Menu
Statul Major al Forțelor Navale
17 martie 2021
Persoană de contact: Asp. Sorina Băcanu
Telefon: 0752 029 494

Dragorul maritim „Locotenent Lupu Dinescu” încheie prima misiune NATO din anul 2021

După sutele de ore și mile parcurse în vestul bazinului Mării Negre, membrii echipajului dragorului maritim „Locotenent Lupu Dinescu” (DM25) au raportat miercuri, 17 martie: „Misiune îndeplinită!”. Timp de trei săptămâni în care au executat misiuni sub stindard NATO, ca parte a grupării navale SNMCMG-2 (Standing NATO Mine Counter Measures Group).

„Am ridicat ancora joi, 25 februarie, din portul militar Constanța, pentru a ne integra în gruparea navală SNMCMG-2. În toată această perioadă, în care am desfășurat misiuni specifice de luptă contra minelor, am avut privilegiul să luăm parte și la Exercițiul multinațional „Poseidon 21”, organizat de Forțele Navale Române. După terminarea acestui exercițiu întrunit, ne-am continuat misiunile în bazinul pontic, sub comanda grupării navale NATO, totodată, în perioada 10-13 martie, am efectuat o escală în portul Odessa din Ucraina, unde am avut onoarea să mă întâlnesc cu comandantul grupării navale. Acesta și-a arătat aprecierea pentru modul în care dragorul maritim locotenent „Lupu Dinescu” și-a executat exemplar misiunile specifice. După încheierea cu succes a acestei misiuni, vreau să le mulțumesc tuturor membrilor din echipaj, pentru sacrificiul făcut de a fi departe de cei dragi, dar și familiilor acestora, pentru că le-au fost alături în permanență. Totodată, apreciez faptul că, indiferent de condițiile meteorologice cu care ne-am confruntat, toți militarii și-au îndeplinit la cel mai înalt grad de profesionalism sarcinile încredințate.” a transmis comandantul dragorului maritim „Locotenent Lupu Dinescu”, locotenent-comandor Ionuț Diaconu.

Comunicat de presă

BackShare:   

Loading data ...