1 august 2024
Comunicat nr. 59
Persoană de contact: Lt. Alexandru Turturică
Telefon: 0724 820 002
Baza Logistică Navală „Pontica” – 160 de ani de la înființare
Baza Logistică Navală „Pontica” a marcat joi, 1 august, 160 de ani de la înființarea primei structuri logistice din compunerea Forțelor Navale Române, printr-o ceremonie militară și religioasă, desfășurată la sediul unității.
Cu acest prilej aniversar, Drapelul de Luptă al unității a fost decorat cu „Ordinul Virtutea Maritimă în grad de Comandor”, pentru recunoașterea locului și rolului în arhitectura Armatei României, precum și pentru susținerea din punct de vedere logistic a structurilor din Forțele Navale Române.
Totodată, Regia Autonomă Monetăria Statului a lansat o ediție limitată a medaliei aniversare «160 de ani de la înființarea Bazei Logistice Navale „Pontica”». Produsul medalistic evidențiază rolul important pe care Baza Logistică Navală îl are în asigurarea logisticii și sprijinului naval. Medalia aniversară, având o contribuție în consolidarea spiritului de unitate și mândrie al colectivului, simbolizează apartenența la o tradiție de excelență și la o comunitate de oameni dedicați, care împărtășesc aceleași valori și obiective.
La activitate, alături de personalul Bazei Logistice Navale „Pontica”, au participat șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul Mihai Panait, comandanți de mari unități și unități din Forțele Navale, membri ai Clubului Amiralilor, cadre militare în rezervă și foști angajați care au avut o contribuție însemnată în dezvoltarea instituției.
***
La data de 1 august 1864, din inițiativa locotenent-colonelului de marină Constantin Petrescu a fost înființată prima structură a Arsenalului Marinei, în locul numit „Pescăria veche”, unde a fost amenajat un mic atelier pentru repararea navelor, care a constituit începutul Arsenalului Marinei de mai târziu.
La început, această structură logistică cuprindea depozitele de materiale pentru amararea navelor, depozitele de combustibili, depozitele de materiale explozibile și atelierele pentru reparația navelor, dar, în anul 1898, a fost editat Regulamentul Serviciului Arsenalului Marinei, care prevedea și atribuțiuni de întreținere și de reparare a navelor de război.
În anul 1916, în pragul intrării României în Primul Război Mondial, structurile din subordinea Arsenalului Marinei au executat lucrări de modernizare a monitoarelor, iar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial logisticienii Marinei au deservit navele de război maritime si fluviale. În perioada postbelică (1945-1958), Arsenalul Marinei și-a dezvoltat activitatea specifică și a executat numeroase lucrări de construcții și de reparații la navele Marinei Militare Române.
În anul 1959, Arsenalul Marinei s-a desființat, structurile componente trecând, pentru o scurtă perioadă de timp, în subordinea Ministerului Industriei, Petrolului și Chimiei, iar în luna aprilie 1960 a fost înființat Portul Militar nr. 12 Mangalia, având în compunere Șantierul Naval, Detașamentul 301 Muniții, Detașamentul 310 Întreținere Port și Detașamentul 147 Nave auxiliare.
După anul 1960, au fost înființate și alte structuri logistice ale Marinei Militare, la Mangalia, Tulcea, Brăila și Constanța, au avut loc numeroase restructurări și, după 50 de ani, în anul 2010, s-a ajuns la actuala structură de organizare.
În prezent, Baza Logistică Navală „Pontica” are în compunere un comandament, un divizion de nave speciale și de sprijin logistic, un centru de mentenanță tehnică navală, patru grupuri logistice, trei depozite și două sectoare mixte, cu rolul de a asigura mentenanța, depozitarea, întreținerea și conservarea tuturor categoriilor de bunuri specifice Forțelor Navale.
În luna martie 2012, Baza Logistică Navală a primit denumirea onorifică „Pontica”, iar prin Decretul prezidențial nr. 360 din 19 aprilie 2012, acestei structuri a Forțelor Navale Române i s-a acordat Drapelul de Luptă.
La data de 1 august 2014, conform Decretului prezidențial nr. 443/06.06.2014, în cadrul unei ceremonii, drapelul de luptă al unității a fost decorat cu ordinul „Virtutea Maritimă” în grad de ofițer cu însemn pentru militari, de pace.
La 1 august 2019, cu prilejul aniversării a 155 de ani de la înființare, șeful Statului Major al Forțelor Navale, a decorat Drapelul de Luptă al unității cu Emblema de Onoare a Forțelor Navale, pentru recunoașterea locului și rolului în arhitectura Armatei României.
Evenimente
BackShare: