Menu
Statul Major al Forțelor Navale
1 octombrie 2021
Comunicat nr. 108
Persoană de contact: Lt. Alexandru Turturică
Telefon: 0744 362 859

În premieră, studenți militari străini la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” organizează luni, 4 octombrie, ora 10.00, deschiderea oficială a anului universitar 2021 – 2022.

În anul universitar 2021 – 2022, la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” sunt înscriși 1.411 studenți la programele de licență (380 militari și 1031 civili), 362 de studenți la programele de masterat și 66 de aspiranți care urmează cursul de bază.

Anul acesta, în premieră, alături de studenții militari români, în primul semestru vor studia și studenți militari din Polonia, Bulgaria și Lituania, în baza programului ERASMUS+. Aceștia vor lua și ei parte la festivitatea de deschidere a noului an universitar.

În actualul context pandemic, la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” activitățile didactice se vor desfășura astfel: la secția militară, toate activitățile didactice (curs, seminar, proiect, laborator) și pregătirea militară se desfășoară în sistem față în față, cu prezență fizică în campus, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, iar la secția civilă – programele de studii de licență și studii de masterat activitățile didactice se desfășoară în sistem mixt, astfel că toate cursurile se desfășoară online, iar seminarele, proiectele și laboratoarele se desfășoară cu prezență fizică în campus.

Toate activitățile au loc cu respectarea strictă a normelor de protecție în vigoare.

 

Reprezentanții mass-media care doresc să asiste la festivitatea de deschidere sunt așteptați luni, 4 octombrie 2021, între orele 9.00 – 9.30, la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, str. Fulgerului nr. 1. Menționăm că accesul se face conform prevederilor hotărârilor Comitetului Național pentru Situații de Urgență valabile la data desfășurării evenimentului.

Evenimente

BackShare: