Menu
  Index


Contraamiral Nicolae Negru (1917)


Nicolae Negru (n. 1868, București-d. 1940, Constanța) s-a distins în timpul operațiunilor desfășurate de navele românești în timpul Războiului de Reîntregire Națională (1916-1918), în calitate de comandant al Escadrei de Dunăre, acoperindu-se de glorie în luptele de la Turtucaia, Rasova, Mârleanu, Topalu ș. a. A parcurs gradele militare de la sublocotenent (1889), după ce a absolvit Școala de Marină din Galați și Academia Navală din Livorno, până la contraamiral (1919), în funcția de comandant al Marinei având gradul de comandor (primit în anul 1915).


În anul 1884 după absolvirea Școlii de Marină din Galați, Nicolae Negru a urmat cursurile Academiei Navale din Livorno. Tânăr sublocotenent, în anul 1889 a fost repartizat la Depozitele Flotilei. În anul 1892 a fost avansat la gradul de locotenent, fiind numit în statul major al crucișătorului "Elisabeta", cu care a participat la serbările columbiene.
Între anii 1893-1895 a fost comandant pe "Alexandru cel Bun" și torpilorul "Năluca".
La 1 noiembrie 1896 a fost avansat la gradul de căpitan și a fost repartizat pe crucișătorul "Elisabeta". La bordul acestei nave a efectuat un voiaj la Odessa, participând la manevrele din Marea Neagră și la campania de navigație, cu escale în porturile Sinope, Trebizonda, Platana, Vona, Samsun și Benderecli. În anul 1897 a preluat comanda canonierei "Fulgerul", respectiv a puitorului de mine "Alexandru cel Bun" din cadrul Diviziei de Dunăre. Sub comanda sa, puitorul de mine a participat la salvarea oamenilor și vitelor din satele riverane Dunării, afectate de inundațiile din primăvara anului 1897.
În iunie 1897 s-a mutat la Depozitul Echipajelor Flotilei, iar la 1 aprilie 1898, a revenit la Divizia de Mare, pe crucișătorul "Elisabeta", cu care a efectuat un voiaj în Marea Neagră, vizitând porturile Burgaz și Varna. Cu prilejul acestor vizite a fost distins cu Ordinul bulgar "Sf. Alexandru " clasa a V-a.
În anul 1900 s-a mutat la Apărarea Porturilor Fluviale, în calitate de comandant al Companiei Chilia și al canonierei "Fulgerul". "Căpitanul Negru posedă bine cunoștințele armatei și caută să și le mai dezvolte – a apreciat, la 7 octombrie 1900, comandantul Apărării Porturilor Fluviale, locotenent-comandorul Nicolae Negrescu. Comandant al companiei Chilia și al bastimentului "Fulgerul", s-a achitat bine și în mod inteligent de toate îndatoririle sale în ce privește compania".
În anul 1900 a fost decorat cu Ordinul "Coroana României" în grad de cavaler.
În perioada 1 aprilie 1901-septembrie 1903 a fost detașat la S. M. R., comandând succesiv cargoul "Turnu Severin" și pasagerul "Principesa Maria".
După încheierea detașării la S. M. R., a revenit la Divizia de Mare. Din aprilie 1904 a fost șeful Serviciului de Artilerie și Torpile din cadrul C. M. M. Servește cu activitate și pricepere, posedând o bună instrucție profesională – constata la 1 noiembrie 1904 comandantul Marinei, comandorul Emanoil Koslinski. Conduită și ținută exemplară.
La 1 aprilie 1905 fost numit căpitanul Portului Constanța, la 7 aprilie 1905 fiind avansat la gradul de locotenent-comandor. În iunie 1905, cu prilejul prezenței în portul Constanța a cuirasatului rus "Cneaz Potemkin Tavriceski", deturnat de marinarii insurgenți, prin diplomația și energia sa, a reușit să determine echipajul cuirasatului să predea nava autorităților române și să debarce în portul Constanța. Pentru meritele sale, în vara anului 1905 a fost distins cu Ordinul "Steaua României" în grad de cavaler.
La 1 aprilie 1906 a fost detașat la Inspectoratul Navigației și Porturilor, la Galați. În calitate de consilier comunal, a fost numit președintele delegației de marinari români participanți la Conferința de la Geneva din 1906. Anul următor a revenit pe crucișătorul "Elisabeta", cu care a participat la o serie de ieșiri în mare, apoi i s-a încredințat comanda bricului "Mircea", fiind decorat cu "Semnul onorific pentru 25 de ani de serviciu". Aflate sub comanda sa, la 5 mai 1908 bricul "Mircea" și canoniera "Grivița" au primit în portul Sulina vizita cuirasatului "Sinope" și a canonierei "Zoneț", aflate sub comanda amiralului rus Nolken.
Prin Î. D. R. nr. 1214 din 8 aprilie 1909 a fost avansat la gradul de căpitan-comandor, fiind mutat șef de Stat Major în C. M. M. și ales membru în Consiliul de onoare al Marinei Militare. Ca șef de Stat Major al Marinei, în anul 1909 a întreprins o călătorie pe Dunăre în zona Galați-Reni- Cernavodă-Silistra, aducând datele necesare pentru întocmirea lucrărilor de stat major.
În aceeași perioadă, a funcționat și ca profesor al Școlii Navale Superioare din Constanța, unde a predat cursurile de Navigație și Manevre, redactând cursul de "Apărări submarine". Ulterior, a fost numit profesor de limbă italiană la Școala Superioară de Comerț, respectiv director al Marinei în Ministerul de Război.
În octombrie 1910 a fost numit comandantul crucișătorului "Elisabeta", cu care a desfășurat programul de instrucție practică a elevilor Școlii de Artilerie, Geniu și Marină. Pe timpul manevrelor organizate în anul 1911, a întâmpinat crucișătorul turc "Medjidie" și apoi escadra rusă sosită în vizită la Constanța. Pentru merite deosebite a fost distins cu Ordinul "Coroana României" în grad de ofițer și Ordinul rus "Sf. Stanislas" în grad de comandor. Prin modul său de a servi și grație studiilor ce a făcut la Academia Navală de la Livorno, căpitan-comandorul Negru Nicolae merită a înainta în mod excepțional - aprecia la 31 octombrie 1912 comandantul Diviziei de Mare, căpitan-comandorul Rădulescu. Fiind mobilizat și armat de război, în condițiile izbucnirii primului război balcanic, crucișătorul s-a deplasat la Istanbul cu misiunea de a asigura protecția populației românești, a Legației și Consulatului român din capitala Turciei. În seara zilei de 8 noiembrie 1912, a debarcat trei gărzi care, prin disciplina și tactul lor, au contribuit la păstrarea ordinei și chiar la stingerea unui mare incendiu, izbucnit în cartierul Pera.
În iunie 1913 o dată cu izbucnirea celui de-al doilea război balcanic, a fost mobilizat la partea activă, pentru faptele sale de arme fiind distins cu Medalia "Avântul Țării".
Până la intrarea României în primul război mondial, în anul 1914, a fost subșef de Stat Major la C.M.M., fiind decorat cu Ordinul "Steaua României" în grad de ofițer. În anul 1915, a fost numit comandantul Depozitelor Generale.
La data de 10 mai 1915 a fost avansat la gradul de comandor. La 1 aprilie 1916, a fost numit director al Marinei în Ministerul de Război, iar la data de 15 mai 1916 a preluat comanda Escadrei de Dunăre. Sub comanda sa, Escadra de Monitoare și Vedete s-a acoperit de glorie în luptele de la Turtucaia, Rasova, Mîrleanu, Topalu etc.
La 15 decembrie 1916 a fost numit comandantul Flotei de operațiuni pe Dunăre iar la 8 ianuarie 1917 a fost numit comandantul Marinei, în locul contraamiralului Sebastian Eustațiu, mutat în Ministerul de Război. La 1 iunie 1918, a preluat comanda Diviziei de Mare, în locul căpitan-comandorului Ioan Bălănescu.
Pentru activitatea desfășurată în război, Nicolae Negru a fost distins cu Ordinul "Sf. Vladimir" clasa a III-a cu spade. După război, până în anul 1925, când trecut în rezerva armatei, a îndeplinit cu gradul de contraamiral, funcția de membru în Comitetul Consultativ al Marinei și comandant superior al Școlilor Marinei.
În timpul activității sale a publicat numeroase pagini din istoria Marinei române, întâmplări romanțate din activitatea marinarilor, precum și o lucrare despre acțiunile marinei militare în anii primului război mondial. După pensionare a fost ales președinte al Breslei Marinarilor din Constanța.