Menu
Statul Major al Forțelor Navale
20 iulie 2022
Persoană de contact: Lt. Alexandru Turturică
Telefon: 0724 820 002

Corespondenţi de război în Forţele Navale

Cursul pentru jurnaliştii care transmit din zone de conflict, ediţia 2022, se desfăşoară în perioada 17-23 iulie, la Mangalia și în alte obiective ale MApN. Scopul principal al cursului organizat de Ministerul Apărării Naţionale, cu sprijinul Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale, Statului Major al Forțelor Navale și Statului Major al Forțelor Aeriene, este acela de a pregăti jurnaliştii pentru activitatea din zonele de criză şi război, inclusiv pentru mediatizarea problemelor din domeniul apărării naţionale. Accentul este pus pe cunoaşterea şi înţelegerea riscurilor multiple la care se expun jurnaliştii care relatează din zone de conflict şi pe formarea deprinderilor practice de acţiune în situaţii periculoase.

Marţi, 19 iulie, cei 16 jurnaliști din presa centrală și locală înscrişi la curs, au desfăşurat activităţi în unităţi ale Forţelor Navale. Astfel, ei s-au familiarizat cu misiunile, armamentul şi tehnica folosită de infanteriştii marini în zona de acţiune a Regimentului de Infanterie Marină.

De asemenea, junaliştii au putut observa modul în care marinarii militari au executat misiuni pe mare la bordul puitorului de mine şi plase „Viceamiral Constantin Bălescu”. Instrucţia navală a jurnaliştilor a cuprins proceduri de salvare a vieţii pe mare, modul de acţiune pentru lupta cu apa şi lupta cu focul precum şi o misiune de inspecţie a unei nave comerciale, rol  jucat în cadrul exerciţiului de puitorului de mine şi plase „Viceamiral Constantin Bălescu”

Programul ediţiei a XVIII-a a cursului pentru jurnaliştii care transmit din zone de conflict, include, de asemenea, module teoretice şi practice, pe teme privind procedurile de acreditare şi de lucru ale jurnaliştilor pe timpul operaţiilor militare, reguli de siguranţă şi protecţie în zonele de conflict, aspecte privind securitatea operaţională, caracterizarea teatrelor de operaţii din punct de vedere al riscurilor, proceduri de acordare a primului ajutor.

BackShare:   

Loading data ...