Menu

Maistrul militar de comandă al Comandamentului Flotei „Viceamiral Vasile Urseanu”

Maistru militar principal
Ștefan NIȚU

S-a născut la data de 12 august 1966, în localitatea Colceag, județul Prahova.

A absolvit Liceul de Chimie din Boldești- Scăeni, iar în anul 1984, apoi a urmat cursurile Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu” (1984-1987).

Competențele profesionale au fost aprofundate prin parcurgerea și finalizarea cursurilor de pregătire marinărească (2009), a cursului „Study in non-commissioned officer development” (2010), precum și a seminarului „Leadership Principles Senior Enlisted” (2011). În anul 2015 a absolvit cursul pentru funcția de consilier al comandantului, unde a obținut prima medie pe țară.

După absolvirea Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu” , a încadrat, succesiv următoarele funcții - comandant grupă timonerie semnalizare la vedeta purtătoare de rachete „Uliul” - 195 (1987-1988), comandant grupă timonerie semnalizare la vedeta purtătoare de rachete „Șoimul” - 194 (1992), comandant grupă timonerie semnalizare la nava purtătoare de rachete „Lăstunul” - 190 începând cu anul 1992, până în anul 2000, când a fost numit șef echipaj și cu administrația la nava purtătoare de rachete „Lăstunul” - 190.

La 1 decembrie 2009 a fost numit consilier al comandantului pentru probleme ale maiștrilor militari și subofițerilor în cadrul Divizionului 150 Rachete Navale. În iunie 2022 a fost numit șef compartiment personal N1, personal și mobilizare în cadrul aceluiași divizion. Începând luna mai 2024 a fost împuternicit pe funcția de maistru militar de comandă la Comandamentul Flotei „Viceamiral Vasile Urseanu”.

A participat la numeroase misiuni și exerciții multinaționale, precum: misiunea internațională Gruparea navală permanentă de luptă împotriva minelor NATO SNMCMG-2, la bordul puitorului de mine și plase „Viceamiral Constantin BĂLESCU” - 274, atât în anul 2020, cât și în anul 2021, unde a îndeplinit funcția de șef de echipaj. În anul 2022 participă, la bordul NMH Comandor „Alexandru Cătuneanu” la misiunea REP-MUS și DYMS 22 în Oceanul Atlantic. În anul 2023 a participat la marșul internațional de instrucție al Navei școală „Mircea”, aducând astfel o contribuție semnificativă în ceea ce privește instruirea studenților.

În semn de apreciere a activității și a rezultatelor remarcabile obținute, i-au fost conferite distincțiile: Emblema de merit „Acțiuni umanitare” clasa a III-a, Emblema de Onoare a Direcției de prevenire și investigare a corupției și fraudelor, Medalia „Virtutea Maritimă” clasa a II-a, Medalia Națională „Pentru Merit” clasa I, Veteran din teatrele de operații, Emblema de merit „În slujba Păcii” clasa a II-a, Medalia Națională „Pentru Merit” clasa a II-a, Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării, Emblema de merit „Acțiuni Umanitare” clasa a II-a, Emblema de Onoare a Forțelor Navale, Medalia „Virtutea Maritimă” clasa a III-a, Semnul onorific „În Serviciul Patriei” pentru 25, 20 și 15 ani de activitate, Omul anului în Forțele Navale 2014 și în anul 2020, Serviciul Credincios clasa a II-a, Emblema de merit „În Serviciul Armatei României” clasa a II-a și Medalia Națională „Pentru Merit” clasa a III-a.

De asemenea, domnul maistru militar principal este președintele sucursalei „Callatis” a Asociației de Caritate din Armata României „CAMARAZII” și membru în consiliul directoral al aceleiași asociații, astfel îmbinând cariera de militar împreună cu voluntariatul. Este căsătorit și are doi copii.