Menu
Statul Major al Forțelor Navale
28 iulie 2026
Comunicat nr. 49
Persoană de contact: Lt. Alexandru Turturică
Telefon: 0724 820 002

Festivitatea de avansare la primul grad pentru absolvenții Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” organizează joi, 30 iulie, ora 09.00, festivitatea de absolvire a studenților militari și civili care și-au încheiat, anul acesta, studiile universitare de licență și masterat. Studenții militari din Promoția 2026 „Constantin Brâncuși - 150” vor primi primul grad de ofițer.

La Academia Navală „Mircea cel Bătrân” se pregătesc ofițeri pentru Forțele Navale Române, dar și pentru alte structuri din sistemul de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, precum și ingineri pentru industria maritimă, portuară și fluvială civilă.

În anul 2026, au promovat studiile universitare de licență 194 de studenți. Dintre aceștia, 88 sunt absolvenți ai Secției Militare, dintre care 75 pentru Ministerul Apărării Naționale și 13 pentru Ministerul Afacerilor Interne, iar 106 de absolvenți sunt de la Secția Civilă. În premieră, la Secția Militară, vor absolvi anul acesta și primii studenți care au urmat cursurile la specializările Navigație, Hidrografie și Echipamente Navale (programul în limba engleză) și Inginerie și Management Naval și Portuar.

Absolvenților studiilor universitare de licență li se adaugă 109 absolvenți de studii universitare de masterat.

 ***

 Jurnaliștii interesați să asiste la ceremonia de absolvire sunt rugați să confirme participarea până miercuri, 29 iulie, ora 14:00 și să transmită datele personale și numărul de înmatriculare auto pe adresa de e-mail contact@anmb.ro, în vederea realizării accesului în parcarea ANMB.

Joi, 30 iulie, accesul în incinta Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” (Str. Fulgerului, nr. 1, Constanța) se va efectua în intervalul orar 08.15-08.30.

Persoane de contact: căpitan Adina Bocai, mobil 0744 362 859.

Evenimente

BackShare: