Menu
Statul Major al Forțelor Navale
15 aprilie 2019
Comunicat nr. 38
Persoană de contact: Lt. Alexandru Turturică
Telefon: 0744 359 518

MIRCEA se pregăteşte pentru un marş istoric

Cel mai longeviv ambasador al României pe mările și oceanele lumii, nava școală Mircea, va împlini, peste o lună, venerabila vârstă de 80 de ani de când a intrat în serviciul Marinei Militare Române. Pentru a marca acest eveniment, conducerea Forțelor Navale Române  a planificat marșul anual de instrucție  de la Constanța până la Hamburg, portul în care a fost construit și de unde a plecat falnicul velier în anul 1939.

Marşul între Hamburg şi Constanţa va reprezenta o reîntoarcere în timp, legendarul velier românesc urmând acelaşi itinerariu ca în urmă cu 80 de ani.

De atunci, Mircea a reprezentat România, cu onoare și cu cinste, în peste 120 de porturi din Europa, Asia, Africa și America de Nord, la bordul său pregătindu-se peste 70 de generații de marinari militari. 

Cu o istorie de opt decenii în spate, uneori învolburată, alteori înseninată, Mircea își croiește încrezător drum pe valurile timpului și va destăinui tainele Marinăriei cadeților pe care îi va avea la bord, în timpul marșurilor de instrucție. Anul acesta, nava va pleca din portul Constanța la începutul lunii mai și se va întoarce acasă după trei luni.

*****

Jurnaliștii acreditați, interesați să participe la antrenamentele de pe mare, planificate miercuri, 17 aprilie 2019, orele 09.00-13.00, sunt rugați să transmită solicitarea pe e-mail, până marți, 16 aprilie, ora 12.00. Ambarcarea va avea loc din portul militar Constanța, miercuri, 17 aprilie, până la ora 08.30.

Evenimente

BackShare: