Menu
Statul Major al Forțelor Navale
20 august 2022
Comunicat nr. 92
Telefon: 0744 359 518

Forțele Navale Române participă la exercițiile multinaționale „REPMUS 22” şi „DYMS 22”, în Portugalia

După 24 de ani de la participarea cu succes a distrugătorului „Mărășești” la exercițiul „Strong Resolve 98” (cel mai mare exercițiu organizat de NATO în acel an), în Golful Biscaya, prima misiune a Marinei Militare desfășurată în Oceanul Atlantic după semnarea Parteneriatului pentru Pace, Forțele Navale Române revin la exerciții în Oceanul Atlantic.

Astfel, nava maritimă hidrografică „Căpitan-comandor Alexandru Cătuneanu” a plecat sâmbătă, 20 august, din Portul Militar Constanța, pentru a participa, în perioada 20 august -17 octombrie, în Oceanul Atlantic de Nord şi în Portul Lisabona, la exercițiile multinaționale „REPMUS 22” şi „DYMS 22”. Cele două exerciţii sunt organizate de Forțele Navale ale Portugaliei, în perioadele 9-23 septembrie şi, respectiv, 23-30 septembrie.

„REPMUS” și „DYNAMIC MESSENGER” („DYMS 22”) sunt exerciții NATO, desfășurate în raioane din Atlanticul de Nord, menite să promoveze dezvoltarea capacităților sistemelor maritime fără echipaj și să îmbunătățească interoperabilitatea acestor sisteme. Obiectivul principal al exerciţiilor îl constituie consolidarea cooperării și creșterea interoperabilității între structuri NATO în domeniile hidrografiei, oceanografiei și a echipamentelor autonome de cercetare hidrografică și oceanografică.

„REPMUS 22” este cel mai mare exercițiu anual de robotică din Portugalia, care reunește diferite marine, dar şi instituții academice și de cercetare industrială, într-un efort de a testa și pune în practică tehnologii și concepte care permit operațiuni mai eficiente.

„DYMS 22” este un exercițiu NATO în care comunitățile operaționale NATO lucrează împreună cu industria și mediul academic pentru a promova integrarea operațională a sistemelor maritime fără pilot în operațiunile NATO prin experimente ample.

Nava maritimă hidrografică „Căpitan-comandor Alexandru Cătuneanu” este comandată de locotenent-comandorul Toma Laurențiu și are la bord un echipaj format din 59 de militari precum şi patru ofiţeri de stat major.

Scopul participării marinarilor militari români la aceste exerciţii internaționale, alături de parteneri din state membre NATO, constă în perfecționarea nivelului de instruire al echipajului în acțiunile de cercetare hidrografică, prin punerea în aplicare a procedurilor comune cu celelalte nave și echipaje partenere participante la exerciții. pentru creșterea gradului de interoperabilitate al forțelor NATO specializate în acest domeniu.

Acțiunile planificate să se desfășoare pe mare cuprind cercetări hidrografice, în conformitate cu procedurile Alianței, precum și exerciții comune de căutare și salvare, reaprovizionare, remorcaj, vitalitate, apărare apropiată, manevre tactice, exerciții complexe de comunicații și manevre de trecere printr-un canal dragat.

Forțele Navale Române se adaptează permanent la schimbările mediului de securitate produse pe flancul sud-estic al Alianței Nord-Atlantice și participă cu personal și platforme de luptă la exercițiile organizate de aliați, pentru a contribui la consolidarea măsurilor de apărare colectivă.

Evenimente

BackShare: