Menu
Statul Major al Forțelor Navale
30 mai 2022
Comunicat nr. 51
Persoană de contact: Lt. Alexandru Turturică
Telefon: 0744 359 518

Armonizarea comunicării la nivelul Forțelor Navale NATO

Forțele Navale Române au organizat Seminarul internațional „Fluxurile procesului de comunicare de pe flancul estic al NATO, de la Oceanul Atlantic la Marea Mediterana, via Marea Nordului - Marea Baltică - Marea Neagră”, în perioada 25-27 mai 2022, la București. La acest forum de analize și dezbateri, au participat directorul Departamentului de comunicare al Comandamentului Maritim Aliat al NATO (MARCOM), directorul Departamentului Public Affairs al Comandamentului Forțelor Întrunite NATO de la Napoli și specialiști în domeniul Comunicării din forțele navale ale statelor membre NATO.

Seminarul a fost o premieră pentru specialiștii din forțele navale Aliate care își desfășoară activitatea în structurile de comunicare ale NATO, fiind prezenți la București reprezentanți din Belgia, Canada, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, Statele Unite ale Americii și Turcia.

Prezent la deschiderea seminarului, contraamiralul Mihai Panait, șeful Statului Major al Forţelor Navale a subliniat importanța comunicării eficiente pentru a prezenta publicului larg activitățile desfășurate de Forțele Navale Române, atât pe plan național, cât şi în cadrul misiunilor executate sub egida NATO sau UE. Totodată, contraamiralul Panait a accentuat necesitatea corelării comunicării la nivelul forțelor navale NATO, pentru combaterea acțiunilor de dezinformare, care sunt generate de războiul din Ucraina și de degradarea situației de securitate din Marea Neagră.

Invitații speciali ai Forțelor Navale Române la seminar au fost dl. Daniel Anghel, consilierul onorific pe probleme de comunicare al prim-ministrului României, general de brigadă Constantin Spînu, șeful Direcției Informare şi Relații Publice din Ministerul Apărării Naționale, și dl. Daniel Nistor, consilier al prim-ministrului, care au prezentat audienței rolul sincronizării structurilor de comunicare din arcul guvernamental pentru transmiterea mesajelor integrate, pe diferite tematici, în spațiul public.

Participanții la seminar au avut miercuri, 25 mai, o întâlnire cu Președintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaților, domnul deputat Pavel Popescu, iar vineri, 27 mai, aceștia au vizitat fregata „Regele Ferdinand” și nava-școală „Mircea”, aflate în Portul Militar Constanța, și au avut o întrevedere cu reprezentanții conducerii Flotei și a Flotilei 56 Fregate.

Seminarul a contribuit la dezvoltarea colaborării dintre comunicatorii participanți și a fost un bun prilej pentru analizarea și armonizarea procesului de comunicare al NATO, în domeniul naval.

                                                                  

Evenimente

BackShare: