Menu
Statul Major al Forțelor Navale
26 iulie 2022
Persoană de contact: Asp. Sorina Băcanu
Telefon: 0752 029 494

Școala de vară în Forțele Navale Române

Flotila Fluvială „Mihail Kogălniceanu” a sprijinit Forumul Tinerilor din România, filiala Brăila, care a desfășurat, în perioada 11-26 iulie, în parteneriat cu instituții publice brăilene, programul „Școala de vară - ediția a doua”. Marinarii militari de la Dunăre au condus atelierul de matelotaj din cadrul acestui program. Pe lângă celelalte ateliere dedicate tinerilor, atelierul de noduri marinărești a avut un caracter interactiv și a avut în bănci, în prima săptămână, copii cu vârste cuprinse între 4 și 13 ani.

Încă din prima zi, marinarii militari i-au familiarizat pe micii mateloți cu instrumentele și materialele marinărești care erau expuse în atelier. Au fost prezentate mijloacele de salvare (colacul și vesta) cu utilizare și instrucțiuni, s-a prezentat fluierul marinăresc, sifleea, printr-un scurt istoric și s-a explicat diferența dintre saulă și parâmă. Apoi s-a trecut la executarea câtorva tipuri de noduri și s-au pregătit și materialele de lucru pentru confecționarea unor tablouri cu noduri marinărești.

După prima săptămână, la sfârșitul primului modul, micii cursanți au învățat să facă noduri, să împletească saula și au confecționat brățări și împletituri tricolore cu care și-au decorat tablorile. Toate lucrările executate în cadrul atelierului vor fi expuse în galeria Promenada Mall Brăila, în perioada 8-15 august, alături de machete de nave militare, instrumente de lucru pe hărțile de navigație, echipamente militare, prezentarea ofertei educaționale a instituțiilor de învățământ de marină, ateliere interactive de noduri marinărești și lucrări de matelotaj.

Tinerii care au participat le cel de-al doilea modul al programului, au avut ocazia ca împreună cu reprezentații Flotilei Fluviale să învețe în fiecare zi câte un joc marinăresc. La finalul acestui modul, toți participanții la atelierul de matelotaj au mers vineri, 22 iulie, în Portul Militar Brăila. Întâmpinați de comandorul Octavian Darius Mocanu și îndrumați de comandanții navelor din port, tinerii mateloți au avut posibilitatea de a vizita navele fluviale de luptă și de a cunoaște tehnica, armamentul și echipamentele utilizate de marinarii militari ai Flotilei Fluviale.

Prin desfășurarea acestui program se urmărește oferirea tineretului brăilean de oportunități de dezvoltare personală și profesională, sub îndrumarea unor profesioniști, care să asigure un dialog constructiv în domeniile lor de activitate.

În acest sens, pentru a aduce în atenția publicului brăilean spiritul marinăresc, militarii marinari participanți au fost sâmbătă, 23 iulie, în Parcul Monument, cu ofertele educaționale ale Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, ale Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu” și ale Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”. Oferta educațională a Forțelor Navale Române a fost prezentată publicului brăilean de către marinarii Flotilei Fluviale, care au organizat și tradiționalele jocuri marinărești, precum alergarea în sac, trasul la parâmă şi alergatul cu oul în lingură.

BackShare:   

Loading data ...