Menu
Statul Major al Forțelor Navale
22 februarie 2024
Comunicat nr. 10
Persoană de contact: Lt. Alexandru Turturică
Telefon: 0724 820 002

Direcția Hidrografică Maritimă „Comandor Alexandru Cătuneanu”, 98 de ani de excelență

Direcția Hidrografică Maritimă „Comandor Alexandru Cătuneanu” a marcat joi, 22 februarie, împlinirea a 98 de ani la înființarea primei structuri specializate în domeniul hidrografiei maritime din România, cu misiunea de a asigura toate condițiile optime necesare navigației în zona litoralului românesc de la Marea Neagră și pe Dunăre.

În cei 98 de ani de activitate, Direcția Hidrografică Maritimă a furnizat sprijinul specializat pentru navele românești și străine, care au navigat în partea de vest a Mării Negre, și a editat o gamă diversă de hărți de navigație și de alte produse specifice, pentru furnizarea siguranței navigației, pe Dunăre și în Marea Neagră, în zona de responsabilitate a României.

În prezent, Direcția Hidrografică Maritimă reprezintă un pilon al siguranței și al securității maritime, fiind structura angajată în furnizarea de date precise și în promovarea celor mai înalte standarde în domeniul navigației și hidrografiei.

***

La data de 23 februarie este marcată, în țara noastră, și Ziua Hidrografilor Militari, ca o recunoaștere a contribuției aduse de acești profesioniști la dezvoltarea hidrografiei maritime.

Conform documentelor istorice, în anul 2024 sunt sărbătoriți 127 de ani de la înființarea primei unități hidrografice a Marinei, 98 de ani de la apariția primului Serviciu Hidrografic Maritim și 68 de ani de la reorganizarea acestuia sub denumirea actuală de Direcție Hidrografică Maritimă.

BackShare: