Eugeniu Roșca (n. 1884, Galați-d. 1950) s-a remarcat la comanda Marinei Regale Române în perioada dificilă a declanșării războiului antisovietic la 22 iunie 1941, pentru eliberarea Basarabiei, Bucovinei de Nord și Ținutului Herța.
A parcurs gradele militare de la sublocotenent de marină (1906), obținut după ce a urmat Școala Militară de Artilerie și Geniu din București, până la viceamiral (1940), cel mai înalt grad din Marina Română la acea dată.

Eugeniu Roșca a urmat, începând din 1904, cursurile Școlii Militare de Artilerie și Geniu din București. Fiind un elev eminent, la 10 mai 1906, a fost distins cu "Medalia jubiliară", iar la 1 iulie 1906 a fost avansat sublocotenent de marină, fiind repartizat la Divizia de Dunăre. Ambarcat pe pontonul armat "Ștefan cel Mare", a comandat o secție de artilerie de debarcare pe un torpilor mic și a executat lucrări de fortificație.
În anul 1907 a fost mutat la Divizia de Mare, în echipajul bricului "Mircea", cu care a efectuat marșul de instrucție din vara acestui an.
La 1 aprilie 1908 a fost mutat la Divizia de Dunăre, în echipajul monitorului "Brătianu", comandantul Diviziei de Dunăre apreciindu-l ca un ofițer excelent din toate punctele de vedere.
La 16 octombrie 1910 a început cursurile Școlii Navale Superioare, pe care a absolvit-o la 1 aprile 1911 ca șef de promoție, comandantul Marinei apreciind că Este un ofițer eminent, care caută necontenit să se formeze în cariera sa.
Datorită meritelor sale deosebite, în anul 1911, a fost decorat cu Ordinul "Coroana României" în grad de cavaler.
Începând cu 1 septembrie 1911, a urmat cursurile Școlii Superioare de Electricitate Kuth și Siemens-Schukert din Paris, pe care a absolvit-o în mai 1913, obținând diploma de inginer specialist în electricitate.
Prin O. Z. nr. 135/1913 al C. M. M., la înapoierea în țară a fost repartizat la Divizia de Mare, profesor la Școala Navală Superioară, unde, pe lângă activitatea desfășurată la catedră, a întocmit și lucrări de specialitate.
Între 20 iunie-31 august 1913 a fost mobilizat la bordul crucișătorului "Elisabeta", care îndeplinea serviciul de staționar la Sulina, asigurând paza gurilor Dunării, fiind decorat cu Medalia "Avântul Țării".
La 1 aprilie 1914 a fost avansat la excepțional la gradul de căpitan, prin D. M. nr 135/1914, fiind mutat la Divizia de Dunăre, ca secund al monitorului "Lahovary". Comandantul Diviziei, comandorul Petre Demetriade remarca faptul că Are cunoștințe complete în navigație și o tehnică remarcabilă în aplicațiile electrice la bord, fiind ofițer care a putut fi întrebuințat în escadră pentru regularea funcționării T.F.S. și tuturor aparatelor electrice.
Din 1917 a îndeplinit și funcția de șef al stațiilor T.F.S. din escadra de Dunăre.
A participat la primul război mondial, fiind mobilizat de la 15 august 1916 până la 30 iunie 1918. În prima parte a războiului a participat la operațiile de la Turtucaia și Rasova. Deși în ianuarie 1917 a fost rănit ușor în trecerea de la Isaccea, nu a fost evacuat, conlucrând de la 9 ianuarie 1917 cu noul comandant al monitorului, comandorul Vasilescu.
Prin Î.D.R. nr. 48 din 1917 în urma propunerilor comandantului Escadrei de Dunăre, comandorul Nicolae Negru și ale comandantului Flotei de operațiuni, contraamiralul Nicolae Negrescu, la 1 aprile 1917 a fost avansat la gradul de locotenent-comandor, fără examen. În aceeași zi a fost mutat ca șef al Biroului Operații în Statul Major al Flotei de operațiuni.
Prin Î. D. R. nr. 1240/1918 la 1 iunie 1918 a fost numit comandantul monitorului "Lahovary", șeful său ierarhic, comandorul Vasile Scodrea considerându-l un ofițer eminent sub toate raporturile și care va aduce servicii reale armei, iar comandantul Marinei, contraamiralul Constantin Bălescu supranota: Este bine pregătit pentru gradul superior și merită propunerea de înaintare în mod excepțional.
Astfel, la 1 aprilie 1919, a fost avansat la gradul de căpitan-comandor, preluând comanda Grupului de monitoare. Prin Î. D. R. nr. 47628 din 1919, în prima parte a anului 1919 a fost decorat cu Ordinul "Coroana României" în grad de ofițer cu panglică de "Virtute Militară".
La 25 noiembrie 1919 a plecat la Paris, unde a urmat Școala Superioară de Marină. Pe "Buletinul de note individual", eliberat la 15 decembrie 1920, comandantul Școlii Superioare de Marină, contraamiralul Hormine a consemnat: Acest ofițer superior a urmat cursurile Școlii Superioare de Marină cu zel și aplicație. Inteligența sa strălucitoare îl prezintă ca un viitor excelent ofițer de Stat Major și comandă.
La sfârșitul lunii martie 1921 a revenit în țară, pe baza aprobării unui "Raport special pentru înscrierea căpitanului-comandor Eugeniu Roșca pe tabelul ofițerilor de Stat Major", fiind trimis, la 1 noiembrie 1921, în calitate de ofițer de legătură pentru Marină la Comandamentul Militar al Basarabiei. În cadrul acestui comandament a colaborat la elaborarea "Directivelor date de Comandant pentru întocmirea planurilor de acțiune date Diviziilor", la cercetarea și analiza acestor planuri, la actualizarea hărții operative, precum și la lucrările curente de Stat Major.
Între 29 decembrie 1921-1 februarie 1922 l-a înlocuit pe subșeful de Stat Major, iar la 1 iunie 1922 a fost mutat la Statul Major, ca șef al Secției I, fiind remarcat de comandantul Marinei Militare, contraamiralul Constantin Niculescu-Rizea, drept un Prea bun ofițer de marină.
În anul 1922 i s-a conferit Medalia "Virtutea Militară" în grad de ofițer.
La începutul anului 1924 a fost numit comandantul F. N. M. și comandant al distrugătorului "Mărășești", iar la sfârșitul lunii iulie 1924 a preluat comanda Grupului de canoniere, compus din navele "Stihi", "Lepri" și "Dumitrescu". La 1 august 1924, după 21 de ani, navele Marinei Române au reluat călătoriile în străinătate, cele trei canoniere, aflate sub comanda superioară a căpitan-comandorului Eugeniu Roșca vizitând porturile Istanbul, Ceanak, Smirna, Tenedos, Capul Laura, Daphis, la întoarcere făcând un schimb de vizite cu marinarii bulgari din porturile Burgas și Varna. Navele au revenit la Constanța în după amiaza zilei de 20 august, fiind intâmpinate de comandantul Diviziei de Mare, contraamiralul Vasile Scodrea, care a remarcat prestația acestuia: Comandant al grupului de canoniere în călătoria în străinătate a dovedit că are bune cnoștințe despre ceremonialul maritim și că poate face față oricărei situații cât de delicate ar fi.
În anul 1925 a fost înaintat la excepțional la gradul de comandor.
În 1926 a fost numit șef de Stat Major al Diviziei de Mare.
Recunoscut ca un bun ofițer de Stat Major, a fost membru în mai multe comisii militare în care au reprezentat Marina în contact cu delegații militare străine. Astfel, cu prilejul vizitei din 24-25 iunie 1930, la Constanța a unei delegații militare cehoslovace, comandorul Eugeniu Roșca a prezentat o conferință asupra importanței litoralului maritim românesc în sistemul național de apărare.
În anul 1931 a fost propus de comandantul Diviziei de Mare să urmeze cursurile de comandanți din cadrul Ministerului de Război, propunere susținută și de comandantul Marinei.
Între 11 aprilie-10 iunie 1932 a făcut parte ca delegat tehnic naval din Comisia militară română pentru problemele dezarmării, reprezentând Marina la Conferința de la Geneva, generalul Dumitrescu, șeful delegației române, considerându-l un colaborator prețios.
Prin Î. D. R. nr. 2447/1933, la 1 octombrie 1933 a fost numit șeful Statului Major al Marinei, iar între 12 august-1 octombrie 1934 a fost directorul Direcției Marinei.
Prin Î. D. R. nr. 2601/1934 i s-a încredințat comanda Diviziei de Dunăre, iar prin Î.D.R. nr. 155/1935, la 1 aprilie 1935 a fost înaintat la gradul de contraamiral.
În caracterizarea pe care i-a întocmit-o pentru anul 1935, comandantul Marinei a apreciat că este un șef de elită și merită să ajungă la treptele ierarhice cele mai înalte ale Marinei.
Aflat la comanda Diviziei de Dunăre, s-a ocupat personal de realizarea și definitivarea programului de modernizare a monitoarelor, repartizând judicios fondurile alocate de către guvern. Astfel, s-au reparat mașinile și s-au schimbat complet fundurile navelor în Arsenalul Marinei de la Galați și în Șantierul Naval din Turnu Severin, iar armamentul a fost contractat la 14 martie 1936 cu firma cehoslovacă "Skoda" din Pilsen.
La 22 octombrie 1938 o dată cu medalierea celor patru monitoare tip "Kogălniceanu" cu "Semnul onorific de XXV de ani de serviciu", s-a sărbătorit reînnoirea și reînarmarea monitoarelor, operațiuni care s-au desfășurat sub directa îndrumare a contraamiralului Eugeniu Roșca.
În anul 1938 Divizia de Dunăre a participat la manevrele regale ale armatei, în timpul cărora a îndeplinit funcția de comandant al Forțelor Navale la Direcția manevrelor, fiind de un real ajutor prin propuneri judicioase, după cum l-a apreciat directorul manevrelor regale.
La sfârșitul anului 1938 a fost numit directorul Institutului Geografic Militar.
Prin Î. D. R. nr. 2412/1940, la 8 iunie 1940, a fost avansat la gradul de viceamiral, cel mai înalt grad din Marina Română la acea dată, iar la 21 septembrie 1940 i s-a încredințat comanda Marinei.
Prin Î. D. R. nr. 2238/ 31 iulie 1942, la 15 iunie 1942, a fost trecut în disponibilitate de boală, care îl determinase să abandoneze comanda Marinei încă de la 15 decembrie 1941.
Pentru perioada de front, de aproape jumătate de an, timp în care s-a deplasat pe front și a dat directive și instrucțiuni unităților Marinei, contraamiralul adjutant Nicolae Păiș l-a apreciat cu "Foarte bine", Marina fiind citată până la 31 octombrie 1941 prin două O. Z. pe Armată.
În baza O.G. nr. 137/1945 și a O.Z. pe C.M.R. nr. 615/1945, la 12 decembrie 1945 a fost șters din registrul control al Comandamentului Marinei Regale.
În timpul celor 36 de ani de carieră, a fost decorat cu o serie de ordine și medalii, printre care "Steaua României", în grad de ofițer, "Coroana României" în grad de cavaler, "Coroana României" în grad de ofițer cu panglică de "Virtutea Militară", "Legiunea de Onoare franceză" în grad de ofițer, "Semnul onorific pentru 25 de ani de serviciu", "Crucea comemorativă 1916-1918", Medalia "Victoriei" ș. a.