Sebastian Eustațiu (n. 1856, București-d. 1943), care a parcurs gradele militare de la sublocotenent (1877), odată cu absolvirea Școlii de Ofițeri din București, la contraamiral (1909), grad primit în anul în care a fost numit la comanda Marinei Militare. A fost recunoscut pentru performanța salvării bricului "Mircea", la comanda căruia se afla, din furtuna întâmpinată în anul 1888 în Marea Neagră -, a emis, la 15 august 1916, ordinul de intrare a Marinei Militare Române în primul Război Mondial: "Marinari, suntem în război cu Austro-Ungaria. Să avem ochiul deschis și brațul gata să lovim tot ce ne va sta în cale, pentru dezrobirea fraților noștri. Aștept de la marinarii noștri fapte mari și înălțătoare. Acest război pe viață și pe moarte să arate țării rostul Marinei de Război și faptele sale să rămână pe veci înscrise în istoria țării. Să trăiască întregul neam românesc".

Sebastian Eustațiu a urmat începând din anul 1872 Școala Copiilor de Militari din Iași, iar din 1875 Școala de Ofițeri din București, pe care a absolvit-o în iunie 1877, cu gradul de sublocotenent.
Repartizat la Regimentul 4 Linie, a participat la Războiul de Independență, distingându-se în timpul luptelor de la Grivița și Smârdan. Pentru meritele sale militare din această campanie, în 1878-1879 a fost decorat cu Ordinul "Steaua României" clasa a V-a, Crucea "Trecerea Dunării", Medalia "Apărătorii Independenței" și "Medalia comemorativă" rusă.
La 15 iulie 1879 a fost repartizat în Corpul Flotilei. La 8 aprilie 1881, a fost avansat la gradul de locotenent și trimis în Franța pentru a urma cursurile Școlii Navale din Brest. După absolvire, s-a ambarcat pe nava franceză "La Loire" cu care, în anii 1884-1885, a efectuat ocolul pământului. În Oceanul Atlantic, velierul a întâmpinat în luna mai 1885, un puternic ciclon care a durat două zile și două nopți, din care nava a ieșit cu velele, vergile și arboreții rupți.
La revenirea în țară, la 8 aprilie 1886 a fost înaintat la gradul de căpitan și numit în funcția de ofițer secund pe bricul "Mircea". La 1 august 1886 a fost mutat la Depozitul Flotilei, iar în 1887 a preluat comanda canonierei "Grivița".
În anul 1888 a fost numit comandant al bricului "Mircea" și director al Școlii Copiilor de Marină din Galați. Nu pot uita dragostea sa părintească - își amintea viitorul viceamiral Mihail Gavrilescu - grija mare ce punea pe tot ce ne privea, pentru hrană, pentru educație și instrucție.
Sub comanda sa, la 18 mai 1888 bricul a plecat din Sulina, urmând să efectueze exerciții în mare timp de 3-4 zile. În timpul acestei ieșiri în mare, nava a fost surprinsă de o puternică furtună, descrisă ulterior de scriitorul marinar Jean Bart. Având experiența furtunii din Oceanul Atlantic, Sebastian Eustațiu a izbutit să adăpostească bricul, pe jumătate distrus, în Bosfor și să defileze prin fața navelor care nu îndrăzniseră să pătrundă în Marea Neagră. La Istanbul a emis un O. Z. prin care a evidențiat faptul că oamenii și elevii au fost la înălțimea datoriei lor cu ocazia furtunii și a fost felicitat de sultanul Abdul Hamid, impresionat de incredibila performanță a bastimentului românesc. După efectuarea reparațiilor, bricul a executat partea a doua a campaniei de instrucție pe ruta Istanbul-Pireu-Navarin-Messina-Neapole-Civita Vechia-Livorno-La Spezia-Toulon-Barcelona-Palma-Alger-La Goulette-Malta-Caneea-Istanbul-Constanța-Sulina-Galați.
În anul 1889 a preluat comanda navei "România", cu care a efectuat campania de instrucție pe Dunăre.
La 1 martie 1892 a fost repartizat la Inspectoratul Porturilor, în calitate de căpitan de port clasa I. În anul 1894 a revenit la comanda bricului "Mircea", participând cu acesta la serbarea inaugurării Canalului Sulina și la campaniile de instrucție executate în Marea Neagră, respectiv a doua pe ruta Bosfor, Dardanele, Arhipelag, Taranto, Ancona, Veneția, Triest, Pola, Istanbul.
În 1894 a fost decorat cu Ordinul "Crucea României" clasa a V-a și clasa a IV-a și Ordinul francez "Legiunea de Onoare" în grad de ofițer.
De la 1 aprilie 1896 a funcționat ca ofițer secund pe crucișătorul "Elisabeta" cu care a efectuat un voiaj de instrucție în Marea Neagră. La 1 februarie 1897 a fost numit șeful Serviciului de Stat Major al Marinei, iar de la 1 aprilie 1898 a preluat comanda crucișătorului "Elisabeta", fiind comandant ad-interim al Diviziei de Mare.
La 1 ianuarie 1898 a fost avansat la gradul de locotenent-colonel.
La 1 octombrie 1899 a revenit în funcția de șef de Stat Major la Comandamentul Marinei, conferindu-i-se "Semnul onorific de aur pentru 25 de de serviciu".
La 1 aprilie 1901, a preluat comanda Diviziei de Mare. Cu prilejul vizitei, în vara anului 1901, a cuirasatului rus "Rostislav" și a unei escadre ruse, a fost decorat cu Ordinul rus "Sf. Ana" clasa a II-a. Prin Î. D. R. nr. 1609/1902 i s-a conferit Ordinul "Steaua României" în grad de ofițer.
Întorcând vizita escadrei ruse la Constanța, în septembrie 1903, crucișătorul "Elisabeta" a efectuat o vizită la Sevastopol unde Sebastian Eustațiu a fost decorat cu cel mai înalt grad al Ordinului rus "Sf. Stanislas". La 16 aprilie 1904 a fost avansat la gradul de comandor.
În iunie 1906 a fost numit președintele comisiei de recepție a vedetelor fluviale comandate în Anglia. La 15 aprilie 1907 a preluat comanda Diviziei de Dunăre, iar 1 aprilie 1909 l-a înlocuit pe contraamiralul Emanoil Koslinski la comanda Marinei Militare.
La 7 aprilie 1909 a fost avansat la gradul de contraamiral și numit președintele Comitetului Consultativ al Marinei Militare și al Consiliului de Onoare al acestuia. De la data de 1 aprilie 1901, a îndeplinit prin cumul și funcția de director superior în Ministerul de Război, iar de la data de 1 aprilie 1911 pe cea de inspector general al Marinei.
Prin transformarea în 1909 a Școlii de Aplicații a Sublocotenenților în Școala Navală Superioară și a Școlii de Marină în Școala de Submecanici și Submaiștri de Marină, ambele funcționând în noul local inaugurat la Constanța în același an, învățământul de marină a cunoscut o evidentă îmbunătățire calitativă. Pregătirea de luptă s-a realizat prin manevre anuale, prin executarea de trageri de artilerie cu armamentul de la bord, instalarea de baraje de mine și executarea de lansări de torpile. Pentru pregătirea intensivă a ochitorilor tunurilor, în 1912 s-a înființat o Școală de ochitori. În 1912, a apărut o nouă Lege de organizare a Marinei Militare, în elaborarea căreia Sebastian Eustațiu a avut un rol important, act normativ menit să completeze vechea lege de organizare a marinei din 1898.
Ofițerul a fost distins cu Ordinul austriac "Coroana de fier" clasa a II-a (1909), Ordinul "Coroana României" în grad de comandor (1910), Ordinul sârbesc "Sf. Sava" clasa I și Ordinul rus "Sf. Ana" clasa I (1912), Ordinul rus "Sf. Stanislas" clasa I și Ordinul "Steaua României" în grad de comandor (1914). Pentru conducerea Marinei Militare în timpul operațiunilor armate din cel de-al doilea război balcanic, în anul 1913 i s-a conferit Medalia "Avântul Țării".
Sub conducerea sa fermă Marina a oferit, în 1913, un concurs valoros armatei, elogiat în revista "Marea Noastră" de contraamiralul Ion Georgescu.
Faptul că în timpul acestui război siguranța pe mare nu a putut fi garantată, singurele noastre nave maritime "Elisabeta" și "Mircea" fiind retrase la Sulina, l-a determinat să întreprindă o serie de măsuri pentru dotarea Marinei Militare cu noi nave de luptă. În acest scop, în anul 1914 au fost comandate patru distrugătoare în Italia și un submarin în Franța, nave care însă n-au mai putut fi aduse în țară pînă la declanșarea războiului.
În perioada neutralității armate a României, Sebastian Eustațiu a propus și a insistat în numeroase rânduri pentru întreprinderea unor măsuri de dotare corespunzătoare cu armament și de pregătire de luptă a flotei. Ca urmare, s-au încheiat contracte pentru furnizarea de torpile, tuburi lans-torpile și tunuri de diverse calibre, s-au construit și s-au amenajat noi tipuri de ambarcațiuni de luptă în eventualitatea intrării României în război.
În primul an de război 1916-1917 a condus Comandamentul Marinei, cu sediul la Galați. Acestuia îi erau direct subordonate Serviciul Transporturilor, Apărarea Maritimă a Sectorului Sulina, Apărarea Podului de la Cernavodă-Fetești, Depozitele Generale de la Galați, Arsenalul Marinei, Șantierul Naval Fernic și Corpul de Aviație, care au acționat în baza ordinelor emanate de la Comandamentul Marinei.
La 15 august 1916 a emis și difuzat către unități O. Z. nr. 3 prin care anunța că am intrat în războiul pentru Reîntregirea Țării. În primul an de război marinarii au desfășurat acțiuni de luptă curajoase și au îndeplinit cu cinste ordinele primite, luând parte, în perioada august-decembrie 1916, la toate luptele mai importante desfășurate pe Dunăre și de-a lungul ei.
La 13 decembrie 1916 a fost numit comandantul garnizoanei Galați. Câteva zile mai târziu a părăsit orașul la bordul monitorului "I. C. Brătianu", retrăgându-se, o dată cu Flota noastră, la Chilia.
În urma schimbărilor care au fost operate în Corpul de comandă al Armatei, la 9 iunie 1917 a fost numit director superior în cadrul Direcției Marinei din Ministerul de Război. A îndeplinit la Iași această funcție până la data de 31 august 1917 când a demisionat.
La 23 octombrie 1920 a mai fost mobilizat pentru o lună, fiind numit membru în Comisia de examinare a comandorilor pentru înaintarea în gradul de contraamiral.
În anii următori și-a continuat activitatea în folosul Marinei, fie prin scris, fie în Parlamentul țării, ca senator de drept în timpul primei guvernări a mareșalului Alexandru Averescu. A avut inițiativa instituirii din veniturile personale a unor premii pentru orfanii marinarilor din Orfelinatul de la Țiglina. A desfășurat și o intensă activitate publicistică, numeroasele sale articole și conferințe, publicate îndeosebi în paginile revistei "Marea Noastră", urmărind impunerea respectului cuvenit Marinei.