Menu

Comandantul Grup 335 Sprijin Logistic Mangalia

Comandor ing
CIOBANU ADRIAN
(2021 - )

Domnul comandor CIOBANU Adrian s-a născut pe data de 11.10.1974, în municipiul Constanţa.

A absolvit Academia Navală „Mircea Cel Bătrân”, specialitatea Navigaţie, Echipamente de navigaţie şi Hidrografie, în anul 1998.

După absolvire, ca aspirant, a fost numit ofiţer secund la Nava Maritimă de Salvare – 116 „Voinicul” din Divizionul Nave Auxiliare aflat în subordinea Baza 330 Logistică a Flotei Maritime, funcţie pe care a îndeplinit-o până la data de 01.04.2001 fiind apoi numit comandant navă la Nava Maritimă de Salvare – 116 „Voinicul” în cadrul aceluiaşi divizion. Începând cu data de 01.09.2002 a fost numit comandant navă la Remorcherul Maritim 1200 CP – 101 „Viteazu” din Divizionul Nave Auxiliare aflat în subordinea Bazei 1 Maritime, până la data de 15.07.2009.

În perioada 15.07.2009 până la data de 31.12.2017 a îndeplinit funcţia de şef de stat major la Divizionului 129 Nave Speciale şi de Sprijin Logistic, dată la care a fost numit la comanda divizionului.

În perioada 31.12.2017 – 01.09.2021 a îndeplinit funcția de comandant al Divizionului 129 Nave Speciale şi de Sprijin Logistic, perioadă în carea aparticipat cu navele unității la majoritatea exercițiilor desfășurate sub conducerea Statului Major al Forțelor Navale sau în cooperare cu alte structuri din cadrul forțelor armate ale României, în zona de responsabilitate a Forțelor Navale Române de la litoralul românesc.

Începând cu data de 01.09.2021 a fost împuternicit comandant la Secția 335 Logistică Mangalia iar la data de 31.12.2021 a fost numit comandant.

Perfecţionarea profesională a debutat în anul 2003 cu un curs de specializare în comunicaţii navale- G.M.D.S.S la Academia Navală „Mircea Cel Bătrân”, cursuri de carieră la Şcoala de Aplicaţie a Forţelor Navale „Viceamiral Constantin Bălescu” în anul 2004-Curs de folosire în luptă a navei, în anul 2008-Curs de stat major pt. ofiţeri din Forţele Navale, iar în anul 2017-„Program postuniversitar de formare si dezvoltare profesionala continua Conducere-Forţe Navale” la Universitatea Naţională de Apărare ,,Carol I”.

A urmat programul de studii universitare de master de conducere interarme – Specializarea Conducere interarme – Forte Navale a Universității Naționale de Apărare „Carol I”. în perioada 01.10.2018 -10.07.2020.

În semn de apreciere pentru profesionalismul dovedit şi pentru rezultatele remarcabile obţinute de-a lungul carierei, i-au fost conferite următoarele semne onorifice :
- Semnul onorific „În Serviciul Patriei” pentru 15 de ani de activitate (2007);
- Emblema de onoare a Forţelor Navale 2010;
- Semnul onorific „În Serviciul Patriei” pentru 20 de ani de activitate (2017);
- Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării (2018);

Este căsătorit cu Mirela şi au împreună un băiat MIHAI-ȘERBAN.