Menu
Statul Major al Forțelor Navale
17 noiembrie 2021
Comunicat nr. 131
Persoană de contact: Lt. Alexandru Turturică
Telefon: 0744 359 518

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” - aproape un secol și jumătate de activitate, peste 10.000 de absolvenți

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” marchează, astăzi, împlinirea a 149 de ani de învățământ românesc de marină. Bazele instituției de învățământ au fost puse la data de 17 noiembrie 1872, prin Decizia Ministerului de Război nr. 15, care stabilea înființarea, la Galați, a Școlii Flotilei, precursoare a Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”. Manifestările dedicate aniversării au fost organizate și anul acesta în condiții pandemice, cu un număr restrâns de participanți.

Activitățile au debutat sâmbătă, 13 noiembrie, cu plantarea a 10 puieți de arțari canadieni în curtea instituției, ca parte a proiectului „Lumea de sub navă”, inițiat și susținut de Comitetul Național Român pentru Drepturile Copilului Constanța și de Fundația Comunitară Galați. Luni, 15 noiembrie, a avut loc o ședință solemnă a Senatului Universitar al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, în cadrul căreia a fost acordat titlul de „Senator de Onoare” unor profesori de renume, care și-au dedicat peste trei decenii de activitate didactică instituției de învățământ de marină de la malul Mării Negre. Totodată, în cursul aceleiași zile, a avut loc, în mediul online, o întâlnire între studenți și absolvenți de succes ai Secției Civile de la Academia Navală constănțeană.

Miercuri, 17 noiembrie, pe platoul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” a fost organizat un ceremonial militar, în cadrul căruia rectorul instituției, comandor conf. univ. Dr. ing. Alecu Toma, a trecut în revistă aspectele importante ale evoluției și dezvoltării sistemului de învățământ de marină. La final, comandorul Toma a adresat mulțumiri întregii comunități universitare pentru eforturile depuse pentru creșterea calității actului educațional și a prestigiului acestei instituții.

Manifestările aniversare se încheie sâmbătă, 20 noiembrie, cu „Biblioteca vie”, o altă secvență a proiectului „Lumea de sub navă”, în cadrul căreia studenții militari din anul IV se vor întâlni cu ofițeri de marină, în rezervă, absolvenți ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”.

Evenimente

BackShare: