Menu

Comandantul Grupului 329 Sprijin Logistic Brăila

Căpitan comandor
Ion VÎRBAN (2021-)

S-a născut la data de 16 octombrie 1973, în localitatea Ciocănești, judeţul Călărași.

A absolvit cursurile Liceului Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, în anul 1992, şi ale Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, Specialitatea – Armament de artilerie și rachete navale, în anul 1997, fiind repartizat la Divizionul 94 Vedete Blindate Fluviale al Brigazii 24 Fluvială, unde a ocupat funcţia de ofiţer secund Vedetă Blindată Fluvială (1997-1998) şi comandant Vedetă Blindată Fluvială (1998-2001).

În perioada 2001-2002, a îndeplinit funcția de ofițer 4 (cu evidență efective) la Divizionul 94 Vedete Blindate Fluviale, iar în 2002 a fost mutat la Divizionul 88 Vedete Dragoare Fluviale unde a îndeplinit funcția de comandant Vedeta Dragoare Fluviale până în 2003.

Incepând cu 2003 a îndeplinit funcția de comandant companie logistică în cadrul Flotilei Fluviale, iar din 2005 a fost mutat la Secția 329 logistica pe funcția de comandant grup nave speciale si de sprijin logistic.

La data de 01.01.2015 a fost împuternicit pentru a asigura atribuțiile funcției de șef de stat major la Sectia 329 logistica, iar la data de 01.10.2015 a fost numit în funcția de șef de stat major în cadrul aceleiași structuri.
Pe 01.07.2021 a fost numit la comanda Secției 329 logistice a Bazei Logistice Navale „Pontica”.
În cei aproape 25 de ani de activitate, și-a perfecționat pregătirea profesională prin absolvirea cursului avansat “Folosirea în lupta a navei” (2001), a cursului de limba franceza (2002), a cursului de stat major pentru ofiterii din Fortele Navale (2008), a cursului de specializare in lucru cu munitia (2015) si a cursului postuniversitar de dezvoltare profesionala continua “Conducere – Forte navale” (2016).

În semn de apreciere, pentru profesionalismul dovedit și pentru rezultatele remarcabile obținute de-a lungul carierei, i-au fost conferite următoarele ordine și medalii: Semnul onorific „În Serviciul Patriei” pentru 15 de ani de activitate, Semnul onorific „În Serviciul Patriei” pentru 20 de ani de activitate, Titlul de “Veteran”, Semnul onorific „În Serviciul Patriei” pentru 25 de ani de activitate.

Este căsătorit cu Dorina şi împreună au un fiu, Adrian Constantin.