Menu
Statul Major al Forțelor Navale
28 iulie 2021
Comunicat nr. 79
Persoană de contact: Lt. Alexandru Turturică
Telefon: 0744 359 518

Ziua Imnului Național, marcată în Forțele Navale Române

Marinarii militari vor participa joi, 29 iulie, la ceremonii militare organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Imnului Național, în garnizoanele Forțelor Navale Române. Activitățile se vor desfășura la Constanța, în Piața Ovidiu, ora 11.00, la Brăila, în Piața Independenței, ora 09.00, la Tulcea, în Piața Tricolorului, ora 09.00, iar, la Mangalia și Babadag, la bordul navelor și în unitățile militare. De asemenea, reprezentanți ai Statului Major al Forțelor Navale vor fi prezenți, începând cu ora 09.00, la ceremonia militară organizată la București, în Piața Tricolorului.

La ceremoniile militare și religioase vor mai fi prezenți și cadre militare în rezervă și în retragere, veterani de război, reprezentanți ai autorităților locale și centrale, precum și ai altor instituții publice.  

****

Simbol al unității Revoluției Române de la 1848, „Deșteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi, din Râmnicu Vâlcea, la data de 29 iulie 1848. Imediat după Revoluția din decembrie 1989, „Deșteaptă-te, române!” a fost ales Imnul Național al României, fiind consfințit prin Constituția din anul 1991.

Evenimente

BackShare: