Menu
Statul Major al Forțelor Navale
19 mai 2023
Comunicat nr. 35
Persoană de contact: Lt. Alexandru Turturică
Telefon: 0744 359 518

Viceamiralul Mihai Panait, la Reuniunea Comandanților Marinelor Militare din Europa

Șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Mihai Panait, a participat la Reuniunea Comandanților Marinelor Militare din Europa (Chiefs of European Navies, CHENS), care s-a desfășurat în perioada 17-18 mai 2023, la Cork, în Irlanda.

La reuniune au participat 27 de șefi ai forțelor navale din țările europene care sunt membre ale UE sau ale NATO și dețin forțe navale, iar cu statut de observatori au fost prezenți reprezentanți ai conducerilor Comandamentului Maritim Aliat al NATO (MARCOM) și ai Forțelor Navale ale SUA.

Tema reuniunii din acest an a fost „Implementarea tehnologiilor emergente și perturbatoare în domeniul naval”, cu referiri la utilizarea inteligenței artificiale și a dronelor în supravegherea maritimă. Oficialii militari participanți la activitate au discutat despre rolul marinelor militare europene în mediul geopolitic actual, precum și despre importanța dezvoltării interoperabilității dintre forțele navale europene, prin participarea la misiunile și operațiile navale ale NATO și Uniunii Europene.

În contextul actualelor provocări de securitate din spațiul maritim european, CHENS contribuie la consolidarea unei viziuni unitare în rândul reprezentanților forțelor navale europene, privind cooperarea în domeniul naval, oferind liderilor militari europeni din domeniul naval să discute despre concepte definitorii, de actualitate, ale mecanismului de comandă și control.

În perioada mai 2021 – mai 2022, Forțele Navale Române au deținut președinția rotativă a acestui forum, după care viceamiralul Mihai Panait a predat-o omologului său irlandez, Commodore Michael MALONE, în cadrul reuniunii CHENS care a avut loc la București, anul trecut, în perioada 11-12 mai.

În marja reuniunii din localitatea irlandeză Cork, șeful statului Major al Forțelor Navale a avut întâlniri bilaterale cu șefii forțelor navale din Belgia, Grecia, Italia, Portugalia, precum și cu comandantul MARCOM, cu care a discutat aspecte referitoare la dezvoltarea activităților comune, în diferite domenii de activitate.

****

CHENS este un forum informal și independent, alcătuit din șefii marinelor militare din statele europene care sunt membre UE sau NATO și care au forțe navale. Scopul CHENS este de a promova, în mod continuu, cooperarea dintre marinele militare ale statelor membre, de a analiza probleme de interes comun și de a îmbunătăți cunoașterea situației din domeniul maritim în țările membre.

Prima ediție a reuniunii au avut loc în luna iunie 1990, la inițiativa șefului Marinei Regale Britanice. La reuniune au participat câțiva șefi ai forțelor navale din nordul Europei, iar șeful Forțelor Navale ale SUA dislocate în Europa a avut statut de invitat. La scurt timp, în luna noiembrie a aceluiași an, la inițiativa șefului Marinei Militare Italiene, a avut loc o reuniune informală a unor lideri ai forțelor navale din state sud-europene. În anul 1994, la Portsmouth, Marea Britanie, a avut loc prima întâlnire comună a celor două grupuri de lideri militari din domeniul naval din Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Italia, Marea Britanie, Olanda, Norvegia și Spania, fiind decisă unirea acestor grupuri, întâlnirea anuală a participanților și adoptarea acronimului CHENS (Chiefs of European Navies).

După extinderile succesive ale NATO și UE, începând cu data de 31 ianuarie 2019, forumul CHENS este alcătuit din șefii forțelor navale din Albania, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Marea Britanie, Muntenegru, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Spania, Suedia și Turcia.

Evenimente

BackShare: