Menu
Statul Major al Forțelor Navale
23 noiembrie 2021
Comunicat nr. 133
Persoană de contact: Lt. Alexandru Turturică
Telefon: 0744 359 518

Dezvoltarea cooperării militare bilaterale cu Forțele Navale ale Albaniei

La invitația șefului Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral Mihai Panait, delegația condusă de șeful Forțelor Navale din Albania, generalul de brigadă Ilir Xhebexhia, efectuează o vizită în țara noastră, în perioada 22-24 noiembrie. Oficialul militar albanez va vizita portul militar Constanța, fregata „Regele Ferdinand”, Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, Centrul de Instruire, Simulare, Evaluare și Jocuri de Război al Forțelor Navale și Muzeul Național al Marinei Române.

Albania este stat membru al NATO din anul 2009, ca urmare a invitației de aderare adoptate la Summit-ul NATO de la București, din 3 aprilie 2008. Forțele Navale Române au început cooperarea bilaterală cu Forțele Navale ale Albaniei în anul 2009, când un grup de marinari militari români a participat la Exercițiul „Albanian Lion 09”, care a avut loc la Vlora, în Albania. Colaborarea militară româno-albaneză în domeniul instruirii forțelor navale s-a dezvoltat în timpul participării unui detașament de infanterie marină din România la Exercițiul multinațional „Silver Arrow”, în anul 2016, la care a participat și o companie albaneză, prin intermediul stagiilor de instruire practică de la bordul navei-școală „Mircea”, din anii 2011, 2018 și 2019, la care au participat și cadeți din Albania, precum și prin participarea unui ofițer al Forțelor Navale Române  la Reuniunea grupului de lucru privind standardizarea operațiilor maritime (MAROPS WG 20), la Tirana, în Albania, în anul 2020.

De asemenea, cooperarea bilaterală dintre forțele navale din România și din Albania a fost susținută și de acțiunile de diplomație navală, desfășurate în timpul escalei navei-școală „Mircea” în portul albanez Durres (în anii 2011 și 2018) și cu ocazia vizitei oficiale a șefului Statului Major al Forțelor Navale Române, efectuată la Tirana, în anul 2019.

Șeful Forțelor Navale ale Albaniei, generalul de brigadă Ilir Xhebexhia se află în vizită oficială pentru prima dată în țara noastră, aspect care contribuie la dezvoltarea relațiilor de cooperare militară bilaterală dintre România și Albania, prin menținerea dialogului militar la nivel înalt.

Pe agenda discuțiilor celor doi oficiali militari se află subiecte privind dezvoltarea unor proiecte comune ale forțelor navale din ambele țări, pentru creșterea nivelului de interoperabilitate dintre cele două marine, precum și desfășurarea unor stagii de instruire teoretică și practică pentru studenții și militarii albanezi, la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și la bordul navei-școală „Mircea”, în timpul marșurilor internaționale de instrucție.  

Evenimente

BackShare: