemorativ al Eroilor Neamului, începând cu ora 09.00, la Babadag, începând cu ora 10.00 la Monumentul Eroilor, iar la Tulcea, în Piața Tricolorului, în intervalul orar 09.00-10.00.
De asemenea, reprezentanți ai Statului Major al Forțelor Navale vor participa, începând cu ora 10.00, la ceremonia militară organizată la București, în Piața Tricolorului.
***
Celebrată anual la 29 iulie, Ziua Imnului Național al României evocă momentul în care, în anul 1848 „Deșteaptă-te, Române!” a fost interpretat pentru prima dată oficial în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, devenind unul dintre cele mai puternice simboluri ale identității și unității naționale.
Imnul Național al României are o încărcătură emoțională puternică pentru toți românii, generată de rezonanța versurilor sale cu memoria înaintașilor noștri care au luptat pentru libertate și pentru păstrarea valorilor naționale.
Evenimente
BackShare: