Menu
Statul Major al Forțelor Navale
23 iunie 2021
Comunicat nr. 65
Persoană de contact: Lt. Alexandru Turturică
Telefon: 0744 359 518

Moment festiv la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”

            Colegiul National Militar „Alexandru Ioan Cuza”organizează joi, 24 iunie, festivitatea de încheiere a anului școlar 2020-2021, prilej cu care promoția de absolvenți ai colegiului va primi denumirea onorifică „Regele Mihai I- 100”.

            Elevii și profesorii colegiului care au obținut rezultate deosebite la diferite concursuri școlare vor fi recompensați cu premii speciale și de excelență, iar șefei de promoție, eleva plutonier adjutant Georgiana Tărăboi, care a obținut media generală 9,87 în cei patru ani de studiu, îi va fi conferită Emblema de merit „Știința Militară” clasa a III-a.

            Alături de tinerii absolvenți de la colegiul militar constănțean, vor fi prezenți la festivitate șeful Statului Major al Forțelor Navale,contraamiral Mihai Panait, reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, comandanți de mari unități și unități din Forțele Navale Române, cadrele didactice, părinții și rudele elevilor claselor a XII-a.

            Festivitatea se va încheia în acordurile imnului absolvenților „Gaudeamus igitur”.

****

            Jurnaliștii interesați să asiste la festivitate sunt așteptați joi, 24 iunie, în intervalul orar 07.50-08.10, la sediul Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” din Constanța, Strada Fulgerului nr. 1 (intrarea de lângă Academia Navală „Mircea cel Bătrân”).

 

            În anul 2018, Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” și-a redeschis porțile, după o perioadă de 20 de ani de la desființarea acestuia. Cu sediul în garnizoana Constanța, acesta a preluat tradițiile Liceului Militar „Alexandru Ioan Cuza”, continuatorul Școlii Copiilor de Marină, de la Țiglina, Galați, înființată prin Înaltul Decret Regal nr. 2408 din anul 1881. Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”se subordonează Statului Major al Forțelor Navale și are ca misiune de bază pregătirea elevilor care doresc să urmeze o formă de pregătire profesională în instituțiile militare de învățământ universitar și preuniversitar pentru formarea cadrelor militare.

 

Biroul informare și relații publice

Evenimente

BackShare: