Menu
Statul Major al Forțelor Navale
11 iulie 2022
Persoană de contact: Asp. Sorina Băcanu
Telefon: 0752 029 494

De la Valencia spre capitala arhipelagului maltez, Valleta

Corespondență din portul Valetta, Malta
11 iulie 2022

Nava Școală „Mircea” a ridicat ancora din frumosul oraș Valencia, duminică, 3 iulie, în jurul orei 11.00, spre cel de-al patrulea port al marșului, Valleta (Malta), sub privirile publicului care venise pe esplanadă, la primele ore ale dimineții, dornic de a vizita elegantul velier. La ieșirea din portul ,,Marina Nord”, Nava-Școală „Mircea” a participat la parada velierelor, alături de ambarcațiunile prezente la Festivalul „Iacobus Maris 22”, Palinuro (Italia), Pascual Flores (Spania), Atyla (Spania) și VO70-E1 (Spania).

După ce a strălucit, la propriu, la lumina miilor de artificii ale spectacolului oferit publicului, sâmbătă seara, de organizatorii Festivalului „Iacobus Maris 22”, în portul valencian, echipajul Navei-Școală „Mircea” și-a reluat activitățile curente de la bord. Studenții și-au continuat activitățile didactice, în cazarma trei, cu o testare la Bazele Navigației și Navigație Astronomică, cursuri susținute de locotenentul Silviu Popa. ,,După o lună de practică la bordul Navei-Școală „Mircea”, studenții au aplicat cunoștințele dobândite în decursul anului universitar 2021-2022 la aceste discipline importante. Și-au format deprinderi pentru determinarea cu precizie a punctului navei, utilizând procedee costiere, estimate și astronomice. Pe durata marșului internațional, studenții anului al II-lea de la Academia Navală ,,Mircea cel Bătrân” au învățat modul de completare a documentelor nautice și de navigație și au studiat Regulamentul internațional pentru prevenirea coliziunilor pe mare (COLREG). Afirm faptul că sunt o promoție foarte bună, deoarece reușesc, într-un timp foarte scurt, să asimileze și să aprofundeze informații noi, pe care le pun în practică”, ne-a declarat, după orele de curs, locotenentul Popa.

Am continuat să navigăm prin Marea Balearelor și am reîntâlnit insulele Ibiza și Mallorca, pe care le-am admirat, în drum spre Valencia. După trei zile de marș, cu un vânt propice pentru desfășurarea velelor, comandantul navei a ordonat oprirea motorului și desfășurarea velelor triunghiulare și pătrate. Timp de opt ore, emblematicul ,,Mircea” a navigat cu vele în Marea Mediterană, ca o mică insulă plutitoare între cer și ape. ,,Ne aflăm la finalul primei luni de practică la bordul Navei-Școală „Mircea”. Cu toate că, la început am avut ceva temeri cu privire la acest marș de instrucție internațional, după o lună pot afirma că este locul potrivit pentru dezvoltarea noastră pe plan profesional. La bordul navei punem în practică teoria învățată la orele de curs de la academie și navigația cu vele. Cea mai mare provocare este urcarea în arboradă, apoi brațarea, întinderea și strângerea velelor, dar exersând zi de zi, împreună cu membrii echipajului, am reușit să-mi înfrâng frica de înălțime. Pe lângă toate acestea, am văzut unele dintre cele mai frumoase peisaje, apusuri de poveste, constelații și delfini sărind pe lângă navă. Cele mai frumoase sunt activitățile desfășurate alături de colegi, prin care se consolidează relațiile de camaraderie și spiritul de echipă. Ca o concluzie, pot spune că acest marș de instrucție reprezintă o experiență unică pentru mine și sunt foarte mândră că mi s-a împlinit dorința de a urma o carieră în Forțele Navale”, ne-a spus studenta caporal Camelia Trif.

Nava-Școală ,,Mircea”, asistată de două remorchere, a acostat în portul Valleta sâmbătă, 9 iulie, de unde va pleca spre destinația următoare miercuri, 13 iulie, după o staționare de patru zile. Escala este una tehnică, de completare a necesarului navei și de refacere a echipajului. Denumită și ,,Perla arhipelagului maltez”, actuala capitală a Maltei, Valleta, deține în suburbiile sale, cele mai impunătoare clădiri ale Cavalerilor de Malta. După programul navei, de la care nu ne abatem niciodată, în timpul rămas la dispoziție studenții, împreună cu membrii echipajului au ignorat căldura sufocantă a orașului și au vizitat numeroase obiective turistice din Valleta. Printre preferințele noastre au fost „Catedrala Sfântul Ioan”, care datează din secolul al XVI-lea, „Biblioteca Națională”, unde se află scrieri personale ale Cavalerilor de Malta, „Teatrul Manoel”, una dintre cele mai frumoase clădiri ale orașului, precum și alte atracții arheologice.

Pe perioada escalei, velierul poate fi vizitat de localnicii din Valleta, printre care se află și mulți români stabiliți în frumoasa capitală a Maltei.

Miercuri, 13 iulie, Nava-Școală „Mircea” va pleca spre Alexandria, Egipt, ultimul port din al doilea marș de instrucție din acest an.


Text și foto: Nicoleta COCOȘ

Comunicat de presă

BackShare:   

Loading data ...