Menu
Statul Major al Forțelor Navale
5 mai 2023
Comunicat nr. 26
Persoană de contact: Lt. Alexandru Turturică
Telefon: 0744 359 518

Dialog româno-bulgar în domeniul naval militar

La invitația șefului Statului Major al Forțelor Navale Române, viceamiral Mihai Panait, șeful Forțelor Navale din Bulgaria, contraamiralului Kiril Mihaylov, desfășoară o vizită oficială în România, în perioada 3-5 mai.

Viceamiralul Mihai Panait l-a primit, joi, 4 mai, pe contraamiralul Kiril Mihaylov la sediul Statului Major al Forțelor Navale, unde au discutat despre dezvoltarea colaborării bilaterale dintre cele două forțe navale, în vederea consolidării securității navigației în spațiul maritim din jurisdicția României și Bulgariei.

Cei doi oficiali militari au analizat activitățile de instruire multinaționale, organizate de forțele navale române și bulgare, precum „Sea Shield”, „Breeze”, EP MCM Dive” și „Poseidon”, precum și alte modalități comune de acțiune pentru consolidarea securității naționale a celor două țări riverane Mării Negre și pentru întărirea securității NATO și UE, pe flancul estic. În cadrul întâlnirii, viceamiralul Panait și contraamiralul Mihaylov au convenit să intensifice misiunile de supraveghere a spațiului maritim din Marea Neagră, în cadru aliat, și să dezvolte interoperabilitatea marinarilor militari români și bulgari, prin executarea misiunilor de luptă contra minelor marine, în partea vestică a Mării Negre, pentru realizarea unui nivel ridicat al capacității de reacție.

Evenimente

BackShare: