Menu

Aspirant (pm) Băduț PAPUC

05 iulie 2010

   Aspirantul (pm) Băduț PAPUC a căzut la datorie în catastrofa aviatică de pe Aerodromul Tuzla, din data de 5 iulie 2010, în timp ce se afla în misiune de zbor pentru executarea antrenamentelor de parașutare.
   S-a născut pe 1 august 1981, în municipiul Brăila.
   În anul 2001, a fost admis la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale "Amiral Ion Murgescu" pe care a absolvit-o în anul 2004. La absolvire, a fost numit în funcția de comandant grupă instalații lansare bombe antisubmarin la corveta Contraamiral Horia Macelariu. În anul 2008 a optat pentru încadrarea funcției de specialist la Grupul Naval de Forțe pentru Operații Speciale. S-a pregătit apoi la toate disciplinele specifice forțelor speciale.
   Atingând un nivel înalt de profesionalism militarul a fost selecționat pentru a urma cursul avansat pentru luptă în mediul urban pentru forțe operații speciale la Școala de Aplicație a Forțelor Speciale în perioada ianuarie – iunie 2010, acest lucru fiind evidențiat la exercițiul multinațional ROUSOFEX 10, din luna iunie 2010, când aspirantul Băduț Papuc s-a făcut remarcat de către conducerea exercițiului și de către partenerii străini.