Contraamiral Sebastian Ulmeanu (1973-1979)
Sebastian Ulmeanu a urmat cursurile Școlii de Ofițeri de Marină, la
terminarea acestora, la 23 august 1950, fiind repartizat la bordul
distrugătorului "Mărășești". După ce s-a făcut remarcat în calitate de
comandant al Unității de Luptă Artilerie și la comanda unui pluton de
recruți în cadrul Centrului de Instrucție, la 11 martie 1951 a fost
numit șef al Biroului Cadre la Flotila de Dunăre. Ca tânăr locotenent,
a
dovedit pricepere și voință în muncă și punctualitate în rezolvarea
diferitelor munci încredințate.
Numit, începând cu 28 ianuarie 1953, secretar al Consiliului Militar în
C.M.M., ofițerul s-a acomodat greu cu această funcție, motiv pentru care
comandantul Marinei Militare avea să constate: Deși a corespuns numai în
parte sarcinilor de secretar al Consiliului Militar, îl apreciez ca pe
un ofițer bun și cu perspective în alte funcții decât cele legate de
atribuțiuni de cadre, secretariat etc., fapt pentru care a și fost
propus pentru a urma cursul academic. Astfel, în perioada 24 noiembrie
1953-13 octombrie 1956 a urmat cursurile Facultății de Marină din cadrul
Academiei Militare Generale "I. V. Stalin“ din București. La sfârșitul
primului an de studii, șeful instituției avea să constate faptul că
Ofițerul s-a schimbat într-o măsură apreciabilă în bine, a devenit
mai exigent, punctual, mai modest. Totuși, ofițerul mai are lipsuri în
ce privește modul de a pune problemele, uneori vorbește în numele
colectivului, are lipsuri în manifestarea semnelor de politețe militară,
nu este destul de perseverent în muncă, din care cauză rezultatele la
învățământ nu sunt proporționale cu posibilitățile. La 30 septembrie
1955 a fost avansat la gradul de căpitan-locotenent, întrucât "a
muncit mai organizat, mai temeinic, lichidând atitudinea de
supraapreciere a cunoștințelor sale, a obținut o creștere categorică în
însușirea învățământului materializat prin calificativul general Foarte
Bine.
Între 13 octombrie 1956-12 martie 1957 a fost lector la Catedra de
Tactica și Tehnica Marinei Militare a Academiei Militare Politice
"Gheorghe Gheorghiu-Dej", ulterior fiind numit comandantul
distrugătorului 2 din Divizionul 418 Distrugătoare al Brigăzii 214 Nave.
La comanda celei mai bune nave din divizion, Sebastian Ulmeanu s-a
dovedit a fi, în accepțiunea comandantului Divizionului, un bun
organizator al tuturor activităților. Este exigent cu subordonații, mai
puțin cu el însuși. Este satisfăcător de disciplinat. Ia hotărâri
operative și de cele mai multe ori juste. Ofițerul este prea încrezător
în forțele sale uneori și nu ia în seamă sfaturile celor mai mari
întotdeauna. Cu toate acestea, comandantul său nu se îndoia de faptul că
este un comandant de navă în formare cu mari perspective. Cu un singur
amendament, cel al comandantului Brigăzii: "Trebuie ferit de
îngâmfare."
La 23 ianuarie 1959 a fost avansat la gradul de căpitan de rangul III și
numit șef de Stat Major al Bazei 42 Maritime, comandantul acesteia,
căpitanul de rangul I Gheorghe Popa fiind satisfăcut de performanțele
sale profesionale.
La 26 mai 1961 a fost numit specialist Observare Transmisiuni (și șef al
Secției Observare Radiotehnică și Vizuală, funcție nou înființată) la
C.M.M., iar de la 12 mai 1962, a devenit comandantul Regimentului 110
Radiotehnic și Transmisiuni.
Apreciat de comandantul Marinei Militare ca un ofițer cu mare putere de
muncă, cu voință, cu personalitate și disciplinat, la 22 august 1963 a
fost avansat la gradul de căpitan de rangul II și numit comandantul
Diviziei 42 Maritime, funcție pe care a îndeplinit-o până la 15
februarie 1966. Rezultatele notabile obținute de această Mare Unitate la
inspecția ministrului Forțelor Armate și ieșirea navelor în rada Sulina,
din luna iulie 1964, au dovedit capacitatea de conducere și buna
pregătire a căpitanului de rangul 2 Sebastian Ulmeanu Deși la luarea
comenzii, Marea Unitate prezenta mari deficiențe din punct de vedere al
ordinii militare și un mare număr de evenimente grave și abateri
disciplinare - preciza comandantul Marinei Militare - totuși,
muncind cu mult simț de răspundere și tenacitate, căpitanul de rangul 2
Ulmeanu, împreună, cu Consiliul Politic și Statul său Major, a reușit să
schimbe starea de lucruri. A controlat cu exigență fiecare unitate și
subunitate din subordine, stabilind măsurile de luat și timpul necesar.
La 23 august 1966 a fost avansat la gradul de căpitan de rangul I, iar
la 15 februarie 1966 a fost numit locțiitor al comandantului Marinei
Militare pentru pregătirea de luptă și învățământ. Mulțumit de sprijinul
primit din partea acestuia, fapt care a condus la îndeplinirea lună de
lună a planurilor de pregătire de luptă și la obținerea unor rezultate
superioare la sesiunile de examene din cele două școli ale Marinei
Militare, comandantul acesteia, viceamiralul ing. Grigore Marteș îi
recomanda să acorde în continuare o atenție mai mare dotării cabinetelor
de specialitate de la Școlile Marinei Militare și asigurării bazei
materiale a pregătirii de luptă în unitățile și Marile Unități.
La 1 noiembrie 1969 a devenit locțiitor al comandantului Marinei
Militare, iar la 13 decembrie 1973 a preluat comanda Marinei Militare,
la cârma căreia s-a aflat aproape 6 ani.
La 21 martie 1979 a fost promovat locțiitor al șefului Marelui Stat
Major și șef al Secției Marină.
A fost distins cu numeroase ordine și medalii, printre care Medaliile
"Meritul Militar", clasele a II-a și I, "Medalia Muncii", Medalia " A
XX-a aniversare a apărării patriei", Medalia jubiliară "A XX-a
aniversare a Zilei Forțelor Armate ale R.S.R.", Medalia "A XXV-a
aniversare a eliberării patriei", Medalia "A 50-a aniversare a P.C.R.",
Medalia "25 de ani de la proclamarea Republicii", Medalia "30 de ani de
la eliberarea României de sub dominația fascistă", Medalia "A XXX-a
aniversare a Zilei Armatei R.S.R.", Ordinul "Steaua R.S.R.", clasa a
V-a, Ordinele "Meritul Militar", clasele a III-a și a II-a, Ordinul
"Apărarea Patriei", clasa a III-a, Ordinul "23 August", clasa a III -a.
